joi, 18 aprilie 2013

Isus, bunul păstor - Duminica a IV-a (TP/C)

NOUTATEA EVANGHELIEI
“Isus, bunul păstor”
Fap 13,14.43-52; Ps 99; Ap 7,9.14-17; In 10,27-30

Isus Cristos este bunul păstor.
În templul din Ierusalim
el arată care sunt caracteristicile
raportului dintre bunul păstor și oițe:
ascultarea, cunoașterea și urmarea.
Mesajul lui Isus este clar:
cel care ascultă cuvântul său
și crede în Dumnezeu Tatăl, care l-a trimis
acela îl urmează;
chiar dacă este persecutat,
cel care crede în el se află în siguranță
și este gata să primească noutatea evangheliei.
Isus conduce pe toți la izvoarele vieții
și descoperă tuturor chipul milostiv al Tatălui.

Contextul: Isus este bunul păstor

Isus se găsește sub porticul lui Solomon, în templul din Ierusalim, în timpul Sărbătorii dedicării. Este o sărbătoare mult îndrăgită care ține opt zile. Toți își amintesc de reconsacrarea templului din 164, după profanarea făcută de regele Antioh al IV-lea. Sărbătoarea propune citirea capitolului 34 din cartea profetului Ezechiel, mai exact textul care îi denunță pe păstorii infideli ai lui Israel, și repetă ritul aprinderii candelelor pentru a arăta că libertatea strălucește din nou în favoarea credinței în Dumnezeu. Isus se găsește într-o dispută aprinsă cu iudeii cu privire la identitatea sa.

Isus este bunul păstor. El se descoperă iudeilor ca Fiu al lui Dumnezeu.

La izvoarele Cuvântului

Textele liturgice scot în evidență tema despre Isus, bunul păstor.
  • În prima lectură se arată cum cuvântul lui Dumnezeu se răspândește tot mai mult și cum ucenicii sunt plini de bucurie: ”Când păgânii au auzit acestea s-au bucurat şi au preamărit cuvântul lui Dumnezeu. Şi câţi erau pregătiţi de Dumnezeu, pentru viaţa veşnică, au crezut”.
  • În a doua lectură Ioan prezintă ceea ce a văzut într-o viziune: ”Mielul, care stă în mijlocul tronului, va fi păstorul lor, ca să-i conducă la izvoarele apelor vieţii”.
  • În evanghelie Isus se prezintă pe sine însuși ca păstorul cel bun: ”Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică”.

Perspectiva: “oile mele”, “viața veșnică”, “nimeni nu poate să le răpească”

1. ”Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc şi ele mă urmează”
O adevărată dispută se încinge între Isus și iudei. Aceștia îi cer insistent un răspuns exact cu privire la identitatea sa. Ei îi spun: ”Dacă tu ești Cristos, spune-ne-o în mod deschis”. În parabola tocmai povestită, Isus s-a prezentat deja ca bunul păstor, însă ei nu-i înțeleg încă mesajul. Nu sunt dintre ucenicii lui, iar cuvintele pe care le aud pentru ei sunt ca o enigmă care îi neliniștește. Cu siguranță, ceva nu le place. De aceea cer mai multe explicații. Oare Isus vrea să spună că și ei sunt printre oițele sale?

Nu este lipsă claritate, ci necredință. Ei refuză să facă parte dintre ucenicii lui Isus: se consideră adversarii săi și de aceea nu vor să creadă în el și nici să-l urmeze. Isus însă nu rupe dialogul cu cei care nu-l urmează, ci îi inivită să-și recunoască orbirea, pentru ca să ajungă să creadă în el.

Ucenicul Ioan observă toate acestea și notează în evanghelie cum Isus, păstorul cel bun, are grijă oițele care aparțin de turma sa: el le cunoaște, le protejează cu mâna sa, le apreciază calitățile și le observă necesitățile; ele îl urmează și ascultă de glasul și de indicațiile sale.

2. ”Eu le dau viaţa veşnică: nu vor pieri nicicând”
Încă de pe acum, Isus ”cunoaște” oițele care îi sunt încredințate și dăruește fiecăreia dintre ele darul unei vieți mai bune. Astfel, împreună cu Isus, toate sunt în siguranță și nici una nu se va pierde. Atacurile din partea celui rău și ispitele vor exista întotdeauna și comunitatea ucenicilor nu va fi cruțată de toate acestea, însă mâna sa, care este aceeași cu cea a Tatălui, este puternică și protejează de orice pericol. Este mâna atotputernică, cea care oferă o stabilitate de neclintit și care permite ucenicilor să înfrunte orice teamă.

Numai cel care crede în Fiul trimis de Tatăl, recunoaște în Isus pe Mesia și îl simte aproape în orice moment al vieții. Cel credincios este părtaș deja la viața veșnică și tinde încă de pe acum la scopul vieții sale: cunoașterea Tatălui și a Fiului și participarea la comuniunea cu ei.

3. ”Nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui meu”
Nimeni nu poate să facă rău oițelor. Un lucru este sigur: tăria brațului Tatălui și a brațului Fiului, care este în favoarea oițelor, și deci și a noastră, este superioară oricărei alte forțe. Mai mult, Tatăl și Fiul nu pot decât să aleagă și să dorească tot ce este bun pentru noi.

Misterul lui Dumnezeu este mare. În misterul său, Dumnezeu este unul, însă nu singur, deoarece este unitate de iubire între Tatăl și Fiul: deplină comuniune de iubire, o unică ființă, o singură acțiune. Cu multă grijă, Ioan ascultă și consemnează toate aceste cuvinte ca pe un tezaur și ca pe o culme a revelației făcute de Isus.

Pentru ca viață să fie trăită
(Rugăciunea zilei)

“Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
călăuzeşte-ne spre bucuriile cereşti,
pentru ca şi smerenia turmei să ajungă acolo
unde a intrat Cristos, bunul păstor,
mergand biruitor inaintea ei”.
Trimiteți un comentariu