duminică, 26 iunie 2016

Decizia discipolului - Duminica a XIII-a din Timpul de peste An (Anul C)

CALEA SPRE IERUSALIM
„Decizia discipolului”
1Re 19,16.19-21; Ps 15; Gal 5,1.13-18, Lc 9,51-62

Samaritenii n-au acceptat
ca un Mesia umil
să fie găzduit de ei,
iar refuzul lor devenise un scandal
în special pentru Iacob și Ioan.
Acești doi discipoli 
n-au putut să accepte lipsa de ospitalitate 
și au cerut pedeapsa de la Dumnezeu.
Observând că n-au înțeles încă nimic 
despre identitatea și despre misiunea sa,
Isus intervine, clarifică situația
și le cere discipolilor
să-l urmeze pe calea spre Ierusalim,
pe el, Mesia cel sărac.

Contextul: Isus se decide să meargă la Ierusalim
Vestirea patimii și a morții lui Isus i-a pus în mare dificultate pe discipoli și a creat confuzie în planurile pe care și le făcuseră. Ei nu înțeleseseră încă nici învățăturile lui Isus, nici misterul identității lui. În mintea lor era profund ancorată ideea unui Mesia puternic, a unui Mesia politic și eliberator. În acest context, evanghelia notează că indiferent de planurile discipolilor, Isus se hotărăște să meargă spre Ierusalim. Pe drum, el a început să le vorbească din nou despre misiunea sa, iar surprizele nu vor întârzia să apară: va fi refuzat de locuitorii unui sat de samariteni, iar un om oarecare se va alătura grupului de discipoli.
Isus este Mesia. El se decide să meargă la Ierusalim.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență chemarea și misiunea.
  • Prima lectură prezintă chemarea profetului Elizeu care mai întâi merge să-i sărute pe tatăl său și pe mama sa, apoi dă o masă de despărțire și numai după aceea îl urmează pe Ilie şi începe să-i slujească.
  • În lectura a doua, Paul le spune galatenilor: „Fraţilor, pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar, rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul sclaviei! Voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai că această libertate să nu fie ocazie pentru a sluji trupului, ci slujiţi-vă prin iubire, unii pe alţii!”
  • În evanghelie, Isus spune despre sine: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”.

Perspectiva: „un sat”, „nu are unde-şi rezema capul”, „tu du-te şi vesteşte”

1. „Au intrat într-un sat al samaritenilor”
Isus s-a apropiat de regiunea Samaria, un teritoriu renumit pentru lipsa de credință în Dumnezeu și pentru rivalitatea existentă deja de secole între iudei și samariteni. Luase decizia de a merge la Ierusalim și alege să treacă prin sate care nu erau deloc îngăduitoare cu iudeii aflați în pelerinaj spre orașul sfânt. Prudent fiind, trimite înaintea sa mesageri care să-i pregătească sosirea într-un sat, însă samaritenii își exprimă categoric refuzul. Ei nu acceptă ca Isus – cunoscut de ei ca săracul Învățător din Nazaret sau ca Mesia cel profețit - să intre la ei.

Lipsa de ospitalitate a samaritenilor îi deranjează foarte mult pe Iacob și Ioan. Acești doi discipolii se percep cumva mai aproape de Isus, într-o poziție privilegiată, și de aceea îi cer lui Isus să pedepsească refuzul samaritenilor și să le distrugă satul cu foc venit din cer. Ei cred că toți trebuie să-l primească pe Isus. Cum ar îndrăzni cineva să-l refuze pe Mesia?

2. „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”
Isus își îndreaptă mai întâi privirea iubitoare spre Iacob și Ioan, iar apoi îi dojenește cu asprime, ajutându-i să înțeleagă că el a venit nu pentru a fi slăvit, ci pentru a duce tuturor iubirea și iertarea. Milostivirea învinge refuzul, nu pedeapsa!

Evanghelia notează că Isus și-a continuat călătoria îndreptându-se spre un alt sat, iar apoi povestește cum om s-a apropiat cu multă încredere și i-a cerut lui Isus să devină discipolul său. Acest om auzise de la alții numai vorbe frumoase despre Isus și a înțeles că, urmându-l, ar putea să dea o semnificație mai mare vieții sale. Știa deja că drumul lui Isus este lung, că duce spre Ierusalim – cetatea sfântă – dar este optimist. Are în inimă un zel nemărginit și dorește să-l urmeze cu totul și oriunde pe Isus. Privind cu spre Isus, așteaptă răspunsul cu nerăbdare.

Isus își îndreaptă privirea iubitoare către omul care abia aștepta răspunsul și apoi îi spune că el este sărac și că nu are absolut nimic, nici măcar o piatră unde să-și plece capul. El este Fiul omului: își pune încrederea numai în providența divină și ce are vine de la Tatăl ceresc. Viața sa este marcată de o sărăcie totală. Dorește să-l urmeze? Poate să aleagă calea pelerinului, a celui care are cerul de deasupra capului drept casă și ca scop al vieții pe Dumnezeu?

3. „Tu mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!”
„Urmează-mă!” Acesta este răspunsul pe care Isus îl adresează celui care dorește să-l urmeze. Cunoaște calea sa? Să părăsească totul! Să fie complet liber! Să îmbrățișeze un nou stil de viață! Să fie pregătit pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu!

Nu este timp de așteptat! Calea este lungă și presărată de încercare și de har. Nu este timp de pierdut! Privirea să fie îndreptată spre Învățător, iar pasul apăsat și sigur. Urmându-l pe Isus, orice discipol va parcurge calea care îl conduce spre frații răspândiți în lumea întreagă.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu ne-ai înfiat prin harul tău
şi ne-ai făcut fii ai luminii:
nu îngădui să fim învăluiţi de întunericul greşelii,
ci păstrează-ne pururi în strălucirea adevărului”.


Gândurile mele
Milostivirea învinge refuzul, nu pedeapsa!
„Urmează-mă!” Acesta este răspunsul pe care Isus îl adresează celui care dorește să-l urmeze. Cunoaște calea sa? Să părăsească totul! Să fie complet liber! Să îmbrățișeze un nou stil de viață! Să fie pregătit pentru a vesti împărăția lui Dumnezeu!
Trimiteți un comentariu