sâmbătă, 27 august 2016

Primul loc - Duminica a XXII-a din Timpul de peste An (Anul C)

ÎN JURUL MESEI
„Primul loc”
Sir 3,19-21.30-31; Ps 67; Ev 12,18-19.22-24, Lc 14,1.7-14

Unele dintre cele mai frumoase învățături
au fost propuse și trăite de Isus
în jurul mesei,
într-un cadru marcat de comuniune.
Isus propunea fiecăruia
o slujire liberă și dezinteresată,
în special față de cei mai săraci,
Alegerea ultimului loc
va marca trecerea
de la interese și calcule
la dăruire și la slujire.

Contextul: parabola despre primele locuri
Masa este dintotdeauna locul în care oamenii se întâlnesc cu plăcere atât pentru a mânca și a sărbători împreună, pentru a-și împărtăși cuvinte frumoase și momente semnificative, dar și pentru a dezbate anumite teme. A sta împreună la masă era ceva familiar pentru Isus. Evanghelia notează că el nu a lăsat să-i scape ocazia de a participa odată la ospățul organizat de un fariseu în zi de sâmbătă și că a folosit acele momente pentru a-și transmite învățăturile. De la prezentarea unor lucruri practice, cum ar fi locurile de onoare și chemarea invitaților, el a făcut un salt calitativ și a prezentat un mesaj cu totul nou: alegerea ultimului loc în mod liber și dezinteresat, pentru a putea fi în slujba celorlalți.
Isus este Învățătorul. El îi invită pe comesenii săi să se apropie tot mai mult de cei săraci.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema slujirii.
  • Prima lectură prezintă atitudinea pe care omul este invitat să și-o asume zi de zi: „Fiule, împlinește-ți cu blândețe lucrările tale şi vei fi iubit de omul plăcut Domnului! Cu cât ești mai mare, cu atât mai mult să te umilești şi vei afla har înaintea Domnului”.
  • În lectura a doua, Paul vorbește despre omul care se apropie de milostivirea lui Dumnezeu: „Fraților, voi v-ați apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în mare sărbătoare, de comunitatea întâilor-născuți înscriși în ceruri…”.
  • În evanghelie, Isus îi îndeamnă pe ascultătorii să-i primească la masa lor pe cei săraci: „Când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi și vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți!”

Perspectiva: „în casă”, „prietene, urcă mai sus!”, „invită-i pe cei săraci”

1. „Într-o sâmbătă, Isus a venit în casa unuia dintre conducătorii fariseilor, ca să ia masa, iar ei îl urmăreau”
Isus a ajuns la Ierusalim, ținta călătoriei sale. Era zi de sâmbătă, o zi în care fiecare membru al poporului lui Israel comemora atât ieșirea din sclavia Egiptului, cât și opera creației. În timpul dimineții, era meditat cuvântul lui Dumnezeu, ca să lumineze mintea și să înflăcăreze inima celor credincioși. După încheierea celebrărilor, se organiza masa festivă, în timpul căreia „se frângea pâinea”. Unul dintre fariseii de frunte l-a invitat pe Isus - cunoscut deja ca Învățătorul din Nazaret - să vină în casa sa pentru a lua masa.

Toți cei prezenți, iar printre aceștia se aflau invitați și învățători al Legii și farisei, își țintesc privirea asupra lui Isus și îl urmăresc cu atenție. În față, se află un om bolnav de hidropizie. Ce va face oare Isus? Acest om era cu adevărat bătut de soartă din caza bolii sale. Era exclus din comunitatea celor practicanți și se afla într-o situație de suferință continuă. Desigur, Isus știa că, după prescrierile Legii lui Moise, acest bolnav nu putea să participe la masa festivă și sacră din zi de sâmbătă. Și totuși, privind direct spre el dar și spre ceilalți invitați, a intervenit imediat și l-a vindecat.

Cel care mai înainte fusese bolnav era acum foarte fericit. Își recăpătase sănătatea și se bucura pe deplin de viață. Dar cei din jur au început să murmure. Ce straniu! Chiar invitații la prânz nu erau nicicum de acord cu minunea săvârșită. Dezaprobau cele întâmplate. Ei considerau că gestul lui Isus era împotriva observării riguroase a repausului sacru din ziua de sâmbătă.

2. „Prietene, urcă mai sus!”
Aflându-se la aceeași masă cu fariseii, Isus le spune că sabatul a fost instituit pentru binele omului. Din invitat, el devine cel care invită. Le propune celor prezenți să primească noutatea învățăturii sale și să aleagă ultimului loc, cu umilință și în mod liber, ca să fie întotdeauna în slujba celorlalți, în special a celor săraci.

Isus se adresează invitaților și le propune logica împărăției lui Dumnezeu, o logică deosebită care răstoarnă cu totul gândirea oamenilor și care face trecerea de la interese și calcule la dăruire și slujire. Cine se apropie de experiența întâlnirii cu Dumnezeu nu caută slava oamenilor, ci alege ultimul loc. Oare cine ajunge să contemple misterul lui Dumnezeu, dacă nu cel care se recunoaște umil? Doar acesta îi aduce slavă lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl copleșește cu haruri și îl cheamă să devină prietenul său, și pe pământ și la ospățul ceresc.

3. „Când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi și vei fi fericit”
Fariseul care a organizat ospățul ar fi trebuit să înțeleagă faptul că împlinește voința lui Dumnezeu atunci când, îndepărtându-se de legea profitului și de logica interesului, îi cheamă la masa sa pe cei săraci, schilozi, șchiopi și orbi, desigur în locul prietenilor, fraților, părinților și vecinilor. Această schimbare de perspectivă are forța să declanșeze o nouă relație atât între oameni, cât și între oameni și Dumnezeu. Cel credincios îl urmează pe Isus simplu și sărac, pe divinul Învățător care a solidarizat cu cei din urmă și a stat la masă cu cei îndepărtați de societate. Cel care îl caută pe Isus îl găsește cu siguranță în cei săraci.

Discipolul lui Isus se apropie cu iubire și cu dezinteres de toți, acordând prioritate celor nevoiași. Iubirea îl ajută să fie solidar și să se identifice cu cei din urmă. Trăindu-și credința astfel, el își va primi „răsplata la învierea celor drepți” și „va mânca pâinea” în împărăția lui Dumnezeu, la marele ospăț din cer. Acest ospăț însă începe încă de aici, de pe pământ, și se pregătește în mod cu totul special chiar la frângerea pâinii în comuniune cu ceilalți frați.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule al puterilor,
de la care vine tot darul desăvârșit,
sădește în inimile noastre iubirea față de numele tău;
unește-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun,
şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi”.

Gândurile mele
Cine se apropie de experiența întâlnirii cu Dumnezeu nu caută slava oamenilor, ci alege ultimul loc. Oare nu ajunge să contemple misterul lui Dumnezeu numai cel care se recunoaște umil?
Cel credincios îl urmează pe Isus simplu și sărac, pe divinul Învățător care a solidarizat cu cei din urmă și a stat la masă cu cei îndepărtați de societate.
Trimiteți un comentariu