sâmbătă, 15 octombrie 2016

Va face dreptate - Duminica a XXIX-a din Timpul de peste An (Anul C)

JUDECĂTORUL ȘI VĂDUVA
„Va face dreptate”

Ex 17,8-13; Ps 120; 2Tim 3,14-4,2; Lc 18,1-8

Alegerea de a fi în comuniune
cu ceilalți frați și cu Domnul
este ținta oricărui credincios.
Să nu se descurajeze nimeni.
Dumnezeu este acel judecător
care ascultă și face dreptate
aleșilor săi
care se roagă cu insistență și stăruință.
El poate fi întâlnit
mai ales în celebrarea euharistic
ă.


Contextul: învățături despre rugăciune
Isus îndreaptă atenția discipolilor spre rugăciune și le povestește parabola „judecătorul și văduva”. În orice situație de viață, chiar dacă realitatea sau faptele sunt sau par negative, există totuși posibilitatea de a descoperi o învățătură bună. Acesta este și cazul prezentat de Isus. Atât în imaginea judecătorului nedrept, cât și în strigătul văduvei, el vede ceva pozitiv, iar apoi le propune discipolilor învățătura sa despre rugăciunea făcută cu insistență și fără încetare.
Isus este Învățătorul. El îi îndeamnă pe ucenici să se roage cu stăruință.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema rugăciunii.
  • Prima lectură relatează despre mijlocirea lui Moise la Dumnezeu în favoarea israeliților: „Când Moise își ridica mâinile, era mai tare Israel”.
  • În a doua lectură, Paul îi spune lui Timotei să rămână ferm în învățătura primită încă din copilărie și îl îndeamnă: „Vestește cuvântul, insistă la timp potrivit și la timp nepotrivit, dojenește, amenință, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare și învățătură!”
  • În evanghelie, povestind parabola în care o văduvă cere cu insistență unui judecător să-i facă dreptate, Isus le spune discipolilor săi: „Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aștepte? Vă spun că le va face dreptate repede”.

Perspectiva: „să se roage întotdeauna”, „le va face dreptate”, „credință pe pământ?”

1. „Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna și de a nu se descuraja”
Aceasta este convingerea pe care Luca o creionează încă de la început, cu ferma convingere că rugăciunea exprimă dorințele profunde ale inimii și că are puterea de a realiza comuniunea între persoane și cu Dumnezeu: rugăciunea să fie făcută cu insistență și fără încetare În mod tainic, rugăciunea realizează o oază de liniște între dorințele și temerile inimii, răspândește lumină asupra celor deja împlinite și orientează fapta în țesătura profană a fiecărei zile. Se poate spune că rugăciunea este vocea care ține trează dorința de a trăi bine și de a fi în comuniune cu Domnul.

Evanghelia îl prezintă pe Isus povestind o parabolă în care se găsesc imagini negative. Era de datoria judecătorului să facă dreptate celor asupriți și să asculte strigătul celor săraci, însă el „nu se teme de Dumnezeu și față de oameni nu are respect”. Judecătorul nu vorbea cu ceilalți și făcea dreptate doar pentru ca să nu fie deranjat tot timpul. Era o persoană fără milă. Simbol al săracului și al celui fără apărare, văduva era reprezentanta celor care au nevoie de ajutor. Ea a apelat mult timp la judecător pentru ca să obțină ce i se datora, probabil o sumă de bani sau o moștenire. Unicul mijloc pe care îl avea la dispoziție era cererea insistentă. Frapează indiferența judecătorului! Oare de ce are o atitudine negativă față de persoana fără sprijin și ajutor? Ce s-ar putea spune despre un astfel de judecător?

2. „Vă spun că le va face dreptate repede”
Isus îi îndeamnă pe ascultătorii să interpreteze parabola „în oglindă”, pentru ca să-i înțeleagă semnificația. În mod contrar atitudinilor judecătorului din parabolă, Dumnezeu este judecătorul care face dreptate celui orfan și care ascultă strigătul văduvei. El nu este surd la cererea acestora, nu este insensibil la necazul celui care îl invocă. Dumnezeu împlinește rugăciunea cu siguranță, iar intervenția sa va veni fără nici un dubiu. El va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el, mai exact celor care se roagă mereu, fără să se descurajeze. El intervine cu promptitudine, deoarece strigătul acestora este puternic și „lovește sub ochii săi”.

Prin rugăciunea sau invocație orice om se poate apropia de Dumnezeu. Și nu numai atât. Prin rugăciune, omul își purifică imaginea pe care și-a făcut-o despre Dumnezeu și încetează de a mai proiecta asupra lui Dumnezeu imagini greșite sau prejudecățile sale despre un Dumnezeu judecător care nu aude, nu vede și nu intervine.

3. „Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”
Cei care ascultă parabola judecătorului nedrept și a văduvei înțeleg că Fiul Omului va reveni cu siguranță. Mai mult, ei pot să spună că Fiul Omului se găsește deja în mijlocul celor care au primit vestea de bună a evangheliei, și le cere tuturor să aibă o credință asemănătoare cu cea a văduvei, o credință care să se exprime printr-o rugăciune neîncetată.

Exprimarea credinței creștine este posibilă însă de unul singur, ci în comuniune cu ceilalți frați. Credința este un mare dar de la Dumnezeu, primit în comunitate și împărtășit cu ceilalți frați, în special în celebrarea euharistică. Împărtășită astfel, credința împreună cu rugăciunea conduce la întâlnirea cu Isus Cristos.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
dă-ne, te rugăm, harul,
să voim întotdeauna ceea ce voieşti tu
şi să-i slujim măririi tale cu inimă neîmpărţită”.

Gândurile mele
Credința se hrănește din rugăciune și se exprimă în întâlnirea tainică cu Isus Cristos.
Rugăciunea orfanului și a văduvei atinge fața lui Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu