vineri, 21 martie 2014

Dă-mi să beau! - Duminica a III-a (PM/A)

SAMARITEANA
“Dă-mi să beau!”
Ex 17,3-7; Ps 94; Rm 5,1-2.5-8; Rm 4,5-42

Obosit de drum și însetat,
Isus ajunge la Sihar,
un loc memorabil, cu amintiri de demult.
El se așează la fântâna lui Iacob
și spune unei femei samaritene: ”Dă-mi să beau”.
Va începe apoi un dialog lung în care va deplasa atenția
de la apa din fântână și de la timpul în care s-a scris legea
la darul Duhului Sfânt și la timpul nou al lui Mesia.
Isus își va dezvălui identitatea
chiar unei femei samaritene.

Contextul: Isus și samariteana
Isus decide să lase ținutul Iordanului și să se întoarcă în Galileea. Pornește la drum împreună cu discipolii săi și ajunge pe platoul din Samaria, la o cetate numită Sihar. Obosit de drum, se așează la o fântână, în timp ce discipolii merg în cetate în căutare de hrană. E aproape amiază, când o femeie smariteană vine la fântână pentru a lua apă. Însetat, Isus îi spune femeii: ”Dă-mi să beau!”. Mirată, femeia se întreabă cum de un iudeu cere apă de la ea, o samariteană. Între cei doi va începe un dialog plin de înțeles în care se va trece gradual de la apa din fântână la darul Duhului Sfânt. Când femeia va descoperi că perosana pe care o are în față este Mesia cel așteptat, va pleca în cetate și le va povesti celorlalți tot ceea ce i s-a întâmplat. La urmă, locuitorii din Sihar îi vor cere lui Isus să fie oaspetele lor, iar el va rămâne două zile la ei
Isus este Mesia. El vorbește despre apa vieții unei samaritene și îi dezvăluie identitatea sa.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență diferite înțelesuri ale apei.
  • Prima lectură povestește murmurarea poporului lui Israel atunci când a suferit de sete în pustiu, și intervenția miraculoasă pe care Dumnezeu o inspiră lui Moise: ”Ia-ţi în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi porneşte. Iată, eu voi sta înaintea ta pe stânca muntelui Horeb; tu vei lovi stânca, va ţâşni din ea apă şi poporul va bea”.
  • În a doua lectură Paul spune că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, și accentuează opera mântuitoare a lui Isus: ”Dovada că Dumnezeu ne iubeşte stă în faptul că Cristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoşi”.
  • Evanghelia după Ioan prezintă întâlnirea lui Isus cu o femeie samariteană, întânire în care se trece de la sete și de la apă la năzuința după Mesia și la adorarea lui Dumnezeu, și subliniază misiunea lui Isus: ”Ucenicii îl rugau: Învăţătorule, mănâncă!. Dar el le-a spus: Eu am ce mânca, o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi! (…) Mâncarea mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui”.

Perspectiva: “dă-mi să beau”, “apă”, “l-au rugat pe Isus să rămână la ei”

1. “Era în jurul amiezii. O femeie din Samaria a venit să scoată apă. Isus i-a zis: "Dă-mi să beau!"
Evanghelia relatează călătoria pe care Isus o face pentru a se întoarce în Galileea. În loc să o ia pe valea Iordanului, alege să traverseze Samaria și se îndreaptă spre Sihar, care se găsește lângă muntele Ebal. Este amiază. Obosit, însetat și înfometat, sosește la fântâna lui Iacob și se așează, în timp ce ucenii se duc în cetate după mâncare. Locul e faimos pentru istoria sa. Aici Avram își puse corturile. Mai târziu, Iacob, părintele celor doisprezece triburi, cumpără o bucată de pământ pe care o lăsă apoi ca moștenire lui Iosif. Chiar aici se odihnesc oasele lui Iosif, fiul cel iubit de Iacob și urât de moarte de către frați. Și tot aici, pe muntele Ebal, Iosue transcrise legea lui Moise și reînnoi alianța, cu hotărârea de a nu-l părăsi pe Domnul și de a nu sluji niciodată altor zei. Acest loc reamintește de istoria lor comună.

