duminică, 3 aprilie 2016

Întâlnirea cu Domnul - Duminica a II-a din Timpul Pascal (Anul C)

ÎNDOIALA LUI TOMA
„Întâlnirea cu Domnul”

Fap 5,12-16; Ps 117; Apoc 1,9-11.12-13.17-19; In 20,19-31

Dobândirea unei credinţe puternice
şi primirea mărturisirii de credinţă
sunt teme centrale în comunitatea creştină,
atât de la început,
cât şi din timpurile moderne.
Toma nu crede celor spuse despre Isus înviat.
Când Isus se va arăta din nou,
cu semnele pătimirii
pe trupul său glorificat,
Toma va renunţa la neîncredere
şi îşi va mărturisi credinţa.


Contextul: Isus şi îndoiala discipolului Toma
Ioan este martorul ocular care povesteşte evenimentele despre Cristos înviat şi despre faptele care îi dovedesc învierea. Discipolul aşază aceste fapte în aceeaşi zi a săptămânii: în dimineaţa şi în seara primei zile după sabat, deci în ziua învierii, şi opt zile mai târziu. În prima apariție, el prezintă mandatul pe care Isus înviat îl dă ucenicilor în seara zilei de Paşti, iar în a doua apariție descrie episodul neîncrederii lui Toma. Isus înviat îl invită pe Toma să vadă semnele pătimirii: când acesta îşi dă seama de lipsa sa credință, mărturiseşte: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Isus este Domnul. El poartă pe trupul său glorificat semnele răstignirii şi îl invită pe Toma să le privească şi să le recunoască.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidenţă credinţa în misterul învierii lui Isus.
Prima lectură prezintă entuziasmul primilor creştini şi mărturisirea de credinţă în Domnul: „Prin mâinile apostolilor se făceau semne și multe minuni în popor… Numărul celor care credeau - o mulțime de bărbați și femei – se mărea din ce în ce mai mult prin Domnul”.
În a doua lectură, în cadrul unei viziuni, Ioan îl vede pe Fiul Omului care spune: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor”.
În evanghelie, Ioan relatează prezenţa lui Isus înviat în seara primei zile a învierii şi opt zile mai târziu; deşi uşile erau încuiate, Isus vine, stă în mijlocul discipolilor şi vorbeşte cu ei.

Perspectiva: „a stat în mijlocul lor”, „adu-ţi degetul”, „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

1. „A venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pacea vouă!»”
Ucenicii erau împreună, probabil în cenacolul din Ierusalim, în acel loc foarte important pentru ei. În acea cameră de la etaj, cu doar câteva zile în urmă, ei au mâncat paştele împreună cu Învăţătorul lor şi au primit atunci misiunea de a celebra euharistia, memorialul misterului lui Isus. Ioan îşi aminteşte bine că uşile erau închise de frica iudeilor. Erau speriaţi cu toții. Încă se mai găseau într-o stare de nelinişte şi nu îndrăzneau nicidecum să se arate în public.

Pe neașteptate, Isus vine, se arată celor prezenţi şi stă în mijlocul lor. El îi salută pe toţi: „Shalom!”, „Pacea să fie cu voi!”, şi apoi le arată semnele pătimirii de la mâini, de la picioare și de la coastă.

Ioan îşi aminteşte totul. Acea seară s-a întipărit pentru totdeauna în mintea și în inima sa. Va mărturisi mai târziu: „În acea seară, Isus m-a invitat să-i ating semnele rănilor, să constat că este chiar el, în carne şi oase, şi să văd urmele rănii din coastă. L-am recunoscut cu toţii! Bucuria noastră a fost mare și de nedescris. Domnul a dăruit fiecăruia dintre noi darul păcii şi ne-a trimis în lume, pe toţi şi pentru totdeauna, ca discipoli ai săi. El ne-a cerut să-l slăvim pe Tatăl ceresc, să-i facem cunoscut numele şi să arătăm tuturor iubirea sa. În acea seară, a început pentru noi un timp nou. Isus glorificat ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt, oferindu-ne posibilitatea să fim părtaşi la comuniunea cu Dumnezeu şi să împăcăm orice persoană cu el. Iată, datorită victoriei Domnului asupra întunericului, mântuirea şi bucuria ajung acum la fiecare persoană, iar viaţa dobândeşte un sens nou”.

2. „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea”
Toma a pierdut prima întâlnire cu Domnul înviat. Ce lipsă! Nu a fost prezent la prima apariție a lui Isus glorificat. Desigur, discipolii i-au povestit totul însă lui Toma îi era greu să accepte că Isus le-a apărut și că este viu, înviat. Nu avea încredere în mărturia lor. Îndoindu-se de cele spuse, a rămas neîncrezător în mărturia confraților săi. Mai mult, Toma le-a cerut dovezi în sprijinul celor afirmate de ei. El credea în învierea morţilor, dar voia să verifice cu simţurile sale dacă Isus este deja părtaş la această înviere. Ca probă, voia să atingă semnele rănilor din timpul răstignirii.

În duminica următoare, deşi uşile erau încuiate, Isus a venit din nou în mijlocul discipolilor şi le-a adresat tuturor același salut de pace. El ştia ce gândeşte Toma şi îi cunoştea dorinţa. De aceea, nu l-a lăsat să aştepte, ci i s-a adresat imediat și i-a dat posibilitatea să-şi împlinească dorința - să-i atingă semnele rănilor - şi să-şi exprime credinţa în el.

3. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Toma nu mai ajunge să împlinească ceea ce gândise. El vede şi crede! Reacţia sa imediată exprimă o frumoasă și tainică mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Discipolul Toma mărturiseşte că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat, iar această mărturisire se întipărește în mintea lui Ioan. De fapt, Ioan vede cum Isus îl laudă pe Toma pentru că l-a recunoscut prin credinţă şi cum îl invită și pe el și pe discipolii prezenţi şi pe cei care vor veni să creadă în el și atunci când nu îl vor mai vedea.

Calea credinţei trece in mod inevitabil prin momente de criză. În acest sens, experiența discipolului Toma rămâne un exemplu grăitor şi o exprimare vie a credinţei în Cristos. Oare cine nu s-ar putea regăsi în situația de dubiu a lui Toma? Din fericire, începând cu acea zi memorabilă de duminică, toţi cei care vor asculta evanghelia vor avea posibilitatea să-și exprime credința în Domnul înviat și să-și sprijine credință pe cuvântul Scripturii şi pe mărturia celor care l-a întâlnit şi l-au văzut pe Isus.

Pentru ca viaţa să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule pururi îndurător,
în celebrarea anuală a sărbătorii Paştelui,
tu înflăcărezi credinţa poporului consacrat ţie;
te rugăm, sporeşte harul pe care ni l-ai dăruit,
pentru ca toţi să ajungă să înţeleagă cum se cuvine
în ce baie au fost spălaţi, în ce Duh au fost renăscuţi,
cu ce sânge au fost răscumpăraţi”.


Gândurile mele
Calea credinţei trece in mod inevitabil prin momente de criză.
Experiența discipolului Toma rămâne un exemplu grăitor şi o exprimare vie a credinţei în Cristos. El vede şi crede! Reacţia sa imediată exprimă o frumoasă și tainică mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Trimiteți un comentariu