duminică, 19 martie 2017

Acum văd - Duminica a IV-a din Postul Mare (Anul A)

ORBUL DIN NAȘTERE
„Acum văd”
1 Sam 16,1.4.6-7.10-13; Ps 22; Ef 5,8-14; In 9,1-41

Când era în grija semenilor,
orbul nu vedea și nici nu cunoștea
chipul celor din jurul său.
După ce a fost vindecat de Isus,
săltând de bucurie și simțindu-se liber,
a început să vadă
și a devenit apoi martor
al aceluia care s-a revelat ca lumină a lumii.
Aceasta este și istoria de credință
a oricărui om
care trece de la întuneric la lumină.


Contextul: vindecarea orbului din naștere
Evanghelistul Ioan relatează în detaliu minunea prin care Isus s-a descoperit ca lumină a lumii. Totul s-a întâmplat la Ierusalim, în timpul sărbătorii Corturilor. Ieșind din templu, Isus a văzut un orb din naștere. Pe moment, discipolii credeau că orbirea acestuia se datora vinovăției și păcatelor, însă Isus a intervenit, a infirmat tot ce ei gândeau și a subliniat că fiecare om este responsabil de faptele sale. Scuipând pe pământ, el a făcut tină cu salivă și a pus tina pe ochii orbului. Totul depindea acum de alegerea orbului: să asculte de Isus, să meargă și să se spele la piscina Siloe, sau să refuze. Însuflețit de speranță, orbul alege să asculte și astfel devine părtaș la un drum de inițiere în care va descoperi cu bucurie cine este Isus.
Isus este Mesia. El vindecă un orb din naștere și se descoperă ca lumină a lumii.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema despre lumină.
  • Prima lectură povestește alegerea lui David ca rege și subliniază cuvintele transmise de Dumnezeu prin profetul Samuel: „Omul se uită la ochi, Domnul, însă, se uită la inimă”.
  • În a doua lectură, Paul îi îndeamnă pe credincioșii din Efes să trăiască în lumina lui Cristos: „Fraților, odinioară eraţi întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca nişte copii ai luminii, căci rodul luminii constă în toată bunătatea, dreptatea şi adevărul!”
  • Evanghelia relatează cum Isus vindecă un orb din naștere, povestește împotrivirea mai marilor iudeilor, iar la sfârșit subliniază dialogul dintre Isus și omul vindecat: „Crezi tu în Fiul Omului? El a răspuns: Cine este, Doamne, ca să cred în el? Isus i-a spus: L-ai și văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este. El i-a zis: Cred, Doamne; și l-a adorat”.

Perspectiva: „născut orb”, „l-ai văzut”, „cred, Doamne”

1. „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinții lui?”
În Evanghelia pe care a scris-o, Ioan a relatat momentele mai importante trăite de Isus și de ceilalți discipolii la Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Corturilor. În templu, Isus își spusese părerea cu privire la credința lui Abraham și credința în Dumnezeu. Cuvintele lui, greu de acceptat de către iudei, au condus la o dispută aprigă. Ce se întâmplase? Isus a spus despre el însuși: „Mai înainte de a fi fost Abraham, eu sunt”. El a cutezat să spună: „Eu sunt”, adică numele lui Dumnezeu, și în acel moment situația s-a încordat la maxim. Acuzându-l de blasfemie, iudeii căutau pietre pentru ca să-l ucidă, dar Isus s-a ascuns imediat.

Ieșind apoi din templu, Isus a văzut un orb așezat la cerșit. Orb din naștere, sărmanul nu știa ce este lumina: desigur, nu citise niciodată din Scripturi și nu cunoștea chipurile celor din jurul său. Când l-au văzut, discipolii lui Isus gândeau că nenorocirea orbului se datora fie greșelilor proprii, fie păcatelor părinților lui. Dar nimic din ceea ce gândeau ei nu era adevărat. Din contra, le-a spus Isus , fiecare om este responsabil de faptele proprii: nu există o legătură între orbirea acelui om și păcatele părinților lui. A vedea o posibilă legătură este o prejudecată. Pentru acest orb mai există însă o speranță, pentru că în nenorocirea care s-a abătut asupra lui se vor arătă lucrările lui Dumnezeu.  

