luni, 16 septembrie 2013

”Învață-ne să ne rugăm” - Duminica a XVII-a (TO/C)

TATĂL NOSTRU
“Învață-ne să ne rugăm”
Gen 18,20-32; Ps 137; Col 2,12-14, Lc 11,1-13

Participarea la dialogul
pe care Isus îl are cu Tatăl ceresc
este dorința cea mai mare a ucenicilor.
Cu toată simplitatea și încrederea
ei își exprimă
dorința prezentă în inima lor
și cer harul de a cunoaște
bunătatea lui Dumnezeu
și darul fraternității între oameni.
Acum, a cere, a căuta și a bate la ușă
exprimă de fapt
dorința lor arzătoare către Dumnezeu.



Contextul: Isus îi învață pe ucenici să se roage

Isus dă diferite învățături ucenicilor săi în timpul călătoriei spre Ierusalim. De data aceasta, ca un adevărat Învățător, le arată cum să se roage prezentâdu-le trei modalități diferite: rugăciunea Tatăl nostru, parabola prietenului insistent și învățătura despre puterea rugăciunii. Ucenicii vor fi invitați să invoce în mod deosebit darul Duhului Sfânt.

Isus este Învățătorul. El îi învață pe ucenici cum să se roage.

La izvoarele Cuvântului

Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii.
  • În prima lectură rugăciunea lui Avram este prezentată ca model de mijlocire la Domnul: ”Oare îl vei nimici pe cel drept împreună cu cel păcătos? Poate că se află cincizeci de drepţi în cetate; vrei tu cu adevărat să-i nimiceşti şi pe ei? Oare nu vei cruţa cetatea pentru cei cincizeci de drepţi care sunt în ea?”.
  • În lectura a doua Paul vorbește despre misterul morții și învierii lui Isus Cristos, mister care se află la baza oricărei rugăciuni creștine: ”Dumnezeu v-a dat viaţă împreună cu Cristos; el ne-a iertat toate păcatele, el a distrus dovada scrisă a datoriei care ne copleşea, împreună cu condiţiile ei apăsătoare: a anulat-o, pironind-o pe crucea lui Cristos”.
  • În evanghelie Isus ne învață cum să ne rugăm: ”Tată, sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta. Dă-ne zilnic pâinea de care avem nevoie. Iartă-ne păcatele, căci şi noi iertăm oricui ne-a greşit, şi nu ne duce pe noi în ispită".

Perspectiva: “învaţă-ne să ne rugăm”, “Tată”, “cel care cere primeşte”

1. ”Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”
Ucenicii îl urmează îndeaproape pe Isus. Ei îl văd cum se roagă și când este în comuniune cu Dumnezeu, îl aud cum vorbește cu Dumnezeu, părintele poporului lui Israel, dar și al tuturor popoarelor. Privindu-l pe Isus, în mintea ucenicilor apare tot mai clar această idee: Dumnezeu este un Tată bun și puternic, în care fiecare om se poate încrede.

Câțiva dintre ucenici știu că Ioan Botezătorul i-a învățat pe ucenicii săi cum sa se roage și cum să-și exprime dorințele și gândurile înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, ei cunosc anumite rugăciuni de la întâlnirile de sâmbăta, din sinagogă sau de la anumite grupări religioase, însă ei doresc să se apropie cât mai mult de felul în care se roagă Isus. Acum, fascinați de legătura puternică pe care Isus o are cu Tatăl ceresc, ucenicii doresc să facă și ei ceea ce face Învățătorul lor. De aceea ei îi cer lui Isus să-i apropie și pe ei de Dumnezeu și să-i învețe cum să se roage ca el.

2. ”Tată, sfinţească-se numele tău...”
Isus știe că rugămintea ucenicilor este mare și importantă, deoarece rugăciunea este dialog, recunoștință, împărtășire, angajament. De aceea, mai întâi îi invită pe ucenici să se apropie de chipul lui Dumnezeu Tatăl, pe care să descopere măreția sa de Creator și Domn al oamenilor, dar și bunătatea sa, care se descoperă fiecărui om prin iubirea sa milostivă. Astăzi Tatăl încetează de a mai fi inaccesibil. De fapt, El însuși se îndreaptă către om și îi arată planul care cuprinde dorințele sale: sfințirea numelui său, manifestarea divinității pe pământ, împlinirea promisiunii sale prin venirea Împărăției în mijlocul oamenilor și împlinirea voinței sale mântuitoare.

Isus îi învață apoi pe ucenici cum să se preocupe de necesitățile lor zilnice: pâinea, adică nevoile materiale; iertarea, acea forță care eliberează și care ajută să-i iubească pe semeni întotdeauna și fără măsură; ajutorul harului lui divin în momentele grele și de persecuție, cu scopul de a nu pierde credința în încercările de zi cu zi.

Mesajul lui Isus este acum explicit: este ucenicul său cel care își trăiește și își oferă viața în comuniune cu voința mântuitoare a Tatălui. Ucenicul nu încearcă să-l mulțumească pe Dumnezeu. Nu e nevoie de aceasta. Din contra, el își pune existența în mâinile lui Dumnezeu, în slujba Împărăției sale. Tatăl ceresc este întotdeauna de partea ucenicului, în orice moment din zi și din noapte, îi ascultă cuvintele, nu îl lasă nicodată să plece cu mâinile goale, ci îi oferă întotdeauna pâinea și ceea ce îi este necesar pentru viața zilnică. Tatăl îi ascultă rugăciunea deaorece el este un prieten adevărat.

3. ”Cel care cere primeşte, cel care caută găseşte şi celui care bate i se va deschide”
Ucenicul se îndreaptă spre Dumnezeu deoarece simte că numai el poate să-i împlinească dorințele. De fapt dorința după Dumnezeu este aceea care îl face să înțeleagă că are nevoie de el, izvorul harului și al oricărei binecuvântari.

Trebuie să ceară, să caute, să bată la ușă cu încredere când se găsește înainea ușii prietenului și înaintea binecuvântarilor Tatălui ceresc. Aici trebuie să insiste. Harul poate fi primit oare numai de cel care îl dorește? Sau dorința inimii nu are limite și purificată, se află în continuă creștere și are nevoie de rugăciune, care să o purifice? Oare nu este vorba aici de dorințe mari, de lucruri bune, care îl determină pe ucenic să se apropie de marele dar, adică de Duhul Sfânt?

Evanghelia ne transmite un mesaj plin de speranță: omul crede că Dumnezeu, prin Isus Cristos, fratele prin excelență și mântuitorul tuturor, ascultă întotdeauna orice întrebare și orice rugăciune. Din acea zi, în care cerul s-a deschis asupra lui Isus din Nazaret, dialogul este reînnoit, pîinea zilnică nu lipsește, iertarea este pusă în practică și rugăciunea este directă, ascultată. Acum Isus este cel care se află la ușă și bate, iar cel care îi ascultă voacea și îi deschide are bucuria de a-i vorbi și de a sta la masă împreună cu el.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)

“Dumnezeule,
ocrotitorul celor ce nădăjduiesc în tine,
fără tine nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt;
sporeşte-ţi îndurarea faţă de noi,
pentru ca, prin puterea şi sub călăuzirea ta,
astfel să ne folosim de bunurile trecătoare
încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice”.
Trimiteți un comentariu