marți, 29 octombrie 2013

Calea celor opt fericiri - Solemnitatea Tuturor Sfinților (2014)

TOȚI SFINȚII
Calea celor opt fericiri
Ap 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a


Un stil de viață
specific celor săraci,
rezumat în cele opt fericiri,
devine cale spre sfințenie
și poartă spre răsplata veșnică.
Este o cale posibilă,
pentru toți,
deoarece este pe măsura omului,
după trebuințele sale
și conform viselor sale.


Contextul: începutul predicii de pe munte
Isus privește în jur și vede multă lume doritoare de a-i asculta cuvintele. Atunci ”se urcă pe munte” și proclamă cele opt fericiri, în fraze scurte, cu caracter general și atemporal, fericiri care răstoarnă valorile lumești din orice timp. În mod clar și decis Isus se adresează discipolilor săi, iar prin ei întregii comunități, și arată tuturor învățătura sa despre modul în care trebuie să se comporte față de ei înșiși, față de ceilalți și față de Dumnezeu. El proclamă fericiți pe toți aceia care îl urmează în slujire, în sărăcie și în umilință.
Isus este Învățătorul. El prezintă calea celor opt fericiri.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema sfințeniei.
  • În prima lectură sfântul Ioan descrie numărul imens al celor chemați să fie sfinți: “După acestea, am văzut și, iată, o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini”.
  • În a doua lectură sfântul Ioan vorbește despre iubirea pe care Dumnezeu o are față de oameni: ”Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem”.
  • În evanghelie Isus proclamă cele opt fericiri apoi conclude: “Bucuraţi-vă şi tresăltați de bucurie căci răsplata voastră mare este în ceruri”.
Perspectiva: “mulţimile”, “fericiţi cei săraci în duh”, “bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie” 

1. “Văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi”
La începutul primului mare discurs al lui Isus, discursul de pe munte, Matei prezintă mulțimile discipolii care înțeleg ceea ce le spune Isus deoarece știu deja că este ceea ce el trăiește mai întâi. Tot ceea ce spune și face Isus este măreț, o veste bună. Este o confirmare a vieții sale. Este evanghelie, o noutate care reia cele din vechime și care transformă cele prezente, și le face să fie potrivite pentru om, după trebuințele sale și conform viselor sale.

Isus vede mulțimile, un grup anonim de oameni, care îl caută: el știe că sunt bărbați și femei care doresc o viață mai bună. Este acolo pentru ei. De aceea se urcă pe munte și ei îl urmează, se așează și ei se apropie, le vorbește și ei îl ascultă. În acel moment are loc o revelație și o descoperire, Isus, Învățătorul, va destăinui calea spre sfințenie, iar cei care îl ascultă vor descoperi cum pot deveni ucenicii săi și frați între ei.

Cuvintele lui Isus sunt pentru toți. Nimeni nu este exclus. Învățăturile sale sunt la dispoziția oricui, pentru o viață mai bună, posibilă și de dorit. Sunt pentru orice om. Și în același timp, aceste cuvinte și aceste învățături răstoarnă ordinea a toate, fără a lăsa loc de interpretări. Cuprind exigențe și promisiuni care își găsesc împlinirea odată cu sosirea împărăției lui Dumnezeu, deja prezentă în persoana și în faptelele lui Isus.

2. ”Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”
Isus inaugurează un nou stil de viață specific celor săraci. El știe că chiar ei, săracii, se roagă lui Dumnezeu cu inistență și umilință, punându-și încrederea numai în iubirea lui Dumnezeu. Fără să se încreadă în puterea celorlalți, ei sunt aceia care așteaptă de la Dumnezeu ajutorul și împlinirea promisiunilor din vechime. De aceea Isus le promite lor împărăția lui Dumnezeu. El privește la prezent, sau mai bine spus la realitatea care îl înconjoară, dar și la viitor, adică la cele așteptate și le arată raportul care există între sărăcie și împărăția cerurilor, între lacrimi și mângâiere, între milostivire și iubirea lui Dumnezeu, între persecuție și bucuria unei lumi noi.

Isus vestește solemn că fericirea împărăției lui Dumnezeu e posibilă pentru toți și prezintă apoi calea celor opt fericiri. Această Împărăție este a celor care sunt dispuși să o primească cu atitudine de deschidere față de Dumnezeu, atitudine care e specifică celor ”săraci” cu duhul (din ebraicul “anawìm”), celor blânzi, celor ce plâng și celor care doresc să se apropie de Dumnezeu. Această Împărăție aparține celor care o răspândesc printr-o purtare caracteristică milostivilor și celor curați cu inima, făcătorilor de pace și celor prigoniți pentru dreptate, care împlinesc voința lui Dumnezeu.

3. “Bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri”.
Ucenicii de față observă că cele opt fericiri sunt proclamate și pentru ei. Aceste fericiri sunt călăuză spre sfințenie și ușă spre răsplata veșnică. Această cale nu e un ideal pentru un grup elitist, ci este ”magna charta” a împărăției lui Dumnezeu, adaptată grupului de ucenici care îl urmează deja pe Isus și potrivită pentru orice om, sau mai bine spus celor blânzi, care au inimă de sărac, primesc binecuvântarea cerului și care au marele avantaj de a-l avea pe Dumnezeu de partea lor: aici pe pământ ca ajutor, iar în ceruri ca răsplată.

Sărăcia, blândețea, prigoana, și binecuvântarea, milostivirea, iubirea formează un cadru care marchează un stil de viață. Totul este în relație. Sărăcia în duh este blândețe, o atitudine a celui care nu are nimic. Sărăcia și blândețea sunt drept condiții pentru primirea binecuvântarii lui Dumnezeu, pentru ca cineva să se poată dărui pe sine și pentru ca să-l slujească pe celălalt, ca frate. În mod inevitabil, prigoana este ca o carte de vizită a ucenicului care îl urmează pe Isus. E clar că nu există o altă alegere. Ucenicul îi aparține lui Isus și de aceea el va fi încercat pentru cauza pe care o împărtășește. Totul apoi este în strânsă legătură cu milostivirea, care este atât o formulare autentică a celui care iubiește, cât și o expresie a iubirii prin excelență, adică a lui Dumnezeu Tatăl. Pe scurt, acesta este cadrul particular al săracului, pe care evanghelia îl declară fericit.

Pntu ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
“Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare
meritele tuturor sfinţilor,
te rugăm, ca, având în faţa ta o asemenea mulţime de mijlocitori,
să primim de la tine belşugul mult dorit al îndurării tale”.

Gândurile mele
Fericirile proclamate de Isus sunt călăuză spre sfințenie și ușă spre răsplata veșnică.
Cale propusă de cele opt fericiri nu este un ideal pentru un grup elitist, ci este ”magna charta” a împărăției lui Dumnezeu, adaptată grupului de discipoli care îl urmează deja pe Isus și potrivită pentru orice om.
 
Trimiteți un comentariu