sâmbătă, 5 decembrie 2015

Vocea din pustiu - Duminica a II-a din Advent (Anul C)

IOAN BOTEZĂTORUL
„Vocea din pustiu”
Bar 5,1-9; Ps 125; Fil 1,4-6.8-11; Lc 3,1-6

După secole de aşteptare,
cuvântul lui Dumnezeu se îndreaptă către Ioan
în liniştea pustiului
şi îl transformă în profet al lui Mesia.
Mesajul său este clar:
„Pregătiţi calea Domnului,
drepte faceţi cărările lui”.
De atunci, aşteptarea împlinirii promisiunilor,
sub pavăza cuvântul divin,
conduce la întâlnirea cu Mesia.

Contextul: predica lui Ioan în pustiu
Cuvântul lui Dumnezeu se îndreaptă din nou spre pământ într-un moment precis al istoriei. Profanul şi sacrul sunt pe aceeaşi cale, iar păgânii şi iudeii împărtăşesc aceleaşi probleme ale vieţii. Evanghelia prezintă un cadru complet al aceleiaşi situaţii istorice, cadru descris de cele şapte personaje istorice, în care toţi sunt spectatori ai aceloraşi evenimente deosebite. După atâţia ani în care au lipsit profeţiile, apare Ioan Botezătorul. El cheamă la convertire abosolut pe toţi, credincioşi sau mai puţin credincioşi. A vedea împlinirea profeţiilor este singurul său scop. Ioan este vocea celui care încheie o perioadă a istoriei mântuirii, mai exact cea veterotestamentară, şi cel care anunţă sosirea unei perioade noi. Planul de mântuire al lui Dumnezeu se împlineşte în istoria acestor timpuri, în persoana lui Mesia.
Ioan Botezătorul este precursorul lui Mesia. El predică necesitatea convertirii.

Liturgia Cuvântului
Textele liturgice scot în evidenţă timpul lui Mesia.
  • În prima lectură, profetul Baruh profeţeşte asupra Ierusalimului: „Îmbracă mantia dreptăţii, pune cununa slavei Celui Veşnic pe capul tău. Dumnezeu va arăta tuturor popoarelor de sub cer strălucirea ta”.
  • În a doua lectură, sfântul Paul îşi exprimă dorinţa vie pe care o are faţă de filipeni şi le spune: „Mă rog ca iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, ca să distingeţi ceea ce este util, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui Cristos, plini de rodul dreptăţii care se obţine prin Isus Cristos, spre gloria şi lauda lui Dumnezeu”.
  • În evanghelie, Luca prezintă contextul istoric în care „cuvântul lui Dumnezeu s-a îndreptat către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu” şi spune despre Ioan: „El a venit în toate împrejurimile Iordanului predicând botezul convertirii spre iertarea păcatelor, aşa cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia, profetul: «Glasul celui care strigă în pustiu: pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!»”.

Perspectiva: „Ioan”, „botezul pocăinţei”, „toată făptura”
1. ”Cuvântul lui Dumnezeu s-a îndreptat către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustiu”
Profeţiile încetaseră de secole. „Nu mai există profeţi”, se spunea. Se trăia aşteptarea venirii profetului promis şi toţi sperau să se împlinească profeţiile mesianice. Oamenii erau conduşi de o speranţă puternică într-o viaţă mai bună şi în libertate.
Este anul 28. Ioan, fiul Elizabetei şi al lui Zaharia, se retrage şi locuieşte în pustiu. Pentru el este o adevărată încercare. Zilele sale sunt ca un exod continuu spre împlinirea propriului viitor şi tot ce face, face pentru slava lui Dumnezeu. În pustiu, loc de linişte, de purificare şi de aşteptare, nimic nu-i distrage atenţia. În acest loc deosebit, Dumnezeu priveşte spre oameni în cel de-al 15-lea an al domniei lui Tiberiu şi îi încredinţează lui Ioan o vocaţie cu totul specială.
Locul auster şi liniştea profundă a pustiului sunt potrivite pentru manifestarea lui Dumnezeu. Puterea cuvântului lui Dumnezeu se îndreaptă de data aceasta spre Ioan şi îl transformă în precursorul lui Mesia. Lui îi încredinţează o misiune unică.

2. „Botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor”
În valea Iordanului - hotarul din vechime al ţării promise şi regiunea cu adevărat bogată, Ioan îşi desfăşoară activitatea sa profetică. El îi invită pe toţi la ceva foarte serios: să lase deoparte sclavia păcatului, să trăiască cu bucurie în libertate şi să se dedice slujirii lui Dumnezeu. Această experienţă de credinţă constituie un moment indispensabil pentru corectarea greşelilor comise şi a comportamentelor deviante. Intenţia acestei acţiuni este una singură: convertirea. A ajunge la declanşarea unei schimbări autentice a modului de a gândi şi de a acţiona: o schimbare adevărată şi o împăcare cu Dumnezeu şi cu aproapele.
Ioan predică un botez al pocăinţei, adică o cale care cere recunoaşterea propriei situaţii, acceptarea propriei morţi la nivel simbolic. Gesturile imersiunii în apă şi al emersiunii simbolizează trecerea prin moarte şi dobândirea unei renaşteri. Botezul pocăinţei aşadar nu este un simplu rit, ci semnul distinctiv al drumului de purificare. Două aspecte importante ale acestui drum sunt schimbarea modului de a gândi şi dorinţa de a duce o viaţă mai bună.
Aceasta este realitatea: omul este păcătos. Deseori , el se abate de la scopul său, se împiedică pe cale şi se îndepărtează de Dumnezeu. Şi Ioan este pe deplin conştient de această situaţie. Prin predica sa, el doreşte să preagătească calea Domnului şi repetă cu voce tare că Dumnezeu, în acest moment deosebit al istoriei, ne dăruieşte harul său şi mângâierea sa.

3. „Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”
Nu privilegiul de a fi urmaş al lui Avram contează înaintea lui Dumnezeu, ci dorinţa de purificare şi efortul constant de a depăşi în fiecare zi obstacolele ridicate de lipsa de temeinicie şi de slăbiciune, de limitele proprii şi de păcat. În pustiul lui Iuda, Ioan vesteşte cu voce tare că mântuirea aparţine tuturor. Mântuirea lui Dumnezeu este aproape nu numai pentru iudei, ci pentru toţi oamenii. Soseşte timpul mesianic, timpul mântuirii se împlineşte în ţara lui Israel.
Provocările urgente sunt în mod special două: parcurgerea itinerariului de convertire şi primirea iertării lui Dumnezeu. Acest lucru este posibil prin recunoaşterea propriei situaţii şi prin trăirea cu credinţă a aşteptării lui Mesia. Este important ca privirea să fie îndreptată spre Cel de Sus: scopul este acela de a vedea zorile mântuirii lui Dumnezeu, de a-l întâlni pe Mesia.

Pentru ca viaţa să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi milostiv,
dă-ne, te rugăm, harul ca nici o grijă pământească
să nu ne împiedice pe noi,
care ne grăbim în întâmpinarea Fiului tău,
iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti
să ne facă părtaşi de viaţa lui”.

Gândurile mele
Există două provocări urgente propuse de Ioan în pustiu: parcurgerea itinerarului de convertire şi primirea iertării lui Dumnezeu.
Scopul Adventului este acela de a vedea zorile mântuirii lui Dumnezeu, de a-l întâlni pe Mesia.
Trimiteți un comentariu