Isus a privit cu bunătate spre discipolii săi și i-a îndemnat să înfăptuiască lucrările Tatălui său ceresc. Destăinuindu-le că este lumina lumii, el le-a spus în mod clar că ziua pe care o trăiesc este ziua lui Mesia, ziua care îl luminează pe orice om. Apoi, în fața celor prezenți, chiar în zi de sâmbătă, Isus a făcut gestul simbolic al unei noi creații: a scuipat pe pământ, a făcut tină și a uns cu acea tină ochii orbului, spunându-i să se ducă și să se spele la piscina Siloe. Piscina se găsea dincolo de ziduri, la bazele contrafortului de sud al colinei pe care se afla templul.

2. „Isus i-a spus: L-ai văzut. Este cel care vorbeşte cu tine, el este!”
Evanghelistul Ioan relatează apoi tot ce s-a întâmplat după vindecarea orbului din naștere. După ce a auzit cuvintele lui Isus, acesta a mers și s-a spălat la scăldătoarea „Siloe” - care înseamnă „Cel trimis” - și în acel moment s-a întâmplat minunea: a început să vadă. Cuprins de o bucurie nespusă, omul vedea pentru prima dată lumina și chipurile persoanelor din jurul său.

Mergea în sfârșit pe calea sa și se bucura de viață, însă vecinii care îl cunoșteau pe orbul de mai înainte se întrebau: „Nu este el cel care ședea și cerșea?” Mulțumit că putea să meargă și să fie liber, el le răspundea: „Eu sunt! Mi-am căpătat vederea”. Până și fariseii - abili cunoscători ai tradițiilor - l-au întrebat: „Ce a făcut pentru ca să-și capete vederea?” Iar el, bucuros să povestească pentru a treia oară tot ce i se întâmplase, le spunea: „Omul care se numește Isus a făcut tină, mi-a uns ochii și mi-a zis: «Du-te la Siloe și spală-te!» Eu cred acum că Isus este un profet!”

Evanghelia notează faptul că fariseii i-au întrebat și pe părinții omului vindecat ce părere aveau despre fiul lor. Aceștia au recunoscut că, într-adevăr, era fiul lor; ei au confirmat că mai înainte era orb, apoi le-a declarat că nu era vina lor că și-a căpătat vederea. Și cum fariseii nu puteau să accepte minunea, l-au chemat apoi pe cel care fusese orb și l-au interogat, cerându-i să nu mai vorbească despre cele întâmplate. Dar cum să tacă? El spunea mereu același lucru: „Mai înainte eram orb, nu vedeam. Acum văd, mă bucur de lumină, iar aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu”.

Omul vindecat se bucura de vedere și vorbea tuturor despre noutatea din viața lui: Isus i-a schimbat viața, dându-i lumina pe care nici nu ar fi îndrăznit să o ceară. Acum, nu numai că „vedea” (din grecescul blépo, „a privi”), ci putea „să vadă” lumina (din grecescul anablépo, „a privi în sus”), să-l recunoască și să-l „vadă” în Isus pe Fiul Omului.

3. „Cred, Doamne; și l-a adorat”
Discipolul Ioan notează că, știind tot ceea ce i se întâmplase omului vindecat și faptul că iudeii l-au dat afară din comunitatea lor, Isus s-a dus să-l caute pentru că avea pentru el darul credinței și al descoperirii Fiului Omului. Isus l-a găsit, a vorbit cu el, iar cel vindecat și-a mărturisit credința prin cuvinte și gesturi: „s-a închinat” înaintea lui Isus.

Mesia, pe care „iudeii” nu voiau să-l recunoască și pe care voiau să-l ucidă cu pietre, se descoperea înaintea lor ca lumina lumii. Gestul simbolic și minunea vindecării orbului erau de fapt mărturia misiunii sale mesianice: inaugurarea unui timp nou și a unui mod de a trăi credința.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care, prin Fiul tău,
împlineşti în chip minunat împăcarea neamului omenesc,
dă-i, te rugăm, poporului creştin, harul
să iasă cu credinţă vie şi cu evlavie generoasă
în întâmpinarea sărbătorii Paştelui, care se apropie”.

Gândurile mele
Omul vindecat de orbire are o noutate pentru toți: Isus este lumina lumii.
Adorația este mărturisirea de credință a omului care l-a întâlnit pe Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu