marți, 8 martie 2016

O existență nouă - Duminica a V-a din Postul Mare (Anul C)

IUBIREA REGENEREAZĂ
„O existență nouă”
Is 43,16-21; Ps 125; Fil 3,8-14; In 8,1-11

Chiar cei care aveau datoria să protejeze viața
cer condamnarea la moarte a unei femei.
De fapt, pe ei nu-i interesează
nici legea, nici viața femeii.
Ei pun la cale o cursă.
Isus intervine, restabilește ordinea valorilor,
iar acuzatorii dispar.
În centru, rămâne numai Isus și femeia:
ea este invitată să se îndrepte
spre orizontul unei existențe noi,
în libertate și în iubire.

Contextul: femeia prinsă în adulter
Isus a petrecut toată noaptea în rugăciune pe Muntele Măslinilor. Înainte de ivirea zorilor, el merge în templu, unde începe să învețe. E deja cunoscut ca prieten al săracilor și al vameșilor, ca unul care îi ascultă pe toți și care are un cuvânt de mângâiere pentru fiecare. Faima lui însă nu e pe placul fariseilor și al cărturarilor. Aceștia îl acuză de blasfemie pentru faptul că iartă păcatele și pentru că vorbește cu cei păcătoși. De data aceasta, prezentându-i o femeie prinsă în adulter, ei îi întind o cursă. Știu că Isus este milostiv cu cei păcătoși și de aceea vor să-l acuze de încălcarea Legii lui Moise. Capcana li se pare perfectă! Probabil, gândesc ca odată cu femeia să-l ucidă cu pietre și pe Isus.
Isus este Mântuitorul. El readuce iertarea și bucuria în sufletul rănit de păcat.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidență trăirea unei vieți noi prin credința în Isus Cristos.
  • În prima lectură, referindu-se la întoarcerea din robia din Babilon, profetul anunță: „Iată, eu fac un lucru nou: încolțește, nu-l recunoașteți?”
  • În a doua lectură, Paul vorbește despre noutatea misterului lui Isus Cristos: „Fraţilor, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu”.
  • În Evanghelie, Isus îi descoperă femeii prinse în adulter iubirea lui Dumnezeu: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Perspectiva: „venea la el”, „care este fără păcat …”, „să nu mai păcătuieşti”

1. „Tot poporul venea la el”
Isus se găsea la Ierusalim, la începutul săptămânii dinaintea Paștelui. Neavând o casă în oraș, odată cu venirea serii, s-a retras pe Muntele Măslinilor, în grădina în care mergea de obicei cu discipolii săi, iar aici a petrecut toată noaptea în rugăciune. Ziua următoare, înainte de răsărit, Isus s-a dus din nou în templu, unde lumea îl căuta deja pentru ca să-i asculte cuvintele pline de har.

Fariseii și cărturarii nu puteau să-l vadă bine pe Isus. Ei știu că tânărul Învățător din Nazaret stă de vorbă cu cei păcătoși și de aceea nu sunt de acord cu el. Își amintesc prea bine cum odată, luându-i apărarea împotriva unui fariseu, a lăsat să se apropie de el chiar o păcătoasă publică, și nu pot să uite cum altă dată a luat partea unei femei sărmane chiar în fața unui șef de sinagogă. Ei nu pot să uite faptul că Isus și-a permis să vorbească cu o femeie străină, că a intrat în vorbă cu o femeie samariteană și că a permis unei femeie necurate să-i atingă haina.

De data aceasta, fariseii iau o femeie prinsă în adulter și, punând-o în mijloc, între Isus și mulțime, îi întind o capcană. În loc să protejeze viața femeii, ei pun în mijloc tot ce este mai rău, invocând faptul că Legea lui Moise prevede uciderea cu pietre pentru cazul de adulter. Se gândeau la un fel de asasinat colectiv, de care mai apoi nimeni nu se simțea responsabil. Totul li se părea destul clar. Cine ar fi putut să spună ceva împotriva Legii? Oare Isus se va da de partea lor și a poporului, sau se va declara de partea femeii prinse în adulter? Va îndrăzni oare Isus să se exprime împotriva Legii lui Moise sau să se opună romanilor care și-au rezervat dreptul de a condamna pe cineva la moarte? Ce va răspunde Isus la o astfel de provocare?

