joi, 16 martie 2017

Dă-mi să beau! - Duminica a III-a din Postul Mare (Anul A)

SAMARITEANA
„Dă-mi să beau!”
Ex 17,3-7; Ps 94; Rom 5,1-2.5-8; In 4,5-42

Obosit de drum și însetat,
Isus a ajuns la Sihar,
un loc memorabil, cu amintiri de demult.
El se așază la fântâna lui Iacob
și spune unei femei samaritene: „Dă-mi să beau”.
Evanghelia descrie un dialog lung,
în care Isus va deplasa atenția
de la apa din fântână și de la timpul în care s-a scris Legea
la darul Duhului Sfânt și la timpul nou al lui Mesia.
Isus își dezvăluie identitatea unei femei samaritene.

Contextul: Isus și samariteana
Isus a decis să lase ținutul Iordanului și să se întoarcă în Galileea. Pornit la drum împreună cu discipolii săi, a ajuns pe platoul din Samaria, lângă cetatea Sihar, s-a așezat la o fântână, iar discipolii au mers în cetate, în căutare de hrană. Era aproape amiază, când o femeie samariteană a venit la fântână pentru a lua apă. Însetat, Isus i-a spus femeii: „Dă-mi să beau!” Mirată, femeia se întreba cum e posibil ca un iudeu să ceară apă de la ea, o samariteană. Între Isus și samariteană a început un dialog plin de înțeles, în care s-a trecut gradual de la apă la darul Duhului Sfânt. Când femeia a descoperit că persoana pe care o avea în față era Mesia cel așteptat, a plecat în cetate și le-a povestit celorlalți tot ceea ce i se întâmplase. Evanghelia notează că locuitorii din Sihar îi vor cere lui Isus să fie oaspetele lor, iar el va rămâne două zile la ei.
Isus este Mesia. El vorbește despre apa vieții unei samaritene și îi dezvăluie identitatea sa.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență diferite înțelesuri ale apei.
  • Prima lectură povestește atât murmurarea poporului lui Israel atunci când acesta a suferit de sete în pustiu, cât și intervenția miraculoasă pe care Dumnezeu o face prin Moise: „Ia în mână toiagul cu care ai lovit râul și mergi! Iată, eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb; tu vei lovi stânca și va ieși din ea apă şi poporul va bea”.
  • În a doua lectură, Paul spune mai întâi că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, apoi specifică opera mântuitoare a lui Isus: „Într-adevăr, pe când eram încă neputincioși, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiți”.
  • Evanghelia după Ioan prezintă întâlnirea lui Isus cu o femeie samariteană și subliniază misiunea lui Isus: „Discipolii îl rugau: Rabbi, mănâncă! Dar el le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți. (…) Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui”.

Perspectiva: „dă-mi să beau”, „apă”, “l-au rugat pe Isus să rămână la ei”

1. „Era pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: Dă-mi să beau!”
Evanghelia relatează călătoria pe care Isus a făcut-o pentru a se întoarce în Galileea. În loc să o ia pe valea Iordanului, a ales să traverseze Samaria și să se îndrepte spre Sihar, care se găsea lângă muntele Ebal. Era amiază. Obosit, însetat și înfometat, Isus s-a așezat la fântâna lui Iacob, iar discipolii săi au mers în cetate după mâncare. Locul era renumit pentru istoria sa. Aici, Avram își pusese corturile. Mai târziu, Iacob, părintele celor doisprezece triburi, cumpărase o bucată de pământ pe care o lăsase apoi ca moștenire lui Iosif. Chiar la Sihar, se odihneau oasele lui Iosif, fiul cel iubit de Iacob. Pe muntele din apropiere, Ebal, Iosue transcrisese Legea lui Moise și reînnoise alianța cu hotărârea de a nu-l părăsi pe Domnul și de a nu sluji niciodată altor zei. Sihar reamintește, așadar, de istoria lor comună.

