miercuri, 15 februarie 2017

Iubire necondiţionată - Duminica a VII-a din Timpul de peste An (Anul A)

UN STIL DE VIAȚĂ
„Iubire necondiționată”
Lev 19,1-2.17-18; Ps 102; 1 Cor 3,16-23; Mt 5,38-48

Ideea centrală din alte două antiteze
prezentate în predica de pe munte
dezvăluie saltul de calitate
al învățăturii lui Isus:
biruința prin bine asupra răului.
Iubirea față de toți se află în centru.
Această iubire devine imperativul etic
al fiecărui discipol care este frate cu toți
și care are ca model milostivirea Tatălui ceresc.



Contextul: predica de pe munte
Isus continuă să-i învețe pe discipoli. La cele patru antiteze prezentate, el adaugă acum alte două cu privire la dreptatea între frați și iubirea față de aproapele. Învățătura sa este foarte clară: ucenicul nu întoarce spatele celuilalt, nici nu i se opune, ci se îndreaptă spre el chiar dacă este vorbit de rău sau este prigonit. Discipolul are înainte ochilor calea celor opt fericiri și chemarea celui sărac în duh. Cu înțelepciune, el este gata să facă pasul înapoi şi să se împotrivească răului, să-și întoarcă celălalt obraz, să-și ofere propria mantie şi să dea de pomană. Orice discipol știe că este un fiu al lui Dumnezeu și de aceea nu întoarce spatele celuilalt, necunoscut sau dușman, deoarece are înaintea sa un frate.
Isus este Învățătorul. El cere discipolilor să-l iubească pe aproapele, chiar și pe dușman.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema iubirii față de aproapele.
  • În prima lectură, Moise vorbește întregii adunări a fiilor lui Israel în numele Domnului și spune: „Fiți sfinți, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru! (...) Să nu te răzbuni şi să nu ții ură pe fiii poporului tău! Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți! Eu sunt Domnul”.
  • În a doua lectură, Paul spune Corintenilor: „Fraților, nu știți voi că sunteți templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt”.
  • În evanghelie, Isus îi îndeamnă pe discipoli să se comporte ca frați cu toți oamenii și le spune: „Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri”.

Perspectiva: „discipolii”, „să fiți fiii Tatălui”, „fiți, așadar, desăvârșiți”

1. „În acel timp, Isus îi învăța, zicând: Ați auzit că s-a spus… Eu însă vă spun…”
Ucenicii îl ascultau cu atenție pe Învățătorul lor. Ei începeau să vadă tot mai clar atât înțelepciunea cuprinsă în cele opt fericiri, cât și îndemnul de a deveni ca sarea și de a fi ca lumina pentru ceilalți. Învățătorul Isus le vorbește cu autoritate, la persoana întâi, prezentându-le învățăturile care vor duce la desăvârșirea Legii din vechime.

De patru ori, discipolii l-au auzit pe Isus spunându-le: „Ați auzit că s-a spus ..., eu însă vă spun”, și au observat că le vorbea despre o învățătură nouă cu privire la revizuirea relațiilor lor cu ceilalți frați. De asemenea, l-au auzit pe Isus spunându-le că „nu a venit pentru ca să desființeze Legea și Profeții, ci să le împlinească”, și au înțeles că era vorba chiar de Legea lui Moise. Isus le vorbea cu autoritate și, folosind exemple practice și ușor de înțeles - cum ar fi împăcarea frățească și jertfa oferită pe altar, adulterul, divorțul și căsătoria cu o femeie abandonată de soț, jurământul și coerența dintre propriul da și nu – se referea chiar la dorințele din inima lor. Oare să fi fost chiar această învățătură „vestea cea bună” adusă de Învățătorul lor, se întrebau discipolii, privindu-se unul pe celălalt?

