luni, 8 august 2016

Semnele timpului - Duminica a XX-a din Timpul de peste An (Anul C)

JUDECATA ŞI PERSECUŢIA
„Semnele timpului”

Ier 38,4-6.8-10; Ps 39; Ev 12,1-4, Lc 12,49-53

Timpul de față
- în care împărăția lui Dumnezeu
pătrunde în timpul oamenilor -
este plin de semne
prevestitoare de judecată și de moarte.
Urmarea lui Isus
va duce chiar de la început
la persecuție din partea fraților
și la dezbinare în familii.
Deja sunt vizibile
semnele botezului prevestit.

Contextul: enigma misiunii lui Isus
Isus le vorbește ucenicilor deschis despre identitatea sa și subliniază importanța escatologică a misiunii sale. El folosește un ton apocaliptic. Vorbește despre un focul pe care l-a adus, adică judecata lui Dumnezeu, și despre un botez pe care trebuie să-l primească, mai exact moartea sa pe cruce. Cuvintele sale vor răvăși așteptările discipolilor. Ei vor rămâne înmărmuriți la auzul cuvintelor lui Isus ce prevesteau atât sabia - dezbinare în familiile lor și a altora – cât și persecuția pentru cauza evangheliei.
Isus este Învățătorul. El îi invită pe discipoli să citească semnele timpului.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice scot în evidență prioritatea planului de mântuire a lui Dumnezeu.
  • În prima lectură se prezintă complotul pus la cale împotriva profetului Ieremia: „L-au luat pe Ieremia și l-au aruncat în cisterna lui Malchia, fiul regelui, care se afla în curtea gărzii; l-au coborât pe Ieremia cu funii. În cisternă nu era apă, ci numai mâl; și Ieremia s-a cufundat în mâl”.
  • În a doua lectură, autorul scrisorii către Evrei îndeamnă: „Fraților, prin urmare, și noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să îndepărtăm orice povară și păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverență în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți la Isus, începutul și desăvârșirea credinței”.
  • În evanghelie, Isus prevestește discipolilor săi: „Am să fiu botezat cu un botez și cât sunt de preocupat până se va împlini lui!”

Perspectiva: „foc pe pământ”, „un botez”, „pace pe pământ?”

1. „Foc am venit să arunc pe pământ și ce altceva vreau decât să se aprindă!”
Discipolii l-au auzit pe Isus vorbind despre evenimente grele ce se vor întâmpla și despre misterul pătimirilor și al morții sale. La auzul unui mesaj pe cât greu de înțeles, pe atât de greu de acceptat, rămăseseră toți fără suflare. Chiar Învățătorul lor - cel care îi asculta pe toți și căruia îi voiau numai bine - să sufere și să-și jertfească viața pe lemnul crucii pentru răscumpărarea oamenilor? Cine ar fi putut să accepte o astfel de prevestire? La puțin timp de la acele cuvinte grele, discipolii îl văd pe Isus folosind un limbaj apocaliptic greu de pătruns. „Foc am venit să arunc pe pământ!”, le spusese în mod clar și direct. Dar ce vrea să spună prin aceste cuvinte? Și de ce așteaptă cu nerăbdare ca Dumnezeu să aprindă acest foc?

Ce semnificație tainică ar putea să cuprindă focul aruncat de Isus pe pământ, se întrebau discipolii. Din scrierile marilor profeți din vechime, mai ales din cele ale lui Ieremia și Isaia, ei știau că focul era simbolul cuvântului lui Dumnezeu și al judecății divine. Să existe oare o legătură între profețiile din vechime și cuvintele Învățătorului lor? Activitatea rodnică a lui Isus și vestirea evangheliei ar putea să fie oare reprezentate de acest foc tainic? Sau oare acest foc ar putea să se refere chiar la judecata lui Dumnezeu, o judecată gata să se împlinească și pe care el o așteaptă acum cu nerăbdare?

2. „Am să fiu botezat cu un botez și cât sunt de preocupat până se va împlini!”

În puține cuvinte învăluite de taină, Isus le vorbește discipolilor chiar despre misterul misiunii sale. Ridicându-și privirea, întrezărește ziua de mâine și simte greutatea acesteia. Zărește deja patima sa asemenea unei „scufundări” (din grecescul „baptizein”, „a boteza”) în apele suferinței. Vede cetatea sfântă a Ierusalimului și simte că peste puțin timp va împlini toate prin botezul său, prin moartea pe cruce.

Evanghelia va dezvălui misterul cuvintelor spuse de Isus discipolilor și va mărturisi că botezul Fiului omului trebuia să se împlinească pentru ca mai apoi Duhului Sfânt să coboare asupra oamenilor. Odată împlinit ceasul mântuitor al crucii, Isus va arunca foc pe pământ, iar acel foc nu va fi semnul judecății divine, ci darul cel mai mare pe care chiar el - Domnul tuturor - îl va face oamenilor. Va trebuie însă să se treacă prin multe încercări și suferințe până la împlinirea acelor zile de har și de bucurie.

3. „Credeți că am venit să aduc pace pe pământ?”
Cuvintele profetice ale lui Isus erau învăluite de un mister pe care discipolii nu aveau cum să-l pătrundă în momentul în care le-au auzit pentru prima dată. Și ei vor trebui oare să meargă pe același făgaș al suferinței, se întrebau discipolii. Nu este chiar el, Isus, Fiul care s-a coborât de la Tatăl, cel care a deschis oamenilor o cale nouă pentru a ajunge la Dumnezeu? Ce sens au cuvintele sale despre pace? Nu este oare chiar el, Învățătorul lor, cel care s-a descoperit ca Mesia, făuritorul păcii între oameni, al păcii care mai apoi se va împlini în împărăția lui Dumnezeu?

Cuvintele profetice ale lui Isus și-au destăinuit sensul și au fost înțelese imediat după coborârea Duhului Sfânt. Abia atunci au înțeles discipolii profunzimea cuvintelor Învățătorului lor. Trăind ei înșiși în mijlocul încercărilor, au constatat, chiar din timpul Rusaliilor, că evanghelia era proclamată într-un context de prigoană și ură, şi că primirea cuvintelor evangheliei provoca în mod inevitabil o separare între oameni.

Mărturisirea credinței în Isus Cristos și vestirea evangheliei au rămas pentru totdeauna un semn al timpurilor. Creștinii din toate timpurile au consemnat în analele istoriei că aceste două mari coordonate ale credinței i-au determinat să-și trăiască viața cu perseverență cu ochii fixați asupra lui Isus, începutul și ținta credinței lor.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule,
care le-ai pregătit daruri nevăzute celor care te iubesc,
revarsă în inimile noastre căldura dragostei tale,
pentru ca, iubindu-te în toate și mai presus de toate,
să dobândim făgăduințele tale, care întrec orice dorință”.


Gândurile mele
Mărturisirea credinței în Isus Cristos și vestirea evangheliei au rămas pentru totdeauna un semn al timpurilor.
Cuvintele profetice ale lui Isus și-au destăinuit sensul și au fost înțelese imediat după coborârea Duhului Sfânt.
Trimiteți un comentariu