duminică, 3 iulie 2016

Trimiterea în misiune - Duminica a XIV-a din Timpul de peste An (Anul C)

ALȚI ȘAPTEZECI ȘI DOI
„Trimiterea în misiune”
Is 66,10-14; Ps 65; Gal 6,14-18, Lc 10,1-12.17-20

Aflându-se în teritoriul Samariei,
Isus a trimis în misiune
alți șatezeci și doi de aleși
și le-a încredințat reguli precise
după care să-și organizeze activitățile.
Se contura astfel 
începutul unei mari misiuni
și perspectiva transmiterii
cuvântul lui Dumnezeu
nu numai poporului lui Israel,
ci tuturor neamurilor.



Contextul: trimiterea în misiune
De la acel prim moment petrecut în sinagoga din Nazaret, activitatea publică a lui Isus a atras multă lume și a făcut să se nască în jurul său o adevărată comunitate. Evanghelia notează că Isus și cei care-l urmau se aflau în teritoriul samaritenilor, în drum spre Ierusalim. Cunoscând bine relațiile dintre iudei și samariteni, Învățătorul a trimis mesageri înaintea sa, în satele și cetățile pe unde avea să treacă, pentru a-i pregăti sosirea. El observă că de secerat este tot mai mult și privește la ziua de mâine. Alege șaptezeci și două de persoane și le trimite două câte două să vestească mesajul despre Împărăția lui Dumnezeu. Toți trimișii primesc învățături prețioase și pleacă în misiune în Samaria. Misiunea lor va fi încununată de succes. Se vor întoarce cu inima plină de bucurie și îi vor povesti lui Isus tot ce au făcut.
Isus este Mesia. El dă norme practice celor trimiși în misiune.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema misiunii.
  • În prima lectură, profetul vede scopul visurilor sale și vestește: „Așa cum o mamă mângâie pe cineva, așa vă voi mângâia eu. În Ierusalim veți fi mângâiați”.
  • În lectura a doua, Paul afirmă că în viață nu are alt scop decăt acela de a fi împreună cu Cristos: „Departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva, decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume!”
  • În evanghelie, înainte de a-i trimite în misine pe cei șaptezeci și doi de aleși, Isus le dă reguli practice: „Mergeți! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! Nu luați nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte și nu salutați pe nimeni pe drum. În casa în care intrați spuneți mai întâi: Pace acestei case!”

Perspectiva: „alți șaptezeci și doi”, „vă trimit ca pe niște miei”, „cu bucurie”

1. „Domnul a ales alți șaptezeci și doi și i-a trimis doi câte doi înaintea sa”
Cei care l-au cunoscut mai bine pe Isus erau bucuroși să-l urmeze și să-l însoțească în călătoria sa spre Ierusalim. Evanghelia notează că, la grupul discipolilor, Isus adaugă șaptezeci și doi de aleși, niște adevărați heralzi dispuși să răspândească vestea cea bună a Împărăției lui Dumnezeu și să continue misiunea sa în timp și în spațiu, la toți oamenii.

Acești noi aleși sunt trimiși doi câte doi, și aceasta nu numai ca precauție împotriva eventualelor pericole, dar mai ales pentru ca să se ajute reciproc și să dea o adevărată mărturie. Înaintea lor se întrezărea deja secerișul abundent, marele ogor al misiunii, al propovăduirii evangheliei în fiecare casă și în fiecare cetate. Prin misiunea primită, ei vor contribui la împlinirea planului de mântuire, vor fi lucrători pe ogorul Domnului, iar datoria lor va cuprinde vestirea evangheliei și pregătirea oamenilor pentru sosirea lui Isus Cristos.

2. „Mergeți! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”
Isus îi invită pe cei aleși pentru misiune să-și pună încrederea în Dumnezeu, să fie săraci asemenea lui și să fie călăuziți de gânduri pașnice. Alegerea lor este clară: siguranța nu se află în bani și nici în desagă, ci în simplitate și în cuvântul lui Dumnezeu. Și ei sunt simpli slujitori ai evangheliei. Nu vor avea nici timp de pierdut, nici motiv să se îndepărteze de la învățăturile primite. Misiunea încredințată lor este foarte importantă, o cale spre împlinire și spre fericire.

