luni, 3 octombrie 2016

„Isuse, îndură-te de noi” - Duminica a XXVIII-a din Timpul de peste An (AnulC)

CEI ZECE LEPROȘI
„Isuse, îndură-te de noi”

2Rg 5,14-17; Ps 97; 2Tim 2,8-13; Lc 17,11-19

Învățătorul din Nazaret
- cel de pe locul privilegiat -
este chemat pe nume de cei zece leproși
și este invocat cu insistență:
„Isuse, îndură-te de noi”.
Ei știu și cred că numai Isus
poate să le redea sănătatea.
Darul primit va fi așa de mare
încât cel vindecat,
un samaritean,
va sărbători la aceeași masă
și va mulțumi împreună cu ceilalți frați.  

Contextul: vindecarea celor zece leproși
Isus a ajuns la ultima etapă a călătoriei sale spre Ierusalim. De data aceasta, la intrarea într-un sat, i-au ieșit în întâmpinare zece leproși care l-au chemat pe nume, rugându-l: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi”. Cum i-a văzut, Isus le-a cerut să se prezinte preoților. Toți au plecat încrezători, iar pe drum s-au curățat, deoarece au ascultat de el. Notează evanghelia că unicul recunoscător care s-a întors la Isus și care i-a povestit totul despre sănătatea redobândită a fost un samaritean. Vindecat de lepră, el s-a întors în sfârșit acasă, ducând vestea cea bună tuturor și trăindu-și credința cu bucurie.
Isus este Învățătorul. El vindecă zece leproși și laudă credința unuia dintre ei.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema recunoștinței și a credinței.
Prima lectură relatează vindecarea lui Naaman sirianul care, recunoscător pentru redobândirea sănătății, mărturisește: „Iată, știu acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât numai în Israel”.
În a doua lectură, Paul vorbește despre credința sa în Isus Cristos, pentru care suferă în lanțuri asemenea unui făcător de rele, iar apoi îndeamnă: „Dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el, vom şi domni împreună cu el”.
În evanghelie, Isus vindecă zece leproși și, lăudând gestul de recunoștință al celui care s-a întors la el, îi spune: „Ridică-te şi mergi! Credința ta te-a mântuit”.

Perspectiva: „îndură-te de noi!”, „unde sunt?”, „credința ta te-a mântuit”

1. „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi!”
Erau zece în total. Infectați de lepră, trăiau izolați. Le era interzis cu desăvârșire să se apropie de ceilalți, să lucreze împreună cu cei cunoscuți sau cu cei străini și să participe la liturgia din sinagogă. Erau pe cont propriu, impuri și excluși, cu o boală care le consumă viața zi de zi. Pe calea vieții lor - prea plină de suferință și întuneric - se prinde o rază de speranță. Și ei au auzit vorbindu-se de Isus „Învățătorul” (din grecescul „spistátes”, „unul căruia îi este recunoscut o autoritate”, „cel care ocupă un loc privilegiat”) și cred că mai au o șansă și că nu este totul pierdut. Departe de toate și de toți, așteptau și sperau să vină ziua întâlnirii cu el.

Ziua mântuirii a sosit. Cei zece leproși îl văd pe Isus intrând în satul din apropiere și de data aceasta n-au mai strigat: „Necurat, necurat!”, cuvintele prescrise de lege, ci și-au exprimat cu încredere suferința ce le apăsa pe inimă, strigând puternic pentru ca să se facă auziți: „Isuse, Învățătorule, îndură-te de noi!” Îl strigau pe nume: „Isuse” (din ebraicul „Yēshūa”, „Dumnezeu mântuiește”), știind că doar el poate să-i vindece și crezând că numai Dumnezeu poate să-i mântuiască. Notează evanghelia că Isus, deși era destul de departe, i-a văzut și le-a cerut să meargă și să se arate preoților. Ascultând de cuvintele lui, toți zece au plecat încrezători spre Ierusalim, iar pe drum toți s-au vindecat de lepră. Și pe când mergeau ei pe drumul spre Ierusalim, a avut loc minunea vindecării de lepră.

2. „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă?”
Pare ceva de neînchipuit, însă numai unul dintre cei zece leproși de mai înainte „vede că s-a vindecat”. De fapt, recunoscând în cuvintele lui Isus intervenția divină, numai el „se întoarce” la Dumnezeu, scopul vieții sale. Recunoscând trecerea admirabilă de la boală la binecuvântare, numai el „îl preamărește pe Dumnezeu cu glas puternic” pentru împlinirea timpurilor mesianice. Doar el, un samaritean, îl întâlnește cu recunoștință pe Isus, se prosternează cu credință la picioarele lui și îi mulțumește din toată inima. Gestul său devine adorație.

Isus l-a întrebat pe samariteanul vindecat de lepră: „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă?” Isus îi cere cont de ceilalți nouă care nu s-au întors și care lipsesc încă la sărbătoarea de mulțumire. Cum de nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l glorifice pe Dumnezeu afară de un samaritean, un străin de religie și de neam?

3. „Ridică-te şi mergi! Credința ta te-a mântuit”
După ce l-a strigat pe nume pe Învățătorul Isus și a crezut în cuvântul său, doar unul din zece s-a întors să mulțumească și să audă cuvintele pline de har „Ridică-te și mergi”. Acestuia i se va deschide înainte o viață nouă. De fapt, el va avea în fața ochilor o mare misiune, mai exact misiunea samariteanului aflat în călătorie. El va deveni martorul unei iubiri nețărmurite.

Minunea vindecării de lepră s-a împlinit pentru toți cei zece, însă numai unul a ajuns să-și exprime recunoștința și să se lase transformat de Isus. Nu pare incredibil? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să „mulțumească” - să împlinească euharistia - decât un străin. Nu s-a găsit cine să recunoască milostivirea cerului și sosirea timpului mesianic prin venirea lui Isus decât un samaritean. Pe când „doar unul” s-a apropiat de taina mântuirii, ceilalți nouă se găseau încă pe drum spre Ierusalim, preocupați probabil de împlinirea prescrierilor rituale.

Odată cu împlinirea timpului mesianic, noutatea adusă de Isus a pătruns în viața zilnică a oamenilor. Unii l-au întâlnit deja pe Isus Cristos asemenea lui Zaheu sau asemenea acelei femei păcătoase, asemenea orbului din naștere sau asemenea lui Saul pe drumul Damascului. Ei au auzit aceleași cuvinte ale Învățătorului Isus: „Credința ta te-a mântuit!” Alții însă, iar printre aceștia se numără și cei nouă care au auzit cuvintele pline de har și s-au vindecat, dar sunt pe cale, se mai găsesc încă în căutarea lui Isus Cristos.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Te rugăm, Doamne,
ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoțească pururi,
ca să nu încetăm niciodată de a face binele”.


Gândurile mele
„Gloria lui Dumnezeu este omul viu” (Sfântul Irineu).
Darul credinței cuprinde încrederea într-un cuvânt, într-o persoană, în cel care poate să mântuiască, Isus Cristos.
Răspunsul credinței se exprimă în mulțumirea pentru un cuvânt, este mulțumirea adresată unei persoane, celui care s-a apropiat de toți, Isus Cristos.

Trimiteți un comentariu