joi, 9 martie 2017

Albe ca lumina - Duminica a II-a din Postul Mare (Anul A)

SCHIMBAREA LA FAȚĂ A LUI ISUS
„Albe ca lumina”
Gen 12, 1-4; Ps 32; 2 Tim 1, 8b-10; Mt 17, 1-9

În teofania de pe muntele Tabor,
Petru, Iacob și Ioan
descoperă strălucirea feței lui Isus
și aud glasul venit din nor
care confirmă că Isus este Fiul,
cel iubit.
Discipolii își dau seama
de prezența gloriei lui Dumnezeu
și sunt cuprinși de o mare spaimă.
Viziunea lor va fi întreruptă de Isus,
când îi atinge și îi încurajează:
îi așteaptă drumul spre Ierusalim
.


Contextul: schimbarea la față a lui Isus
Cu puțin timp înainte, Isus prevestea unui grup de discipoli sosirea iminentă a Fiului Omului și a împărăției sale. Tot atunci, anunțase pentru prima dată și pătimirea sa. Le spusese că el va trebui să meargă la Ierusalim, să sufere multe, să fie ucis, iar a treia zi să învie. Ziua crucii, pe care o simțea deja și pe care o vedea apropiindu-se, se găsea în planul lui Dumnezeu, iar cei care doresc să-l urmeze trebuie să renunțe la ei înșiși, să-și ia crucea și să-l urmeze pe el, Domnul lor. După prevestirea făcută, evanghelia îl prezintă pe Isus împreună cu Petru, Iacob și Ioan. Pe un munte înalt, Isus își schimbă înfățișarea înaintea celor trei discipoli. În același timp, lângă Isus, discipolii îi observă pe Moise și Ilie, iar din norul luminos care îi acoperea, ei aud un glas care spune: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulțumirea mea; ascultați de el!” Cuprinși de o spaimă mare, discipolii cad cu fața la pământ. Mai apoi, Isus, singur, se va apropia de cei trei, îi va atinge și vor coborî împreună de pe munte, poruncindu-le să nu spună nimănui ce au văzut.
Isus este Fiul lui Dumnezeu. El descoperă discipolilor slava pe care o va avea după înviere.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență slava divină.
  • Prima lectură relatează chemarea lui Abraham și subliniază ceea ce Dumnezeu va face pentru seminția lui Abraham: „Voi face din tine un popor mare, te voi binecuvânta și voi face mare numele tău; şi vei fi o binecuvântare”.
  • În a doua lectură, Paul îi cere lui Timotei să sufere împreună cu el pentru evanghelie, având prezentă întotdeauna chemarea lui Isus Cristos, Mântuitorul tuturor: „Dumnezeu ne-a chemat cu o chemare sfântă nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Isus Cristos”.
  • Evanghelia după Matei prezintă teofania schimbării la față a lui Isus, în care prezintă apariția lui Moise și a lui Ilie, intervenția glasului lui Dumnezeu și marea spaimă a lui Petru, Ioan și Iacob, teofanie care se încheie cu porunca lui Isus: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut până când Fiul Omului nu va fi înviat din morți!”

Perspectiva: „pe un munte înalt”, „fața lui a strălucit”, „s-au înspăimântat”

1. „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor”
Evanghelia după Matei povestește teofania întâmplată pe un munte înalt, la care sunt părtași Isus împreună cu Petru, Iacob și Ioan. Evanghelistul nu specifică numele muntelui, însă tradiția îl identifică cu muntele Tabor. Relatarea evanghelică, foarte semnificativă și bogată în evocări biblice, se referă la Moise și la experiența de credință trăită de acesta pe muntele Sinai. În centrul acestei povestiri se găsește Isus, Mesia cel așteptat, cel care împlinește toate profețiile despre Fiul Omului.

2. „Fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina”
Isus și-a descoperit pe Tabor slava sa, „schimbându-și înfățișarea” (din grecescul metamorphòthe) înaintea discipolilor: fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina. Notează evanghelia că, în acel moment, alături de Isus au apărut Moise și Ilie - mediatorul legii și părintele profeților - care vorbeau cu el chiar despre moartea sa.

Petru a intervenit în dialogul dintre Isus și cei doi mari reprezentanți din trecut. El a înțeles imediat că este bine ca împreună cu ceilalți doi discipoli să rămână în fața lui Isus, Domnul lor. Petru vrea să rămână acolo, să facă trei corturi, să se apropie de „cortul” (din grecescul skenè, „cort”, cu referință la ebraicul shekinah, „slava lui Dumnezeu între oameni”) Domnului său și să se bucure de prezența sa.

În timp ce Petru vorbea încă, a apărut un nor luminos - norul slavei Domnului - și i-a învăluit pe Isus, pe Moise și pe Ilie. Atunci, o voce, asemănătoare cu cea care a răsunat la Botezul lui Isus în apele Iordanului, s-a auzit din nor și a reconfirmat destinul mesianic al lui Isus, în calitate de Fiu unic preaiubit și de Slujitor al lui Yahweh. Ucenicii nu aveau de unde să cunoască fața lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, în schimb ei îi cunosc glasul și înțeleg că acest glas le spune să asculte de Isus, să aibă încredere în el și să-l urmeze.

3. „Discipolii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte mult”
În fața teofaniei de pe Tabor, discipolii au fost cuprinși de o mare spaimă: și-au dat seama că se găseau înaintea slavei lui Dumnezeu. Foarte înspăimântați, singurul gest pe care l-au făcut a fost marcat de o profundă reverență: au căzut cu fața la pământ. Momentul pe care îl trăiau era extraordinar, deoarece lumina pe care ei o recunoșteau ca simbol al slavei și al prezenței lui Dumnezeu, strălucea acum pe fața lui Isus, Învățătorul lor. Totul era minunat! Isus strălucea de aceeași lumină a lui Dumnezeu, și se descoperea ca Domnul lor. Viziunea de pe Tabor nu a fost lungă. Isus, singur, s-a apropiat de cei trei discipoli, i-a atins, i-a trezit și i-a încurajat, apoi a coborât de pe munte împreună cu ei, poruncindu-le să nu vorbească nimănui de viziunea avută, până ce nu va fi înviat din morți. Până la Ierusalim, mai aveau de parcurs împreună o cale destul de lungă.

Pe muntele înalt, discipolii au simțit că se găseau înaintea divinității: ei au descoperit slava lui Isus, însă nu le era ușor să înțeleagă marea misiune a lui Isus, Domnul lor. Din fericire, se contura în fața ochilor lor un cadru de referință, în care puteau să descopere puțin câte puțin chipul lui Isus revelat în apele Iordanului, ca Fiul lui Dumnezeu, cel iubit. A-l asculta pe Isus, Domnul lor, însemna pentru discipoli a-l însoți pe calea spre Ierusalim.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule,
care ne-ai poruncit să ascultăm de Fiul tău iubit,
întărește inimile noastre cu hrana cuvântului tău,
ca, purificându-ne privirea lăuntrică,
să ne putem bucura de vederea gloriei tale”.

Gândurile mele
Pe muntele Tabor, Petru a înțeles imediat că era bine ca el și ceilalți doi discipoli să rămână în fața lui Isus: să se apropie de cortul Domnului și să se bucure de prezența sa.
Se contura în fața discipolilor un cadru de referință, în care puteau să descopere chipul lui Isus revelat în apele Iordanului ca Fiul lui Dumnezeu, cel iubit.


Trimiteți un comentariu