duminică, 12 iunie 2016

A iubi cu prisosință - Duminica a XI-a din Timpul de peste An (Anul C)

FEMEIA PĂCĂTOASĂ
„A iubi cu prisosință”
2 Sam 12,7-10.13; Ps 31; Gal 2,16.19-21, Lc 7,36-8,3

Isus nu face deosebire între oameni.
El este prieten 
și cu cei drepți și cu cei păcătoși:
este de partea celor care îl slăvesc pe Dumnezeu.
Bunăvoința lui Isus
față de femeia păcătoasă, 
care își recunoaște vinovăția
și care îi ascultă mesajul,
îl deranjează însă vădit pe Simon.
Va înțelege oare și fariseul 
că milostivirea lui Dumnezeu este fără margini?

Contextul: iertarea femeii păcătoase
Isus face fapte nemaiauzite care îi surprind pe toți: a lăudat credința unui centurion străin, a înviat pe fiul unei văduve, iar acum se exprimă în mod liber și deschis față de o păcătoasă care, intrând în casa lui Simon fariseul, chiar în timpul mesei, îi spală picioarele lui Isus, le sărută și le unge cu miresme. Și în timp ce curajul femeii este considerat necugetat de către fariseu, Isus își arată bunăvoința față de femeie și apreciază gesturile acesteia, îi iartă păcatele și îi laudă credința.
Isus este Mântuitorul. El acceptă ca o păcătoasă să îi ungă picioarele.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidență misterul milostivirii lui Dumnezeu.
  • În prima lectură, regele David își recunoaște păcatul, iar profetul Natan îi spune: „Domnul îți iartă păcatul; nu vei muri”.
  • În a doua lectură, Paul elogiază credința în Isus Cristos și mărturisește: „Am fost răstignit împreună cu Cristos. Așadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. 
  • În Evanghelie, Isus acceptă ca o femeie păcătoasă să-i ungă picioarele, laudă credința acesteia și îi iartă păcatele spunându-i: „Păcatele ți-au fost iertate!" 

Perspectiva: „o păcătoasă”, „cui i se iartă”, „îl însoţeau”

1. „O femeie păcătoasă care era în cetate, aflând că Isus era în casa fariseului, a adus un vas din alabastru plin cu miresme”
Totul sa petrecut în casa lui Simon, fariseul, în timpul unui banchet, întrun context propice pentru discuții și confruntări. Simon observa legea, era un om „drept”, și totuși avea nevoie și el de milostivire. El recunoștea că Isus este prieten al vameșilor și al păcătoșilor, însă acest fapt se pare că nu îl deranja. Încrezător, Simon îl invită pe Isus să mănânce în casa sa, iar Isus acceptă invitația și se arată binevoitor. Ce va urma, va fi o mare surpriză: casa fariseului va deveni locul manifestării milostivirii lui Dumnezeu față de toți oamenii.

Ușile erau deschise în timpul mesei, iar toți cei cuprinși de curiozitate puteau să aprecieze bunătatea stăpânului casei. Chiar această deschidere a favorizat un fapt oarecum scandalos: o femeie - căruia nu i se pomenește numele și despre care nici nu se spune ce fel de păcate ar fi comis, dar despre care se precizează că are un vas plin cu ulei parfumat și că locuiește în cetate - intră și se apleacă la picioarele lui Isus. Femeia a izbucnit în plâns și a udat cu lacrimile sale picioarele lui Isus, iar apoi a început să le șteargă cu părul capului ei, să le sărută și, printr-un gest de iubire și de recunoștință, să le ungă cu miresme.

Admirația, uimirea și indignarea au pus stăpânire pe toți! Concret, gesturile femeii arătau umilință și îndrăzneală, venerație și respect, mulțumire și iubire: erau gesturi care exprimau recunoștința și bucuria. Ea nu spunea nimic, dar gesturile ei au provocat o adevărată dezbatere. Modul în care s-a comportat i-a deranjat pe cei prezenți și în special pe Simon: să-și desfacă părul în fața oamenilor nu este oare o îndrăzneală prea mare și o purtare necuviincioasă? Cum poate un profet, un clarvăzător și unul care observă legea, să accepte și să aprobe astfel de gesturi din partea unei păcătoase? Toți erau indignați și scandalizați.

