vineri, 23 septembrie 2016

De partea săracului - Duminica a XXVI-a din Timpul de peste An

BOGATUL ȘI LAZĂR
De partea săracului

Am 6,1.4-7; Ps 145; 1Tim 6,11-16; Lc 16,19-31

E de ajuns să-l asculți pe Isus o singură dată
pentru ca mesajul său
să se imprime în minte pentru totdeauna.
Este evidentă această afirmație
în cazul parabolei bogatul și Lazăr:
unul a primit totul în această viață
și a plătit apoi cu chinurile veșnice;
celălalt nu a avut nimic pe pământ,
dar a primit în cer fericirea veșnică
.
Veșnicia fericită se pregătește în această viață.


Contextul: parabola bogatului și a lui Lazăr
Isus povestise deja două parabole despre folosirea bunurilor, a bogatului necugetat și a administratorului necinstit. De data aceasta, povestește parabola bogatului și a lui Lazăr și prezintă mai întâi situația opusă a celor doi, iar apoi descrie cererea de ajutor din partea bogatului pentru el și pentru frații săi. Ucenicii erau astfel invitați să mediteze la convertirea bogatului și să-și îndrepte privirea spre ceilalți și spre lumea de dincolo. Folosirea corectă a bunurilor și faptele de milostivire față de cei săraci și nevoiași erau, de fapt, cele două mari provocări ale parabolei.
Isus este Învățătorul. El vorbește discipolilor despre folosirea corectă a bunurilor.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema bogăției și a folosirii bunurilor.
  • În prima lectură, profetul Amos prevestește: „Vai de cei care sunt fără grijă în Sion!” „Beau din vase vin și se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif”.
  • În a doua lectură, Paul îndeamnă: „Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat o bună mărturie înaintea multor martori!”
  • În evanghelie, Isus povestește o parabolă în care descrie un dialog între un bogat, un sărac numit Lazăr și patriarhul Abraham și pe care o încheie cu aceste cuvinte: „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor convinge”.

Perspectiva: „un om bogat”, „Lazăr în sânul lui Abraham”, „dacă nu ascultă”

1. „Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube”
Ucenicii erau deja obișnuiți cu stilul Învățătorului lor. Se obișnuiseră să audă cuvinte pe înțelesul lor, într-un limbaj cunoscut, cu personaje și imagini biblice, cu asemănări din viața zilnică presărate în parabole cu semnificații pătrunzătoare. Le era suficient să-l asculte pe Isus o singură dată. Nu vor mai uita niciodată parabolele despre iubirea milostivă, a bunului păstor, a tatălui cu cei doi fii sau a femeii în căutarea monedei pierdute. Cine poate uita necugetarea bogatului sau istețimea administratorului necinstit? Isus folosea un limbaj expresiv ce ajungea la inimă și rămânea profund întipărit în memorie.

De data aceasta, Isus prezintă o parabolă în care, chiar de la început, prezintă două personaje: un om bogat, un ateu, unul fără nume care benchetuiește și trăiește ca un zeu; și un sărac numit Lazăr, unul ca mulți alții, unul fără glas care trăiește de pe o zi pe alta și își pune încrederea în celălalt. Frapează indiferența și lipsa de comunicare a bogatului și impresionează rănile și foamea lui Lazăr. Pentru acesta din urmă nu exista loc în casa bogatului, ci numai la ușă, afară, în compania câinilor care îi ling și astfel îi curăță rănile.

Câtă sărăcie și nedreptate! Nu există semn de primire, nici de milostivire. Se vede numai o ușă, dar închisă, pentru a ține la distanță. La cel sărac nu ajung nici măcar firimiturile. Pare ceva incredibil. Cum este posibil ca nimeni să nu vadă suferința și foamea lui Lazăr? Chiar și numele săracului nu ar fi putut lăsa pe cineva indiferent. De fapt, ascultătorii acestei parabole știau că numele Lazăr înseamnă „Dumnezeu ajută”. În lumina parabolelor deja ascultate, nedumeriți, se întrebau și ei: Oare nu săracul este persoana prin care ”Dumnezeu ajută” bogatul să fie milostiv? Ce anume face ca numele cuiva să fie scris în cartea vieții, dacă nu milostivirea? De ce bogatul, aflat în chefuri, nu vede și nici nu aude necazurile celuilalt? De ce este numai pentru el? De ce nu-i vede pe cei din jur, cu atât mai mult pe cel sărac?

2. „Pe când se chinuia în iad, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de pe Abraham şi pe Lazăr în sânul lui”
Cărarea vieții se întrerupe odată cu moartea și pentru bogat, și pentru sărac. După moarte, situația este cu totul alta. Bogatul este înmormântat, iar pe el așteaptă chinurile iadului, în timp ce Lazăr este dus de îngeri direct la pieptul lui Abraham, iar pentru el este pregătită fericirea paradisului. Astfel, mormântul – locuința morții – este destinația bogatului, iar pieptul lui Abraham - lăcașul vieții – este destinația săracului. Între bogatul petrecăreț și săracul bolnav de odinioară nu se mai găsește doar o simplă ușă de separare, ci „o prăpastie mare” de netrecut. Și distanța dintre ei va fi pentru totdeauna.

Relatarea din parabolă schimbă apoi perspectiva prin preocuparea omului bogat față de ceilalți frați. Bogatul își ridică ochii și privește spre săracul pe care nu l-a privit niciodată, vorbește săracului căruia o vorbă nu-i rostise, cere milă săracului pe care nu l-a recunoscut barem o dată atunci când se afla la ușă. Din nefericire, în timpul vieții, ocupat numai cu ale sale nu a avut milă de săracul flămând așezat la ușa sa, nu a știut să discearnă semnele timpului și nu i-a făcut părtași pe săraci la averea sa, pentru ca ei să-l primească „lăcașurile veșnice” într-o zi. Din păcate, acum, totul este prea târziu.

3. „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”
Adevărata problemă din parabolă se află în neîncrederea față de cuvântul lui Dumnezeu. Legea, Profeții, întreaga Scriptură erau de partea celui sărac și evidențiau cu insistență atenția și grija față de cei nevoiași. Acestea însă nu erau niciodată impuse. Erau o alegere liberă, o expresie de credință, o mărturie frățească a credinciosului care asculta mesajul și se convertea.

Bogăția și sărăcia sunt două situații existențiale ce caracterizează relațiile între oamenii și cu Dumnezeu. Există oare un credincios care să nu fi auzit spunându-se că legământul de iubire cu Dumnezeu se vede și se concretizează în iubirea față de frații nevoiași? Parabola confirma exact acest lucru: Dumnezeu este de partea săracului, de partea aceluia care „luptă lupta cea bună a credinței” şi se străduiește să cucerească „viața cea veșnică la care a fost chemat”. Fericirea veșnică se pregătește în timpul vieții, în timpul de har oferit absolut tuturor. Fiecare își pregătește veșnicia în această viață.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care îți dezvălui atotputernicia
mai ales prin milă şi iertare, te rugăm,
pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduințelor tale,
să ne facă părtași de bunurile cerești”.

Gândurile mele
Bogăția întunecă adesea orizontul vieții și îl lasă pe om pradă celor efemere. Plata se va face întotdeauna la sfârșit, iar atunci nu se va mai cere moneda atât de cunoscută, ci comoara adunată o viață întreagă.
Fiecare își pregătește veșnicia în această viață.





Trimiteți un comentariu