sâmbătă, 9 iulie 2016

De la înțelegere la practică - Duminica a XV-a de peste An (Anul C)

BUNUL SAMARITEAN
„De la înțelegere la practică”
Dt 30,10-14; Ps 18; Col 1,15-20, Lc 10,25-37

Deși toate erau așezate clar, de secole,
pentru ca oricine să găsească calea spre împlinire, 
exista totuși o dorință spre mai mult. 
Această dorință apare cu insistență
în dialogul dintre Isus și învățătorul Legii
și se concretizează în următoarea întrebare:
„Ce trebuie să fac ca să moștenesc viaţa veşnică?”
Isus părăsește tiparele timpului său
și propune o practicare a religiei 
și în afara templului,
adică în viața de zi cu zi,
sub privirea milostivă a lui Dumnezeu.

Contextul: învățăturile lui Isus pe drumul spre Ierusalim
După ce Isus a dat discipolilor povețe pentru activitatea misionară, s-a prezentat în fața lui un învățător al Legii preocupat de următoarea întrebare: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viaţa veşnică?” Isus admiră mai întâi căutarea sinceră a acestuia, iar apoi, reformulând întrebarea primită, i-o adresează și îl invită să caute răspunsul în Scriptură. În parabola pe care o va povesti, Isus va schimba modul de a fixa prioritățile și va pune accentul nu pe înțelegerea Legii, ci pe observarea acesteia prin ajutorul acordat aproapelui în viața de zi cu zi. El va descrie comportamentul model al unui samaritean caritabil și va arăta cum se poate practica iubirea față de aproapele.
Isus este Învățătorul. El povestește parabola bunului samaritean.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice evidențiază legătura dintre iubirea de aproapele și a misterului lui Isus.
  • În prima lectură, Moise invită poporul să „asculte glasul Domnului” și să împlinească cuvintele din cartea Legii: „Porunca aceasta este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlinești”.
  • Lectura a doua prezintă un imn în care Isus Cristos este prezentat ca „icoana Dumnezeului nevăzut” și în care se spune că toate fac referință la el: „În Cristos i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri”.
  • În evanghelie, Isus vorbește cu un învățător al Legii, povestește parabola bunului samaritean și îl invită pe interlocutor să procedeze la fel: „Mergi şi fă şi tu la fel!”

Perspectiva: „ce trebuie să fac?”, „un om”, „mergi şi fă şi tu la fel”

1. „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viaţa veşnică?”
Cum să dobândesc un loc în împărăția lui Dumnezeu după moarte? Această întrebare provocatoare deschide dialogul între doi învățători, Isus din Nazaret și învățătorul Legii. Pe atunci, era ceva normal ca un dialog să ia forma unei adevărate confruntări, în scopul clarificării și al aprofundării anumitor tematici importante din Legea lui Moise.

Isus își adaptează discursul la nivelul interlocutorului său. Știe prea bine că întrebarea ce i-a fost adresată este strâns legată de nucleul legii, adică de viață, și de aceea îl conduce pe interlocutorul său pe terenul cunoscut și sigur al Torei. Reacționează cu următoarele întrebări: „Ce este scris în Lege? Cum citești?” iar apoi îl invită pe interlocutorul său să deschidă cartea Legii, să citească cu atenție și să descopere ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică.

Învățătorul Legii acceptă provocarea lui Isus și unește într-o singură poruncă iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Face acest lucru, citând din renumita profesiune de credință „Shema Israel”, „Ascultă Israel”: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” Învățătorul recunoaște că iubirea față de Dumnezeu este o poruncă despre care nu se poate discuta. În mod sigur, numai Dumnezeu este iubit cu o inimă neîmpărțită. Fiind izvorul iubirii, numai Dumnezeu este iubit tot mai mult și fără măsură, și numai lui i se poate oferi totul. Între iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele există un raport de reciprocitate. Aceste două forme de iubire compun o singură poruncă.

Deși învățătorul Legii este lăudat de Isus pentru răspunsul dat, încă nu este mulțumit. Să nu fi surprins încă diferența dintre înțelegerea sensului Legii și observarea acesteia? Oare de ce îl întreabă pe Isus cum poate să înțeleagă mai bine cine este aproapele său și cum poate să-l iubească?

2. „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon”

Isus părăsește stilul rabinic de a învăța și se îndepărtează de orice fel de cazuistică ce ar putea limita sensul poruncii iubirii. Apelează la stilul său original. Nevoind să rezolve un caz anume, povestește o parabolă în care descrie următorul caz semnificativ.

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon. Pe acest drum de aproape 27 de kilometri, cu o pantă în coborâre de 1000 de metri, într-o zonă pustie, omul este tâlhărit de bandiți, bătut și rănit grav. Doi oameni de la templu, un preot și un levit, se îndreptau și ei spre Ierihon. Îl văd pe acest om nenorocit, dar nu îl ajută, ci trec mai departe. Din fericire, un samaritean aflat în călătorie îl vede omul muribund, căzut la pământ, se apropie de el și i se face milă. Nu se întreabă cine este. Cu iubire și trecând peste orice prejudecată, are grijă de el: îi dezinfectează rănile cu vin, îi calmează durerile cu ulei, îi bandajează rănile, îl urcă pe măgarul său și îl duce la primul han din apropiere.

Învățătorul Legii și lumea care asculta parabola povestită de Isus au rămas uimiți. Cum de a îndepărtat orice barieră culturală și a avut grijă de cel căzut pe jumătate mort chiar un samaritean, unul considerat eretic? Exprimarea iubirii față de aproapele impune oare o modificare a practicilor religioase? Totul a pornit de la întrebarea: „Cine este aproapele meu?” De ce s-a ajuns la întrebarea: „Cine este aproapele care l-a iubit pe cel nenorocit?”

3. „Mergi şi fă şi tu la fel!”
Isus trece dincolo de spiritul Legii și le propune celor care îl ascultă să-l iubească pe aproapele asemenea samariteanului, fără preferințe și până la capăt. Le cere să împlinească și ei tot ce Legea cerea, adică să protejeze și să salveze viața. Sensul cuvântului „aproapele” nu este restrictiv. Cuvântul „aproapele” cuprinde exprimarea concretă a iubirii, fără limitări, fără margini. Samariteanul a dovedit că este aproapele celui căzut pentru că și-a exprimat iubirea fără calcule.

Iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele sunt o forță, o legătură de nedesfăcut care alimentează dorința de împlinire și de fericire. Această legătură nu este teoretică și nu se reduce doar la înțelegere, ci implică o situație reală de viață, este o practică vie care alimentează raporturile concrete și semnificative dintre oameni, apropiindu-i pe semeni între ei și de Dumnezeu, și aceasta fără nicio deosebire. Numai iubirea îndepărtează orice obstacol!

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, tu le arăţi celor rătăciţi lumina adevărului,
ca să se poată întoarce pe calea ta;
dă-le tuturor acelora care poartă numele de creştin
tăria de a înlătura tot ceea ce se împotriveşte acestui nume
şi de a îndeplini ceea ce îi corespunde”.


Gândurile mele
Între iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele există un raport de reciprocitate.
Numai iubirea îndepărtează orice obstacol!
Trimiteți un comentariu