duminică, 26 februarie 2017

Trei fapte de pietate - Miercurea Cenușii (Postul Mare)

O CALE DE CONVERTIRE
„Trei fapte de pietate”
Il 2, 12-18; Ps 50; 2 Cor 5, 20-6,2; Mt 6, 1-6.16-18

Pomana, rugăciunea și postul,
trei fapte de pietate ale iudeilor,
sunt prezentate de Isus
ca mijloace de realizare a dreptății,
adică a voinței lui Dumnezeu,
și cale
care duce la împlinirea spirituală.
Faptele de pietate devin motiv de fală
când sunt făcute înaintea celorlalți,
însă sunt eficace
dacă sunt făcute în taină
și înaintea lui Dumnezeu.

Contextul: predica de pe munte
În predica sa de pe munte, după ce le-a propus ascultătorilor săi să fie desăvârșiți precum Tatăl ceresc, Isus prezintă calea pentru a ajunge la acest idealul: faptele de pietate. El enunță mai întâi un criteriu de interpretare, iar apoi, arătând ce nu este corect, expune învățătura sa despre pomană, rugăciune și post, subliniind că acestea nu sunt practicate pentru ca oamenii să se facă văzuți, nici pentru ca să fie admirați, și cu atât mai puțin pentru a fi promovați. Faptele de pietate nu au ca scop satisfacerea nevoii de recunoaștere din partea celorlalți, ci convertirea și împlinirea spirituală. Tatăl ceresc răsplătește pe cel care face pomană în ascuns, cunoaște nevoile mai înainte ca cineva să-i fi cerut ceva și iartă celui care se prezintă înaintea lui cu atitudine filială.
Isus este Învățătorul. El învață cum trebuie să fie pomana, rugăciunea și postul.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema despre faptele de pietate.
  • În prima lectură, profetul Ioel vorbește în numele lui Dumnezeu și spune: „Chiar acum, întoarceți-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi jale! Sfâșiați-vă inimile, nu hainele, şi întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru! Căci el este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate și iartă răul”.
  • În a doua lectură, afirmând că a sosit timpul potrivit și ziua mântuirii, Paul îi îndeamnă pe creștinii din Corint: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcați-vă cu Dumnezeu!”
  • În evanghelie, Isus spune ascultătorilor săi cum să facă pomană, să se roage și să țină post, iar apoi conclude: „Și Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”.

Perspectiva: „aveți grijă”, „nu trâmbița înaintea ta”, „Tatăl tău vede în ascuns”

1. „Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei”
Părea că totul se învârtea în jurul propriei recunoașteri și a admirației din partea celorlalți. Exact ca pe o scenă, exiști, dacă ești observat și remarcat, acționezi, dacă ești aprobat și recunoscut. Astfel, devii ca un actor, recunoscut de unii cu numele „ipocrit”, unul care se folosește de toate și de toți pentru a primi semne de recunoștință. Cum altfel ar fi putut un fariseu să se prezinte în fața celorlalți și să-și joace rolul? Din nefericire, comportamentul fariseic ajunsese să contamineze frumusețea faptelor de pietate, făcând ca această practică să devină mijloc de fală în fața celorlalți.

Ascultând o învățătură nouă, oamenii din jurul lui Isus aud imperativul: „Aveți grijă”, urmat de sfatul de a nu observa Legea cu scopul de a fi lăudați de ceilalți. Cu siguranță, se întrebau dacă nu cumva cuvintele auzite erau o atenționare sau un îndemn la convertire. Din experiență, ei știau că o persoană își dă seama de modul în care își exprimă religiozitatea atunci când celălalt îi spune ceea ce face. Cine ar putea să-i spună celuilalt cum este, dacă nu cel care se află în fața sa, care aude cuvintele pe care le spune și care vede faptele pe care le face? Iar dacă binele nu este recunoscut și arătat, cine l-ar mai face? Răsplata de la Tatăl nu este oare primită tocmai datorită faptelor de pietate făcute în favoarea celorlalți?

2. „Nu trâmbița înaintea ta”
Isus afirmă că faptele de pietate nu sunt împlinite pentru a fi recunoscuți sau lăudați de ceilalți, nici pentru a fi remarcați la colțurile piețelor pentru a atrage atenția mulțimii, și cu atât mai puțin pentru fi văzuți cu fețele schimonosite, cu hainele rupte și cu părul dezordonat. Din contră, faptele de pietate îl ajută pe cel credincios să se recunoască în fața Tatălui ceresc așa cum este în realitate, să dea de pomană din avutul său, împărțind cu cel care nu are, și se roagă Tatălui în taina camerei sale. În timpul postului, el își unge capul cu parfum și își spală fața atât ca recunoștință pentru darul primit în fiecare zi de la providența divină, cât și ca mărturie a faptului că mântuirea sa vine numai de la Dumnezeu. Pe scurt, dacă pomana îl ajută la împlinirea dreptății în fiecare zi, iar rugăciunea îi susține dialogul sincer cu Tatăl ceresc, postul îl ajută să se recunoască mic și nevoiaș, dar încrezător, în providența lui Dumnezeu.

Încrezându-se și încredințându-se Tatălui ceresc, omul credincios nu se lasă copleșit de griji, ci își trăiește viața cu bucurie, crezând că răsplata îi vine de la Tatăl ceresc, care este în ascuns și care vede taina inimi sale. Raportul său cu Tatăl ceresc este caracterizat de discreția și de intimitatea inviolabilă a propriei camere, în care intră și în care rămâne în taină, închizând afară grijile, preocupările, toate gândurile. Raportul său cu Tatăl ceresc este marcat de libertate și de autenticitate, într-un dialog direct și fără obstacole.

3. „Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti”
Dreptatea vestită de Isus în predica de pe munte nu își avea originea în dreptatea asigurată de Lege, ci în adevărata relație cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu lucrurile. Învățătura sa originală nu avea în centru faptele făcute, nici recunoașterea primită, ci providența Tatăl ceresc față de copiii săi, față de toți aceia care împărtășesc din bunurile lor cu cei săraci, care se roagă în taină și care își controlează propriile dorințe.

În această nouă perspectivă, împlinirea faptelor de pietate avea menirea să construiască, încă din momentul acela, al predicii de pe munte, un edificiu spiritual primitor, fără limite și pentru toți, fără riscul dependenței de lucruri. Isus prevedea că acel edificiu spiritual va putea asigura o relație solidară între oameni, o relație alimentată din iubirea milostivă a Tatălui ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dă-ne, Doamne, harul
să începem printr-un post sfânt lupta vieții creștine,
pentru ca, în bătălia împotriva duhului rău,
să fim mereu întăriți prin fapte de pocăință”.

Gândurile mele
Faptele de pietate îl susțin pe omul credincios pe calea ce-l conduce spre frați și spre Dumnezeu și sunt un răspuns marcat de o profundă recunoștință.
Prin intermediul pomenii, rugăciunii și al postului, raportul cu Tatăl ceresc este caracterizat de discreția și de intimitatea inviolabilă a propriei camere: este un raport marcat de libertate și de autenticitate, într-un dialog direct și fără obstacole.





Trimiteți un comentariu