vineri, 7 iunie 2013

Biruința asupra morții - Duminica a X-a (TO/C)

FIUL VĂDUVEI DIN NAIM
“Biruința asupra morții”
1 Re 17,17-24; Ps 29; Gal 1,11-19; Lc 7,11-17

La poarta de intrare în cetatea Naim
Isus vede multă suferință
și se află față în față cu durerea provocată de moarte.
Fiului unic al mamei rămase văduvă,
semn al sărăciei și al nenrorocirii,
el îi redă viața,
iar celei dătătoare de viață, mamei,
îi redă speranța și bucuria
pentru a-și trăi viața mai departe.
În persoana lui Isus
împărăția lui Dumnezeu se află în mijlocul oamenilor.


Contextul: învierea fiului văduvei din Naim

Reluîndu-și drumul, de la Cafarnaum Isus se îndreaptă spre Naim. La porțile acestei cetăți se întâlnesc două grupuri de persoane: cel al lui Isus, care este urmat de ucenici și de o mare mulțime de oameni, și cel al unei mame văduve, care îl conduce pe ultimul drum pe ”unicul său fiu” împreună cu multă lume din cetate. Isus se apropie de cortegiul funebru, i se face milă de suferința acelei mame și este milostiv față de cel năpăstuit: îl învie pe tânărul mort.

Isus este Domnul și profetul așteptat. El are la inimă pe cei mici și pe cei săraci și arată tuturor că în persoana sa se împlinește promisiunea făcută de Yhweh poporului lui Israel.

La izvoarele Cuvântului

Textele liturgice scot în evidență tema biruinței asupra morții.
  • În prima lectură, rugându-se și invocându-l pe Domnul, profetul Ilie redă viața unui copil care a rămas fără suflare: ”Doamne Dumnezeul meu, te implor, redă-i acestui copil viaţa”.
  • În a doua lectură Paul se prezintă ca prigonitor al Bisericii și spune că Dumnezeu a găsit de cuviinţă să i-l ”descopere pe Fiul său, pentru ca să-l vestescă popoarelor păgâne”.
  • În evanghelie Isus învie, prin puterea cuvântului său, pe fiul unic al unei văduve din Naim: ”Tinere, îţi poruncesc, scoală-te!”.

Perspectiva: “fiul unic al unei mame văduve”, scoală-te!, “un mare profet”

1. ”Era dus la mormânt un mort, fiul unic al unei mame, şi ea era văduvă”
Isus și cei care îl urmează au mers toată ziua. Spre seară au ajuns la poarta cetății Naim, care înseamnă ”încântare”, iar aici întâlnesc un cortegiu funebru. Din oraș, loc al speranței și al bucuriei, se aude un cântec de jale: însoțită de multă lume, o mamă văduvă îl duce la cimitir pe unicul său fiu.

Această mamă este fără soț și fără apărare, este săracă și necăjită. Este o mamă lipsită de drepturi, care își pierde orice speranță, deoarece unicul său fiu este mort. Mai avea un sprijin, un ajutor, însă acum fiul mort este un semn al sărăciei totale și al nenorocirii venite asupra ei. Ea se simte abandonată de toți, iar în aceste momente de suferință cumplită nu poate decât să plângă. Pentru ea nu există nici o mângăiere.

2. ”Tinere, îţi poruncesc, scoală-te!”
Isus este Domnul (din grecescul “Kýrios”): prin cuvintele sale a adus mângăierea; prin prezența sa a iertat păcatele; prin binecuvântarea sa a potolit foamea; prin puterea care ieșea din el i-a vindecat pe cei care-l căutau. Acum, acest Isus vede suferința acelei mame, i se face milă și se apropie de ea fără ca aceasta să-i fi cerut sau să-l fi rugat, deoarece el știe că cine se simte și se vede pierdut și fără apărare nu mai este în stare nici să ceară ajutor, nici să se roage și nici să aștepte.

Isus se apropie și îi spune femeii: ”Nu plânge!”. Milostivirea lui Dumnezeu este aici, iar prezența sa alină orice suferință. Speranța învinge tragedia morții, deoarece el, cel care se află în fața sa și îi vorbește, este Domnul vieții. Isus face apoi câțiva pași și atinge năsălia. În acel moment toți se opresc și aud aceste cuvinte: ”Tinere, îţi poruncesc, scoală-te!”.

Isus redă viața celui care o pierduse și împlinește minunea: tânărul care mai înainte zăcea mort, acum șade pe năsălie și începe a vorbi către cei din jur. Isus împlinește ceea ce tuturor li se părea imposibil: tânărul este viu, iar mama își îmbrățișează din nou propriul copil.

3. ”Un mare profet s-a ridicat între noi”
Toți cei prezenți sunt uimiți și cuprinși de teamă în fața imposibilului, adică în fața minunii săvârșite de Isus. Îl văzuseră învățând mulțimile, iertând pe cei păcătoși, îndepărtând foamea, vindecând pe cei bolnavi, însă cea ce tocmai a făcut sub privirile lor depășește orice așteptare. Isus învinge moartea! El este adevăratul profet așteptat de toți, cel care are ultimul cuvânt asupra morții. Dintr-o dată, lumea adunată în acel loc a început să exclame: ”Aceasta este ziua în care Dumnezeu îl vizitează pe poporul său și îl trimite pe profetul său în mijlocul oamenilor”.

Învierea, imposibilă pentru orice ambiție și așteptare omenească, acum este posibilă ca dar nesperat oferit de milostivirea lui Isus. Acum, în întâlnirea cu Domnul, iubitor de oameni și învingător al morții, Naim devine o adevărata grădină ”încântătoare”, expresie a credinței care îl întâlnește și îl recunoalte pe Isus, Domnul și profetul așteptat.

Relatarea din Naim devine o veste bună, ”cuvânt” (din grecescul “lógos”) dătător de viață, fapt care ”se răspândește în toată Iudeea și în ținuturile învecinate”, care trezește credința și ajunge pănă la noi prin intermediul martorilor. Începând din acel moment există mângâiere pentru cel care suferă, iar întâlnirea cu Domnul întărește speranța celor aflați pe cale și îi invită să treacă de la moarte la viață.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)

”Dumnezeule, izvorul oricărui bine,
ascultă-ne rugăciunea:
inspiră-ne să cugetăm la cele drepte
şi călăuzeşte-ne ca să le împlinim”.
Trimiteți un comentariu