2. „Iubiți-i pe dușmanii voștri și rugați-vă pentru cei care vă persecută, ca să deveniți fiii Tatălui vostru care este în ceruri”
Isus își continuă predica, prezentându-le discipolilor logica sa despre iubirea față de aproapele. Pornind de la legea talionului, o practică veche care interzicea răzbunările fără noimă, Isus le propune o învățătură practică, rezumată în cinci reguli cu un unic obiectiv: biruința prin bine asupra răului. Prima regulă prevede lupta împotriva răului, nu împotriva celui rău: a urî păcatul, a nu răspunde cu rău la rău, a lupta împotriva răului care aduce necazuri în viața celui care îl comite și în viața celorlalți. A doua regulă prevede disponibilitatea de a da dublu fără nici un interes: capacitatea de a suporta pe propria piele răul făcut de celălalt, întorcând și celălalt obraz. Regulă a treia prevede renunțarea la ceva: tăria interioară care te ajută să renunți chiar și la mantie - mai degrabă decât să-ți revendici tunica - și aceasta pentru a nu te împotrivi propriului frate. A patra regulă se referă la rezolvarea constrângerilor: a recunoaște și a accepta nevoile celuilalt, fiindu-i aproape și susținându-l în propriile necazuri. Ultima regulă prevede disponibilitatea de a dărui: promovarea comuniunii frățești și învingerea ispitei de a lua de la ceilalți și a de a acumula bunuri.

Evanghelia subliniază că Isus îi îndemna pe discipoli să trăiască împreună cu ceilalți, inclusiv cu dușmanii, în generozitate, bunăvoință și solidaritate. Mai mult, le cerea să roage pentru cei care îi vorbesc de rău și să fie pregătiți să dea mai mult decât li s-a cerut sau mai mult decât li s-a pretins. Această învățătură era noua logică a timpului mesianic, timp în care toți, ca frați, erau îndemnați să-l cunoască pe unicul Dumnezeu care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni, și să trăiască în armonie și pace, ca fii ai Tatălui ceresc.

3. „Așadar, fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit”
Cunoscând bine Legea lui Moise, discipolii au înțeles că învățătura lui Isus depășea cu mult prescrierile care propuneau o viață fraternă. Nu mai era vorba doar de fratele de sânge, de prieten, de cel care aparținea aceleași comunități religioase, ci de cel necunoscut, chiar și de vameș, de păgân, de dușman. Era vorba de un adevărat salt de calitate. Isus le cerea nu numai să-l recunoască pe unicul Tată ceresc, ci să pună în centrul vieții lor comuniunea cu toți oamenii. Acest pas nu fusese făcut încă. Era o învățătură nouă care țintea spre perfecțiune, o normă care punea idealul: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl ceresc” ca normă pentru orice tip de comportament.

Milostivirea nețărmurită a Tatălui ceresc a devenit astfel modelul oricărui comportament, iar viața frățească s-a impus ca imperativ etic pentru fiecare discipol. În acest mod, atât relațiile dintre cei care îl urmează pe Isus, cât și relațiile cu ceilalți și cu Dumnezeu vor fi pline de iubire de fiecare dată când vor imita perfecțiunea Tatălui. Aceasta este perspectiva iubirii față de orice om, o perspectivă nouă care are tăria de a dezrădăcina din propriul egoism și de a călăuzi la biruința binelui asupra răului.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Atotputernice Dumnezeule, dăruiește-ne, te rugăm, harul
să cugetăm pururi la cele spirituale,
ca să împlinim ceea ce e plăcut înaintea ta,
şi prin cuvânt, şi prin faptă”.

Gândurile mele
Iubirea față de celălalt, fără nici o distincție, este noua logică a timpului mesianic, timp în care toți, ca frați, erau îndemnați să-l cunoască pe unicul Dumnezeu care face să răsară soarele său peste cei răi și peste cei buni, și să trăiască în armonie și pace, ca fii ai Tatălui ceresc.
Perspectivă iubirii are tăria de a dezrădăcina din propriul egoism și de a călăuzi la biruința binelui asupra răului.

Trimiteți un comentariu