Părea o zi ca toate celelalte. O samariteană a venit să ia apă de la fântâna lui Iacob, iar la fântână l-a întâlnit pe Isus așezat, singur și însetat. Isus i-a spus samaritenei: „Dă-mi să beau!” Întrebarea a neliniștit-o pe femeie, deoarece înlătura niște bariere, îi aducea pe cei doi la un nivel de egalitate și înlătura restricțiile puse de regulile etnice și religioase în vigoare. Cu mirare, femeia a încercat să explice diferențele care existau între ei și l-a întrebat pe Isus: „Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” Straniu! I se părea foarte ciudată întrebarea lui Isus. De secole, iudeii îi evitau pe samariteni. Le era interzis să bea apă din același ulcior cu samaritenii, pentru a nu deveni necurați. Care erau cu adevărat intențiile lui Isus?

Înlăturând orice obstacol de tip etnic și religios, Isus a făcut un salt de calitate în dialogul abia început cu samariteana: a îndreptat atenția femeii de la apa din fântână la apa vie pe care o va da el însuși. Pe moment, locul mirării de mai înainte a fost înlocuit de curiozitate. Apă vie? Un dar de la Dumnezeu? De unde se poate lua, se întreba samariteana? Cine este cu adevărat domnul care vorbește cu ea? Oare este mai mare decât Iacob, părintele poporului lui Israel?

2. „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată”
Evanghelia subliniază întrebările femeii și explicitează răspunsurile lui Isus cu privire la interesul exprimat de ea: apa vie avea calități pe care femeia nu le cunoștea încă; era o apă care izvora încontinuu, era pură, era simbolul vieții și al Duhului; această apă îndepărta setea pentru totdeauna.

La auzul răspunsurilor lui Isus, samariteana i-a cerut lui Isus să-i dea apă vie pentru ca să nu-i mai fie sete și să nu mai vină la fântână. Și în timp ce ea își exprima dorința după fericire, Isus îi dezvăluie adevărata sa identitatea. Samariteana vede că cel cu care stă de vorbă nu este doar un profet, ci este Mesia cel așteptat și de samariteni, este Cristosul.

Isus o ajută pe femeia samariteană să vadă că a sosit ceasul mântuirii. El îi spune că nu va mai exista un loc anume în care Domnul să fie adorat. Dumnezeu va fi invocat în orice loc. Cei credincioși îl vor adora pe Tatăl ceresc în duh și vor recunoaște adevărul, adică revelația adusă de Cristos.

3. „Când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile”
Fântâna, loc privilegiat de întâlnire, devenise loc al destăinuirilor în dialogul dintre Isus și samariteană, iar acest fapt i-a surprins pe discipolii întorși cu mâncare din cetatea Sihar. Ei n-au întrebat nimic, dar se mirau. Au lipsit chiar de la început, iar acum nu doreau să deranjeze dialogul sacru în care nu mai existau restricții între credincios și necredincios, între bărbat și femeie.

Mai departe, evanghelistul Ioan va relata dialogul lui Isus cu discipolii săi, un dialog în care le va destăinui misiunea pe care a primit-o de la Tatăl ceresc și pe care va trebui să o împlinească. Evanghelistul va menționa și entuziasmul samaritenei; lăsându-și ulciorul acolo, ea va merge în cetate și va spune tuturor că omul care îi cunoștea deja setea arzătoare era un profet. De asemenea, va menționa și ospitalitatea samaritenilor; considerați necredincioși de unii, samaritenii vor fi primii care se vor îndrepta spre izvorul cu apă vie și care îl vor avea pe Isus ca oaspete în cetatea și în casele lor.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule, care ești izvorul a toată bunătatea şi îndurarea,
tu ne-ai arătat că postul, rugăciunea şi pomana
vindecă rănile pricinuite de păcate;
privește cu bunăvoință spre noi, cei care, apăsați de povara greșelilor,
ne recunoaștem vinovăția, şi ridică-ne mereu cu îndurarea ta”.

Gândurile mele
Fântâna este un loc privilegiat de întâlnire, un spațiu în care dialogul îndepărtează restricțiile dintre credincios și necredincios, dintre bărbat și femeie.  
Samaritenii, considerați necredincioși de unii, au fost primii care s-au îndreptat spre izvorul cu apă vie și care l-au avut pe Isus ca oaspete în cetățile și în casele lor.     



Trimiteți un comentariu