2. „Cui i se iartă puțin, iubește puţin”
Isus se adresează direct lui Simon pentru că are să-i spună ceva chiar lui, celui drept, care așteaptă o explicație, și începe să povestească parabola celor doi datornici, adică a păcătoasei și celui drept, și a creditorului, adică a lui Dumnezeu. Mesajul era clar și răsunător: creditorul a iertat celor doi datoriile deoarece s-a apropiat de ei cu milostivire. Femeia era cea care a iubit mai mult și care și-a arătat prin gesturi capacitatea sa de a iubi: acum, ea nu mai este o păcătoasă.

Isus își îndreaptă apoi atenția către femeie și îl invită pe fariseu să facă la fel: să-și exprime și el capacitatea de a dărui și de a primi iertarea, adică să iubească cu prisosință. El îi arată fariseului că acel „a iubi mai mult” al femeii și gesturile ei contrastează acum vizibil cu iubirea sa șovăielnică și cu faptul de a nu-i fi spalat picioarele, de a nu-l fi sărutat la sosire și de a nu-i fi turnat ulei parfumat pe cap. Îl invită pe fariseu să se convertească: să fie bun și primitor, dar mai ales să iubească mai mult.

Ultimele cuvinte sunt rezervate femeii. Înaintea comesenilor, Isus îi dăruiește iertarea din partea lui Dumnezeu, iar apoi îi oferă dovada că a primit acest dar prin intermediul său, arătându-i că având o datorie mare i s-a iertat mai mult. Evanghelia notează apoi că reacția celor prezenți nu a întârziat o clipă. Toți se întrebau: „Cine este acest om, că iartă și păcatele?” În mirarea așternută nu se va auzi însă niciun răspuns, iar întrebarea va rămâne în suspans pentru totdeauna.

3. „Cei doisprezece îl însoțeau; de asemenea, unele dintre femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de bolile”
Peste puțin timp, Isus se va îndrepta spre Ierusalim - prin cetăți și sate - îngrijindu-se de toți. El nu este singur. Îl însoțesc bărbați și femei, o mică comunitate itinerantă din care fac parte cei doisprezece, adică viitorii martori ai evangheliei, și femeile pe care Isus le-a vindecat.

Evanghelistul Luca le-a asociat pe ucenice la grupul celor doisprezece, și aceasta chiar dacă ele erau distincte de ei. Între femei, Luca le enumeră pe Maria Magdalena, originară dintr-o cetate de pe malul lacului Genezaret, pe Ioana, soția unui funcționar de-al lui Irod, și o altă femeie, Suzana. Mai mult, Luca specifică faptul că aceste femei și multe altele îl ajutau pe Isus și pe ucenici din avutul lor, și că ele aveau locul și rolul lor de îndeplinit.

Ca și atunci, viața își urmează cursul. Cine se consideră drept, cine se simte mic sau cine primește iertarea este invitat să iasă din propriile scheme și să-și exprime, acolo unde se află, iubirea și credința față de Isus. Aici și acum, milostivirea lui Dumnezeu este nemărginită și vine în întâmpinarea fiecarui om. Și astfel banchetul milostivirii continuă în orice timp pentru ca toți să trăiască împreună în pace.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tăria celor ce nădăjduiesc în tine,
ascultă cu bunătate rugăciunile noastre:
noi suntem slabi şi nu putem face nimic fără tine:
dăruieşte-ne pururi ajutorul harului tău, 

pentru ca, împlinindu-ţi poruncile,
să-ţi fim plăcuţi în gânduri şi în fapte”.


Gândurile mele
Cine a avut o datorie mare, fiind iertat mai mult, se simte mai iubit și e gata să iubească fără încetare.
Banchetul milostivirii continuă în orice timp, pentru ca toți să trăiască împreună în pace.
Trimiteți un comentariu