marți, 2 august 2016

Cine a primit mult? - Duminica a XIX-a din Timpul de peste An (Anul C)

FRÂNGEREA PÂINII ȘI VESTIREA CUVÂNTUL
„Cine a primit mult?”

Înț 18,6-9; Ps 32; Ev 11,1-2.8-19; Lc 12,32-48
Isus a încredințat totul discipolilor săi,
cerându-le să transforme cele moștenite
într-o comoară nepieritoare
și să administreze cu mare grijă
frângerea pâinii
și vestirea cuvântului.
Nu vor avea timp de pierdut!
Vor trebui
să vegheze cu luminile aprinse
și să fie pregătiți oricând
pentru întâlnirea cu Domnul
Contextul: îndemn la veghere
Isus avea o grijă aparte pentru formarea discipolilor săi. El le-a prezentat pas cu pas o imagine a viitoarei misiuni și le-a cerut să vegheze neîncetat asupra celor încredințate. De data aceasta, folosind un limbaj alegoric, Isus le spune că discipolii credincioși au încredere în providența lui Dumnezeu și sunt responsabili față de darurile primite. Responsabilitatea lor este mare, pentru că mult li s-a oferit. Stăpânul se va întoarce într-o zi și atunci le va cere cont de toate bunurile care le-au fost încredințate. 
Isus este Învățătorul. El le cere discipolilor să prețuiască toate darurile primite.

La izvoarele cuvântului
Textele liturgice pun în evidență darurile încredințate celor aleși.
  • În prima lectură, autorul sacru descrie speranța poporului lui Israel în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu: „Acea noapte a eliberării a fost făcută cunoscută de mai înainte părinților noştri, pentru ca, știind cu siguranță în ce jurăminte au crezut, să se bucure. Mântuirea celor drepți era așteptată de poporul tău ca și pieirea dușmanilor”.
  • În a doua lectură, autorul povestește despre credința lui Avram și afirmă: „El aștepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect și constructor este Dumnezeu”.
  • În evanghelie, Isus le cere discipolilor săi să vegheze: „Să fie coapsele voastre încinse și luminile aprinse, iar voi fiți asemenea oamenilor care-și așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă. Fericiți acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găsește veghind!”

Perspectiva: „turmă mică”, „luminile aprinse”, „și mai mult i se va cere”

1. „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția”
Evanghelistul Luca povestește despre momentul în care Isus le-a cerut discipolilor să aibă încredere în providența lui Dumnezeu. Le spunea că ei formează deocamdată o turmă mică, cu greutățile și dificultățile ei, însă trebuie să persevereze și să aibă încredere. Să nu se teamă!

Tatăl ceresc - care are grijă de păsările cerului și de florile câmpului - s-a angajat să fie păstorul poporului său. Din totdeauna, el are grijă de cei care îl caută și știe de ce are nevoie fiecare. Tatăl ceresc dorește să nu se piardă nimeni! Cei care se încred în el primesc zilnic de la providența sa divină tot ce le este necesar. Ei sunt moștenitorii Împărăției sale cerești.

2. „Să vă fie coapsele voastre încinse și luminile aprinse”
Timpul este scurt. Să nu adune nimeni averi. Din contra, fiecare să se îngrijească zilnic de întâlnirea cu Dumnezeu. Există și bani și bunuri. Există și bogați și săraci. Opțiunea fundamentală a fiecărui discipol nu constă în renunțarea la bunuri, ci în transformarea celor moștenite într-o ofrandă care să-i unească pe frați între ei și cu Tatăl ceresc. Atât bunurile pământești, cât și faptele de caritate oare nu contribuie la adunarea acelei comori prețioase înaintea lui Dumnezeu? „Pomana” (din ebraicul „sedakah”, „dreptate”) nu conduce oare la trăirea unei vieți în caritate și milostivire față de toți, într-o lume în care există atâta și atâta nedreptate între frați? Toți suntem frați, iar binecuvântările lui Dumnezeu nu fac diferență între unul și altul. Purtăm cu toții o desagă plină, scuturată și cu vârf, din care adunăm o comoară nepieritoare, mai exact tot ce oferim celorlalți.

Isus îi îndeamnă pe discipoli să ducă o viață nouă. Acesta este timpul în care Tatăl ceresc le adresează invitația de a face parte din Împărăția sa. Ei trebuie doar să fie gata în orice situație, să vegheze cu făcliile aprinse în întunericul acestei lumi și să fie pregătiți pentru a intra atunci când ușa se va deschide. Domnul va trece chiar în timpul nopții, iar ceasul sosirii sale va fi foarte important: va fi ceasul marelui eveniment al venirii Fiului omului pentru judecată. Așteptarea ar putea fi îndelungată și ceasul sosirii sale nu va fi știut. Cei care vor rămâne de veghe însă îl vor întâlni pe Domnul la ospățul de pe urmă. Atunci, recompensa lor va fi sigură și fără de preț, pentru că însuși Domnul, cel mai mare în Împărăția cerurilor, îi va pofti în casa Tatălui ceresc.

La un moment dat, Petru s-a desprins de grupul discipolilor, a înaintat și a întrerupt discursul Învățătorului său. Știa că întreaga viață este asemenea unui drum care duce la întâlnirea din urmă cu Dumnezeu, însă, neînțelegând dacă parabola spusă era numai pentru discipoli sau și pentru toți ceilalți, a întrebat: „Doamne, pentru cine spui această parabolă?”

3. „Cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult”
Nu există nici o îndoială: destinatarii învățăturilor lui Isus sunt toți cei care cred, iar între aceștia, primii sunt discipolii, responsabilii comunității. Cei care ascultă parabola povestită de Isus sunt chemați să fie în slujba celorlalți asemenea unui slujitor sau asemenea unui econom. Ei nu administrează bunurile proprii. Ei administrează tot ce au primit în dar de la Dumnezeu. Se dovedesc înțelepți, când sunt fideli și lucrează cu prudență. Marea lor responsabilitatea constă în administrarea celor primite: frângerea pâinii și vestirea cuvântului evangheliei.

Sunt fericiți cei care trăiesc ca discipoli adevărați în fiecare zi și în fiecare ceas. Ei vor înțelege că tot ce le-a fost încredințat constituie hrana necesară pentru călătoria din această viață, mai ales pentru îndelunga veghere din timpul nopții. Sunt fericiți cei credincioși, aceia care administrează cu responsabilitate darurile primite în favoarea fraților, înaintea lui Dumnezeu. Împlinind tot ce li s-a cerut, ei devin mărturisitori ai Domnului Isus.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic și veșnic,
luminați de Duhul Sfânt, noi îndrăznim să te numim Tată;
desăvârșește în inimile noastre spiritul de fii adoptivi,
ca să putem intra în moștenirea făgăduită”.

Gândurile mele
Toți suntem frați, iar binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă cu îmbelșugare asupra noastră. Purtăm cu toții o desagă plină, scuturată și cu vârf, din care punem deoparte o comoară nepieritoare, tot ce oferim celorlalți.
Marea responsabilitate a discipolilor lui Isus Cristos constă în administrarea celor primite: frângerea pâinii și vestirea cuvântului evangheliei.
Opțiunea fundamentală a fiecărui discipol nu constă în renunțarea la bunuri, ci în transformarea celor moștenite într-o ofrandă care să-i unească pe frați între ei și cu Tatăl ceresc.
Trimiteți un comentariu