Opțiunea lui Isus concretizată în renunțarea la toate cele lumești va fi aceeași și pentru cei trimiși în misiune. Această opțiune are la bază încrederea în providența divină și se exprimă prin bucuria împărtășirii darului primit în orice clipă de la Dumnezeu; este cartea de identitate a misionarului, a celui care se dăruiește pe sine, care trăiește pentru ceilalți și care îi întâlnește pe semeni în spațiul tainic al casei și al comunității. În acest spațiu tainic, cel trimis în numele lui Isus duce darul păcii și vestește cuvântul lui Dumnezeu. Și astfel casa, locul tainic al fiecărui om, devine locuit, un lăcaș de comuniune, devine primitor, gata să primească și pe alții, devine un loc sacru, o mărturie a iubirii împărtășite. În puține cuvinte, s-ar putea spune că acea casă devine un loc al fiilor lui Dumnezeu.

A nu-i primi pe cei trimiși în numele lui Isus nu este o tragedie; așa cum nicio zi nu este ca cealaltă, ziua de mâine ar putea aduce o nouă speranță. Respingerea misionarului ar putea fi ca un prag între necazuri și pace: ar putea conduce la înțelegerea semnului simbolic al scuturării prafului de pe picioare, al faptului că nu există încă o legătură între misionar și cel care a refuzat sa primească pacea. De asemenea, scuturarea prafului de pe picioare ar putea duce foarte bine fie la o trezire în fața învățăturilor lui Isus Cristos, fie la o înțelegere a misiunii celor care anunță vestea cea bună și a celui care o refuză. În acest ultim caz, al refuzului în cunoștință de cauză, Sodoma – semn a tot ceea ce este mai rău – redevine un simbol al împietririi inimii în fața vestirii evangheliei.

Cei trimiși să pregătească sosirea lui Isus au o misiune care îi expune la riscuri. În mod inevitabil, ei împărtășesc soarta Învățătorului lor și sunt asemenea lui, ca un miel blând în mâinile celorlalți. Deocamdată, acesta este timpul în care lumea se poartă cu cei trimiși așa cum lupul se poartă cu oile, însă această situație dureroasă va trece; va sosi timpul în care neînțelegerea și persecuția (simbolizate prin imaginea lupului) vor înceta și atunci se va ajunge la o bună conviețuire și la pace.

3. „Întorcându-se cei șaptezeci și doi, i-au spus cu bucurie: Doamne, chiar și diavolii ni se supun în numele tău”
Cei trimiși au avut succes în activitatea lor, iar acum, cu inima plină de bucurie, se întorc la Isus și doresc să rămână împreună cu el. Ei îi povestesc totul, mai ales faptul că, prin invocarea numelui lui Isus, Satana și-a pierdut puterea și că nu mai poate să le facă rău celor care ascultă cuvintele evangheliei.

Biruința asupra Satanei împlinește profețiile mesianice și inaugurează un timp de har în care, prin persoana lui Isus Cristos, Dumnezeu coboară între oameni, le călăuzește viața și le dăruiește pacea. În acest timp, numele celor care cred în Isus este scris în cartea vieții, iar bucuria lor este fără măsură.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, prin înjosirea Fiului tău,
tu ai ridicat omenirea căzută.
Te rugăm, dăruieşte-le credincioşilor tăi bucuria sfântă
că au fost eliberaţi din robia păcatului
şi călăuzeşte-i la fericirea veşnică”.


Gândurile mele
Siguranța misionarului nu se află în bani și nici în desagă, ci în simplitate și în cuvântul lui Dumnezeu.
În mod inevitabil, misionarii împărtășesc soarta lui Isus Cristos și sunt asemenea lui, ca un miel blând în mâinile celorlalți.
Trimiteți un comentariu