sâmbătă, 14 septembrie 2013

Tată al tuturor - Duminica a XXIV (TO/C)

MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
“Tată al tuturor”
Ex 32,7-11.13-14; Ps 50; 1Tm 1,12-17; Lc 15,1-32

Comunitatea ucenicilor
nu este o adunare a celor drepți,
ci a celor care se recunosc păcătoși,
recunoscători față de milostivirea lui Dumnezeu.
Din totdeauna,
Dumnezeu este cel care a făcut primul pas,
cu grijă și răbdare,
în căutarea celui pierdut pe cale.
El se bucură când este împreună cu copii săi,
când sărbătoresc toți împreună în casa sa,
când vede locurile ocupate la ospăț.
Acum nu mai sunt diferențe,
deoarece Tatăl milostiv îi primește la el pe toți.


Contextul: parabolele milostivirii lui Dumnezeu

Cu puțin timp mai înainte Isus le cerea fariseilor să-i invite pe săraci și pe necăjiți la masa lor. Acum el însuși pune în practică invitația pe care o făcuse și se așează la masă împreună cu cei păcătoși. Această alegere, pe de o parte îi îndepărtează pe ”cei drepți”, care îl critică pe Isus pentru că stă împreună cu cei săraci, iar pe de altă parte îi apropie pe cei păcătoși, care acceptă milostivirea lui Dumnezeu. În acest context Isus rostește trei parabole: oaia regăsită, drahma regăsită, tatăl îndurător cu fiul risipitor.

Isus este Învățătorul. El povestește cele trei parabole despre milostivirea lui Dumnezeu Tatăl.

La izvoarele Cuvântului

Textele liturgice scot în evidență tema milostivirii lui Dumnezeu Tatăl.
  • În prima lectură Moise intervine la Dumnezeu în favoarea poporului: ”Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Iacob, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi seminţia voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, pe care am promis-o, şi ei o vor stăpâni în veci»".
  • În a doua lectură Paul mărturisește: ”Aduc mulţumiri lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere, chemându-mă în slujba lui pe mine care altădată nu ştiam decât să hulesc, să prigonesc şi să batjocorăsc”.
  • În evanghelie Isus prezintă parabolele despre milostivirea lui Dumnezeu față de cei păcătoși și spune: ”Vă spun: tot aşa va fi bucurie şi în cer pentru un păcătos care se converteşte, mai mult decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire”.

Perspectiva: “păcătoşii”, “se vor bucura”, “să petrecem şi să ne veselim”

1. ”Vameşii şi păcătoşii se apropie de Isus, ca să-l asculte”
În timp ce vameșii și păcătoșii găsesc ceea ce caută, apropiindu-se de Isus, fariseii și cărturarii cârtesc împotriva atitudinii primitoare a lui Isus, îndepărtându-se de el. Aceștia din urmă se cred drepți, credincioși și practicanți ai Legii lui Moise. Ei gândesc în felul acesta: e necesar să se evite orice legătură cu păcătoșii, deoarece sunt necinstiți și necurați, trebuie să se refuze orice încercare de a intra în comuniune cu ei și de a mânca împreună la aceeași masă.

Evanghelistul Luca notează că Isus este bun și primitor cu ”toți”, că el nu exclude absolut pe nimeni. Isus îi îndeamnă pe cei care se cred drepți să înceteze de a o mai face, iar celor păcătoși le cere să aibă curaj. Oricine are dreptul să mănânca pâinea la ospațul de nuntă și să asculte cuvintele de har și de iertare. Pentru aceasta e suficient să aibă urechi pentru a asculta invitația la convertire.

2. ”Vă spun: tot aşa se vor bucura îngerii lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se converteşte”
Isus cheamă la convertire și la contemplarea misterului milostivirii lui Dumnezeu. Ce este oare de făcut pentru regăsirea oiței pierdute, pentru ca să se ocupe și ultimul loc la ospăț? Întrebarea este adresată fariseilor, cu invitația de a schimba atenția de la categoria păstorilor la atitudinea plină de grijă a păstorului, imaginea lui Dumnezeu milostiv, care are grijă de fiecare oiță aflată în dificultate. Grija sa de Tată, de fapt, dezvăluie ce valoare are fiecare persoană înaintea sa. Tatăl se bucură și îi invită la sărbătoare pe toți cei nouăzeci și nouă care au rămași în pustiu sau care sunt deja în turma sa, deoarece oița pierdută, acum reîntoarsă acasă pe umerii bunului păstor, nu este altceva decât imaginea celui păcătos care se convertește.

Isus descoperă apoi grija și răbdarea lui Dumnezeu când caută pe cineva și bucuria sa când îl găsește. Dă ca exemplu o femeie, figura iubirii materne a lui Dumnezeu, care pierde una dintre cele zece drahme al sale (monedă folosită de păgâni). Aprinde lampa și luminează bine, mătură tot ceea ce se găsește în casă și caută cu insistență pănă ce o găsește. Regăsind moneda, imagine a celui care s-a pierdut, este plină de o bucurie pe care o împărtășește cu toți cei din comunitate, chiar și cu îngerii lui Dumnezeu. Mesajul este deosebit: Dumnezeu este cel care face primul pas, el este cel care își arată iubirea și inițiativa față de fiecare păcătos care pare să nu merite o astfel de atenție. Și face toate acestea pentru că omul are o valoare infinită, pentru că iubește pe oricine cu o iubire fără margini, pentru că grija sa nu încetează până nu îl găsește și pe ultimul care s-a pierdut.

3. ”Trebuia, aşadar, să petrecem şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!”
Isus își continuă învățătura despre milostivirea Tatălui și explică: cei păcătoși au primit deja cuvintele sale si sunt la masă împreună cu el și sărbătoresc; însă cei care se cred drepți sunt chemați să facă același lucru. Invitația este clară: toți sunt chemați la sărbătoare, să se bucure și să mănânce pâine împreună, deoarece Tatăl iubește și pe fiul mai mic, care s-a îndepărtat de casa părintească, dar care s-a întors căit, și pe fiul mai mare, care refuză încă milostivirea Tatălui și nu vrea să intre la sărbătoare.

Ce or fi gândit ucenicii la auzul acestor parabole? Mesajul transmis de Învățătorul lor este plin de milostivire și de iubire și totuși o parte îl refuză. Pentru omul care se știe pe cale, adică pentru cel păcătos, întâlnirea cu milostivirea lui Dumnezeu este bucurie, este sărbătoare. Pentru omul care se vede deja împlinit, mai exact cel care se crede drept, descoperirea milostivirii lui Dumnezeu este ca o amenințare a siguranței proprii și ca o pierdere.

Oare au înțeles contemporanii lui Isus că Dumnezeu Tatăl este milostivire, adică tată și mamă, lege și iubire, în același timp, un tată care cere o schimbare de mentalitate și o mărturie autentică de credință în comunitatea proprie și față de ceilalți? Lumea întreagă este casa lui Dumnezeu și fiecare are locul său: și cei zece care reprezintă noua comunitate și cei o sută care reprezintă mulțimea lui Israel. Acum nu mai există nici o diferență. Toți oamenii sunt fii ai Tatălui ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)

“Priveşte la noi, Dumnezeule,
Creatorul şi Stăpânul universului,
şi, ca să simţim puterea îndurării tale, dă-ne harul
să-ţi slujim din toată inima”.
Trimiteți un comentariu