Pare o zi ca toate celelalte, însă nu va fi nicidecum. O samariteană vine să ia apă de la fântâna lui Iacob, iar aici îl întâlnește pe Isus așezat, singur și însetat, care îi cere o favoare spunându-i: ”Dă-mi să beau!”. Întrebarea o neliniștește. Adresată la un nivel de egalitate, înlătură restricțiile puse de regulile etnice și religioase în vigoare. Cu mirare, femeia arată diferențele care există între ei și spune: ”Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” Straniu! De secole iudeii îi evită pe samariteni. Îndrăznind să bea apă din același ulcior oare nu ar deveni necurat? Care sunt cu adevărat intențiile lui Isus?

Isus nu acceptă provocările de tip etnic și religios. Trece peste acestea și realizează un salt de calitate în dialogul abia început: schimbă atenția femeii de la apa din fântână la apa vie pe care o va da el însuși. Pe moment, locul mirării de mai înainte este luat de curiozitate. Apă vie? Un dar de la Dumnezeu? De unde se poate lua? Și apoi, Domnul care vorbește cu ea cine este cu adevărat? E oare mai mare decât Iacob, părintele poporului lui Israel?

2. ”Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată”
Evanghelia remarcă întrebările femeii și explicitează răspunsurile lui Isus cu privire la interesul exprimat de aceasta. Apa vie are calități pe care femeia nu le cunoaște încă. Este o apă care izvorăște încontinuu, e pură, e simbol al vieții și al Duhului. Această apă îndepărtează setea pentru totdeauna.

Acum nu mai este Isus cel care cere apă, ci este samariteana cea care își exprimă dorința. Este ea cea care cere apă vie și care dorește să nu-i mai fie sete. Ca niciodată, ea își exprimă dorința de fericire și în acel moment Isus își dezvăluie identitatea. Ea vede că cel cu care stă de vorbă nu este doar un profet, ci este Mesia cel așteptat și de samariteni, este Cristos.

Isus o ajută pe femeie să vadă că a sosit ceasul mântuirii. De acum înainte nu va mai exista un loc anume în care Domnul să fie adorat, nici pe Garizim, nici la Ierusalim. Cei credincioși îl vor adora pe Tatăl ceresc în duh, mai exact în Duhul Sfânt, și vor recunoaște adevărul, adică revelația adusă de Cristos.

3. “Când au sosit, samaritenii l-au rugat pe Isus să rămână la ei. Şi el a rămas acolo două zile”
Fântâna rămâne un loc privilegiat de întâlnire. Tot aici, atunci când discipolii s-au întors cu cele cumpărate, Isus continuă să vorbească cu samariteana. Iar discipolii rămân uimiți. Nu întreabă nimic. Ei se miră. Au lipsit chiar de la început, iar acum nu doresc să deranjeze acel dialog sacru în care nu mai există restricții între credincios și necredincios, între bărbat și femeie.

Evanghelistul va povesti pe urmă cum Isus continuă să vorbească cu discipolii săi, dezvăluindu-le misiunea pe care a primit-o de la Tatăl ceresc și pe care va trebui să o împlinească. Va menționa și entuziasmul samaritenei. Lăsându-și ulciorul acolo, ea va merge în cetate și va spune la ai săi că omul care îi cunoștea setea arzătoare este un profet. Apoi, vor fi ei, samaritenii, considerați necredincioși de unii, primii care se vor îndrepta spre izvorul cu apă vie și care îl vor avea pe Isus ca oaspete în cetatea și în casele lor.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
“Dumnezeule, care eşti izvorul a toată bunătatea şi îndurarea,
tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea şi pomana
vindecă rănile pricinuite de păcate;
priveşte cu bunăvoinţă spre noi,cei care, apăsaţi de povara greşelilor,
ne recunoaştem vinovăţia, şi ridică-ne mereu cu îndurarea ta”.

Gândurile mele
Fântâna rămâne un loc privilegiat de întâlnire. Aici dialogul îndepărtează restricțiile dintre credincios și necredincios, dintre bărbat și femeie. 
Samaritenii, considerați necredincioși de unii, sunt primii care se vor îndrepta spre izvorul cu apă vie și care îl vor avea pe Isus ca oaspete în cetățile și în casele lor.
Trimiteți un comentariu