2. „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!”
Isus se face că nici nu aude tot ce se întâmplă în jurul său. Se apleacă și „începe să scrie cu degetul pe piatră”. Face un moment de liniște și îi invită pe toți cei de față să reflecteze. Pentru ce atâta zarvă și acuză? Este de evitat orice formă de violență colectivă; este timpul ca fiecare să-și îndrepte privirea spre îndelunga milostivire a lui Dumnezeu față de orice om.

Să înceteze judecata! Dumnezeu este Domnul vieții, cel care îndreptățește și care mântuiește prin harul său. El nu disprețuiește pe nimeni și este milostiv față de toți. Desigur, Legea scrisă pe cele două table de piatră de degetul lui Dumnezeu sancționează păcatul, însă a fost dată pentru a salva viața și nu pentru a ucide. Să privească toți cu ochi limpezi le semnele timpului. Chiar acestea sunt zilele în care se împlinesc profețiile: Legea dată de Dumnezeu are nevoie de inimi de carne și nu de piatră.

Isus se ridică în picioare în fața celor care o acuzau pe femeie și îi privește îndelung, demascându-le intenția răutăcioasă. Apoi, se adresează celor prezenți: „Cine dintre voi este fără păcat? Cine dorește să fie martor la condamnarea la moarte a unei femei pentru comiterea unui păcat, să privească mai întâi la el însuși și „să arunce primul cu piatra”.

3. „Mergi, de acum să nu mai păcătuieşti”
Apoi, din nou, Isus se apleacă și continuă „să scrie pe piatră”. O liniște de mormânt se lasă peste toți, o liniște în care înțelesul cuvintelor lui Isus devine tot mai clar: să lase fiecare pietrele deoparte; să fie conștient fiecare de propria inimă de piatră, adică de propriile păcate; cu toții, să fie pregătiți pentru a primi în dar o inimă de carne, adică o inimă reînnoită de dragostea lui Dumnezeu.

Toți cei de față au păcate. Toți! Nu se găsește unul care să fie drept. De aceea, notează evanghelia, „se retrag unul câte unul, începând cu cei mai bătrâni”. Unul sau altul însă, contrariat și la gândul unei posibile reîntoarceri, lasă acolo pietrele, gata de a fi aruncate mai târziu. Unicul fără păcat este Isus, rămas singur cu femeia acuzată de păcat. El, unicul drept, peste câteva zile va lua asupra sa atât păcatul, cât și condamnarea la moarte.

Doar persoana care și-a recunoscut și și-a mărturisit păcatul a putut să rămână înaintea lui Isus și să vorbească cu el: numele acesteia este „femeie”, exact același nume dat samaritenei la fântâna lui Iacob, sau Magdalenei în casa fariseului, sau Mariei la nunta din Cana. Dintre toți cei de față, doar femeia a primit iubirea milostivă a lui Dumnezeu, o iubire care regenerează, mântuiește, iartă și creează o inimă nouă. Acum, va pleca și ea acasă, pentru a-și trăi viața în libertate și pentru a iubi cu o inimă reînnoită.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Te rugăm, Doamne, ca, ajutați de tine,
să trăim și noi în dragostea care l-a făcut pe Fiul tău
să-și dea viața din iubire pentru lume”. 


Gândurile mele
Dumnezeu este Domnul vieții. El nu disprețuiește pe nimeni și este milostiv față de toți.
Unicul fără păcat este Isus, rămas singur cu femeia acuzată de păcat. El, unicul drept, peste câteva zile va lua asupra sa atât păcatul, cât și condamnarea la moarte.
Trimiteți un comentariu