duminică, 13 decembrie 2015

În așteptare - Duminica a III-a din Advent (Anul C)

IOAN BOTEZĂTORUL
„În aşteptare”
Sof 3,14-18; Is 12; Fil 4,4-7; Lc 3,10-18

Venirea lui Mesia în mijlocul oamenilor
reaprinde în mulţime speranţa după o viaţă mai bună
şi alimentează, atât bucuria de a trăi în libertate,
ca altă dată,
cât şi reluarea cu fidelitate a cultului unicului Dumnezeu.
Mulţimea se întreba: „Ce trebuie să facem?”.
La această întrebare angajantă
a celor interesaţi de schimbare şi de pocăinţă,
Ioan Botezătorul propune reactivarea unei gândiri
bazate pe recunoaşterea darului primit şi oferit
prin practicarea dreptăţii şi a carităţii în fraternitate.
Totul este urgent!
În mijlocul poporului se află cel mult aşteptat,
iar arătarea zilei sale este aproape.

Contextul: pregătirea activităţii publice a lui Isus
Ioan Botezătorul vesteşte venirea iminentă a „zilei Domnului”, ca zi a judecăţii şi a mântuirii. Cu toţii sunt în aşteptarea lui Mesia. „Poporul este în aşteptare” şi în acelaşi timp este în căutare. Mulţi sunt aceia care îi cer lui Ioan Botezătorul să le spună ce trebuie să facă pentru urma calea pe care le-a arătat-o. Răspunsul acestuia este angajant, este adresat tuturor, inclusiv vameşilor şi soldaţilor.
Ioan Botezătorul este ultimul profet. El pregăteşte ziua venirii lui Mesia

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice invită la primirea cu entuziasm şi bucurie a zilei lui Mesia.
  • În prima lectură, profetul Sofonia invită pe locuitorii Ierusalimului să se bucure, deoarece după o perioadă de stăpânire asiriană şi de idolatrie, pot să aducă din nou cult unicului Dumnezeu: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un eliberator puternic. El îşi va găsi în tine bucuria şi veselia, cu dragoste reînnoită; va tresări şi va cânta de bucurie pentru tine”.
  • În a doua lectură, sfântul Paul le spune filipenilor: „Domnul este aproape. Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumiri”.
  • În evanghelie, Luca îl prezintă pe Ioan Botezătorul plin de bucurie, deoarece Mesia, mântuitorul, este aproape şi specifică: „Poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos”.

Perspectiva: „mulţimile”, „ce trebuie să facem?”, „poporul era în aşteptare”

1. „În acel timp, mulţimile care veneau să se boteze îl întrebau pe Ioan...”
Predica lui Ioan Botezătorul predispune mulţimile la acceptarea şi la primirea unei propuneri de convertire prin intermediul trăirii fraternităţii şi a solidarităţii. Mişcaţi de exemplul şi de cuvintele lui Ioan, înţeleg că mântuirea nu este rezervată doar celor aleşi, ci este oferită tuturor celor care trăiesc în dreptate şi caritate, inclusiv celor marginalizaţi, vameşilor şi soldaţilor.
Mulţi privesc la exemplul noului profet şi se gândesc la idealul unei fraternităţi posibile între oameni, sub călăuza unicului şi adevăratului Domn, adică a lui Dumnezeu care i-a salvat pe părinţii lor din sclavia Egiptului şi i-a condus în ţara promisă.
Mulţimea primeşte cu bucurie mesajul lui Ioan Botezătorul, mesaj care are ca ideal reîntregirea prin botez a noului popor al lui Dumnezeu şi care reia cu entuziasm speranţa într-o viaţă mai bună, în libertate şi fără opresori, prin observarea cultului şi fără idoli. Astfel aşteptările mesianice înrădăcinate în inimile multora încep să se manifeste, şi devine tot mai clar faptul că schimbarea mult dorită se face nu prin cuvinte, ci prin fapte, în trăirea de zi cu zi.

2. „Ce trebuie să facem?”
Reacţia mulţimii este exemplară. Mulţimea crede cu adevărat şi speră în mântuire şi de aceea îl întreabă pe Ioan: „Ce este de făcut?”. Răspunsul acestuia este clasic, se înscrie pe linia profeţilor de altă dată. Ioan propune o nouă îndreptare spre Dumnezeu şi practicarea carităţii în frăţietate. Calea de ales este aceea a împărtăşirii darului primit si oferit. Acestea sunt de făcut.
Apoi Ioan adaugă: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are şi cine are provizii de alimente să facă la fel”. Aceasta înseamnă a face caritate, a respecta şi a-l iubi pe aproapele. De fapt, nu este nimic extraordinar în a face toate acestea: faptele sunt expresie a credinţei.
Ce trebuie făcut? Pur şi simplu, aceasta este calea: eliberarea din prinsoarea egoismului şi a sclaviei şi împărtăşirea iubirii prin dăruire, în deplină libertate.
Vameşilor şi soldaţilor, Ioan le propune să reactiveze în viaţa lor circuitul darului, fără false pretenţii. Fiecare a primit haruri. Nimeni să nu-i împartă pe ceilalţi în buni şi răi. Mai mult, fiecare să practice zi de zi milostivirea, pe cât îi este posibil. Aşadar, le spunea: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ceea ce v-a fost poruncit să luaţi” şi „să nu asupriţi pe nimeni, nici să nu învinuiţi pe cineva pe nedrept, ci să fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. Provocarea constă în a fugi de ispita care ar putea face pe cineva sclav şi slujitor al propriilor bani. Fiecare să se mulţumească cu munca sa, cu plata şi cu darurile sale.

3. Poporul era în aşteptare”
Poporul este tot mai dispus să asculte predica lui Ioan şi începe să dea un contur aşteptărilor sale: înţelege că împărăţia lui Dumnezeu se manifestă la nivel social prin dreptate şi egalitate între oameni; observă cum, în această împărăţie, mântuirea nu este numai ceva abstract şi individual, ci şi ceva real şi universal.
Evanghelia prezintă foarte bine rolul lui Ioan. Dacă pe de o parte el nu face altceva decât să-i arate poporului frumuseţea mântuirii oferite de Dumnezeu, mântuire ce depăşeşte orice aşteptare din partea omului, pe de altă parte el prezintă prin cuvinte clare misiunea sa de mesager al pregătirii venirii lui Mesia. Ioan explică: „Sunt doar glasul celui care strigă în pustiu, un umil precursor al lui Mesia”.
Ioan se bucură pentru că întrezăreşte venirea lui Mesia. Ca ultimul profet trimis, el se bucură şi adună roadele tuturor profeţilor care au vestit şi au pregătit sosirea timpurilor mesianice. În sfârşit, în mijlocul poporului se află „unul mai mare”, unul care poate să-i conducă pe oameni la Dumnezeu. „Acesta va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. Acesta este Mesia cel aşteptat. În cuvintele şi faptele sale, toţi vor găsi motive de bucurie şi de mângâiere.

Pentru ca viaţa să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău,
care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos.
Dă-ne, te rugăm, harul,
ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre,
să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare”.

Gândurile mele
Ce trebuie să facem?” Răspunsul lui Ioan este clasic, se înscrie pe linia profeţilor de altă dată: ieşirea din prinsoarea egoismului şi a sclaviei şi împărtăşirea iubirii prin dăruire, în deplină libertate.
Ioan se bucură pentru că întrezăreşte venirea lui Mesia.
Trimiteți un comentariu