duminică, 14 august 2016

Cine se mântuiește? - Duminica a XXI-a din Timpul de peste An (Anul C)

POARTA CEA STRÂMTĂ
„Cine se mântuiește?”

Is 66,18-21; Ps 116; Ev 12,5-7.11-13, Lc 13,22-30

Se ajunge la ospățul lui Dumnezeu
trecând prin poarta cea strâmtă,
adică urmându-l pe Isus Cristos.
Prin Isus, împărăția lui Dumnezeu
a ajuns la întreaga omenire.
Dar oare cine se mântuiește?
Înaintea lui Dumnezeu
nu se poate vorbi de numere
și nici nu pot exista preferințe
de apartenență sau de cunoaștere.
Decizia de convertire
este cea care contează.


Contextul: poarta cea îngustă
Discipolii erau mereu aproape de Isus în drumul său spre Ierusalim. Probabil că ei nici nu și-au putut închipui că se vor împlini în orașul sfânt evenimentele prevestite deja de Învățătorul lor. La un moment dat, ei se întrebau: „Sunt puțini cei care se mântuiesc?” Această întrebare îi punea în contact direct cu sensul alegerii lor de viață și cu planurile lor de viitor. Mai mult, această întrebare devenise neliniștitoare pentru fiecare dintre ei și pentru mica lor comunitate, aflată deja în polemică cu orânduirea iudaică. Isus observă neliniștile discipolilor săi și îi ajută să vadă momentul important în care se află. Momentele pe care le trăiesc sunt un adevărat timp de convertire și de hotărâre pentru misiunea lor de discipoli. Ziua de mâine va aduce cu sine adevărate surprize, dar nu trebuie să se preocupe. Mântuirea este oferită întregii omeniri.
Isus este Mântuitorul. El îi invită pe toți să-și facă curaj și să aleagă calea propusă de el.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema mântuirii.
  • În prima lectură este prezentată voința mântuitoare a lui Dumnezeu față de toate popoarele: „Vine timpul să adun toate neamurile și limbile: ele vor veni şi vor vedea gloria mea. Voi pune între ei un semn și pe cei eliberați dintre ei îi voi trimite la neamuri”.
  • În lectura a doua, Paul vorbește despre o pedagogie paternă din care nu lipsesc pedepsele: „Dumnezeu vă tratează ca pe niște fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepsește?”
  • În evanghelie, Isus indică poarta cea îngustă prin care se intră în împărăția lui Dumnezeu și îi prezintă pe cei care sunt părtași la aceasta: „Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu”.

Perspectiva: „cei mântuiți?”, „poarta cea strâmtă”, „vor fi așezați la masă”

1. „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?”
Evanghelistul Luca are o atenție deosebită pentru tot ce făcea și spunea Isus, pentru alegerea sa de a trece prin sate și cetăți și pentru perseverența cu care, în drumul său spre „Ierusalim” (aici, din grecescul „Ierosolyma”), îi învăța pe toți. Relatarea sa îi ajuta pe discipoli să se recunoască exact ca un mic grup itinerant de pelerini, ca o comunitate care îl are în mijlocul său pe Isus. Discipolii parcurgeau astfel un itinerariu geografic și în același timp spiritual, și observau cum drumul spre Ierusalim marca deja existența fiecărui om și a fiecărei femei.

Ucenicii cunoșteau destinația călătoriei lor - orașul sfânt - și erau preocupați într-o oarecare măsură de ceea ce se va întâmpla. În timpul unei opriri, unul dintre ei l-a întrebat pe Isus: „Doamne, care este numărul celor care se mântuiesc?”

2. „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă”
Isus evită orice speculație cu privire la numărul celor care se mântuiesc și se îndepărtează de orice prezicere apocaliptică. El îi privește mai întâi pe cei care îl urmează, apoi le adresează acest îndemn: „Străduiți-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”. Calea credinței cere o angajare serioasă, de împlinit în această perioadă de convertire, și aceasta până nu este încă prea târziu.

Poarta cea strâmtă ar putea fi chiar urmarea lui Isus, iar timpul prezent nu este altceva decât momentul potrivit pentru luarea unei decizii concrete și imediate. Fiecare discipol se află în fața porții care duce spre sala ospățului escatologic. Nici unul nu are timp de pierdut. Cel care se va decide și va răspunde cu promptitudine la chemarea lui Isus, va forma încă de pe acum turma sa cea mică. Stăpânul casei va deschide poarta tuturor, iar apoi, tot el, o va închide pentru totdeauna. După acel moment va urma judecata.

3. „Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi şi vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu”
Luca și contemporanii săi ajung să înțeleagă că apartenența la poporul lui Israel - atât șansa unora de a fi băut și de a fi mâncat împreună cu Isus, cât și faptul de a fi ascultat învățăturile sale - nu sunt de ajuns pentru a participa la ospățul escatologic. Faptul că unii au fost contemporani cu Isus și martori direcți la faptele sale nu oferă nici un privilegiu. Este necesar ca fiecare să fie în comuniune cu Isus, să primească mesajul său și, convertindu-se, să-și schimbe viața.

Cel care ia hotărârea de a răspunde la chemarea lui Isus alege de fapt să intre pe poarta cea îngustă și să facă parte din comunitatea discipolilor săi. Nu se poate inventa un număr al celor care se mântuiesc sau nu. Nu interesează pe nimeni lucrul acesta. Important este însă faptul că profețiile s-au adeverit, că promisiunile din vechime s-au împlinit în faptele lui Isus și că împărăția lui Dumnezeu aparține acum tuturor neamurilor de pe fața pământului.

Mântuirea este și pentru cei de aproape și pentru cei de departe. Toți sunt chemați să se mântuiască! Timpul de față reprezintă anul de milostivire oferit pentru convertire. Începând de la Ierusalim - asupra căruia Dumnezeu a revărsat milostivirea sa - se naște un nou popor care îl slăvește pe Dumnezeul întregului pământ, un popor care tinde cu bucurie și stăruință spre ospățul ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care unești într-o singură voință
cugetele celor ce cred în tine,
dă-i poporului tău harul
să iubească ceea ce poruncești
şi să dorească ceea ce făgăduiești,
pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia,
inimile noastre să fie ancorate
acolo unde se află adevăratele bucurii”.

Cugetările mele
Viață este darul cel mai mare care îi pune pe oameni în comuniune.
Poarta cea strâmtă ar putea fi chiar urmarea lui Isus.
Cel care ia hotărârea de a răspunde la chemarea lui Isus, alege de fapt să intre pe poarta cea îngustă și să facă parte din comunitatea discipolilor săi.
Trimiteți un comentariu