vineri, 2 decembrie 2016

Glasul din pustiu - Duminica a II-a din Timpul Adventului (Anul A)

IOAN BOTEZĂTORUL
„Glasul din pustiu”

Is 11,1-10; Ps 71; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12

În deșertul Iudeii
și pe malurile Iordanului,
răsuna cu tărie
„glasul” care predica:
„Pregătiți calea Domnului”.
Era o chemare la pocăință,
vestirea unui exod iminent.
„Cel care vine”
se găsea deja
în mijlocul poporului.


Contextul: predica lui Ioan Botezătorul
După ce a arătat legătura existentă dintre Isus, Avram și David, evanghelistul Matei prezintă raportul dintre Isus și Ioan Botezătorul. El descrie figura și renumele lui Ioan Botezătorul, prezentându-l ca pe un profet care își desfășoară activitatea în deșertul Iudeii și care botează lumea în râul Iordan. Evanghelistul specifică faptul că Ioan Botezătorul anunța tuturor sosirea lui Mesia cel mult așteptat. În legătură cu Isus, Ioan era doar imaginea precursorului și glasul celui care strigă în deșert: „Pregătiți calea Domnului”.
Isus este Mesia. Sosirea lui este anunțată de Ioan Botezătorul.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență activitatea lui Ioan Botezătorul și anunțarea lui Mesia.
  • În prima lectură, profetul Isaia îl descrie pe Mesia și prevestește perioada de pace pe care acesta o va inaugura: „Pământul va fi plin de cunoștința Domnului, așa cum apele acoperă fundul mării. În ziua aceea, rădăcina lui Iese va fi ca un steag pentru popoare”.
  • În a doua lectură, Paul subliniază fidelitatea lui Dumnezeu față de promisiunile făcute și spune că, în Isus Cristos, mântuirea este oferită și păgânilor: „Cristos s-a făcut slujitorul celor circumciși pentru a împlini promisiunile făcute părinților și a dovedi astfel că Dumnezeu este credincios și pentru ca națiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa”.
  • În evanghelie, Ioan Botezătorul îl prezintă pe Mesia, despre care spune: „Cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălțămintea”.

Perspectiva: „Ioan Botezătorul”, „veneau la el”, „cel care vine”

1. „A venit Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iudeii”
Sosise începutul unei perioade noi. „În acele zile”, pe neașteptate, a apărut Ioan (care înseamnă „harul lui Dumnezeu”) în deșertul Iudeii, în zona situată la est de Ierusalim, spre Ierihon. Aici, în deșert, nu exista altceva decât liniștea atât de mult căutată de cel care dorea să fie doar cu el însuși în fața Celui Preaînalt, și să nu aibă nici o altă preocupare. Chiar în acest loc se așezaseră câteva grupuri religioase, printre care se găsea și comunitatea din Qumran.

Dorința schimbării rezumată în cuvântul convertire, cât și dorința de redescoperire a lui Dumnezeu redeveniseră o prioritate. Ioan predica idealul convertirii și anunță în mod clar motivul acțiunilor sale: apropierea împărăției cerurilor. Adevărat profet, recunoaște plinătatea puterii și a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, știe că este precursorul lui Mesia. De aceea, afirmă cu tărie că el este „glasul” care strigă în pustiu: „Pregătiți calea Domnului”.

2. „Veneau la el din Ierusalim… şi erau botezați de el în râul Iordan”
Glasul răsuna în pustiu și avea tăria de a trezi dorința de rugăciune și de convertire. Prevestea chemarea la pocăință și iminența unui nou exod. Acel glas era Ioan. Îmbrăcat ca un profet, gata de drum și întărit cu hrana pustiului - miere și lăcuste - avea o încredere totală în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu.

Mulți veneau din Ierusalim și din Iudeea pentru a-l întâlni pe Ioan de-a lungul Iordanului. El predica, iar lumea cerea să fie botezată de el. Nu mai era vorba de o simplă spălare rituală, ci de o scufundare în apele Iordanului și de o renaștere: recunoașterea unei perioade apuse, de păcat, și începerea unei vieți noi, în harul lui Dumnezeu.

Veneau la Ioan și reprezentanții oficiali ai cultului, fariseii, și chiar unii dintre cei care observau cu strictețe legea lui Moise, adică saduceii. Pentru Ioan, toți aceștia erau ca niște „pui de vipere”, deoarece cunoștea falsitatea din viața lor: practicau o religiozitate pur exterioară, și în același timp le cereau celor din jur o atitudine interioară de părere de rău. Acestora, le spunea că nu vor putea fugi de judecata lui Dumnezeu care se apropie, de „securea” care îndepărtează răul și face să înflorească binele. De asemenea, nu vor scăpa nici de judecata lui Mesia, de acea „lopată de vânturat” care adună binele (grâul) și îndepărtează răul (pleava). De aceea, nu exista decât o soluție: „rodul vrednic de pocăință”, viața nouă a adevăraților fii ai lui Abraham.

3. „Cel care vine după mine este mai puternic decât mine, eu nu sunt în stare să-i duc încălțămintea”
Ioan se considera mai mic decât un simplu servitor, chiar dacă știa că are misiunea de a-l arăta pe „cel care vine”, pe Domnul. Botezul său cu apă și chemarea la pocăință ale noului Botez în Duhul Sfânt și cu foc. Se va împlini peste puțin timp o trecere fundamentală pe care Ioan doar o prevestise: trecerea de la scufundarea în apă la iubirea dumnezeiască plină de viață. Împlinirea acestei profeții mult așteptată va schimba inima de piatră în una de carne și va ajunge să-i ridice lui Abraham „fii” chiar și din „pietre”.

Vestirea evangheliei actualizează semnificațiile transmise pe malurile Iordanului: așteptarea lui Mesia, desigur, nu ca acum două mii de ani, aceea s-a împlinit deja, ci într-un mod cu totul nou, sacramental. Numai cine îl așteaptă pe Mesia pătrunde sensul cuvintelor lui Ioan Botezătorul și înțelege necesitatea unei adevărate pocăințe.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi milostiv,
dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească
să nu ne împiedice în drumul nostru
spre întâmpinarea Fiului tău,
iar cunoașterea înțelepciunii cerești
să ne facă părtași de viața lui”.

Gândurile mele
Glasul din pustiu trezea dorința de rugăciune, dar și chemare la pocăință și vestirea unui exod iminent, cu scopul de a-l recunoaște pe Domnul și de a merge apoi împreună cu el spre Ierusalim.
Vestirea evangheliei actualizează semnificațiile transmise pe malurile Iordanului: așteptarea lui Mesia, desigur, nu ca acum două mii de ani, aceea s-a împlinit deja, ci într-un mod cu totul nou, sacramental.
Trimiteți un comentariu