miercuri, 5 aprilie 2017

Prețul de răscumpărare - Duminica Floriilor (Anul A)

PATIMA DOMNULUI
„Prețul de răscumpărare”
Is 50,4-7; Ps 21; Fil 2,6-11; Mt 26,14-27,66; Mt 27,11-54

Pentru farisei și soldați,
Isus a murit ca un răufăcător.
Pentru evanghelistul Matei, însă,
Isus a murit împlinind planul lui Dumnezeu.
Iar pentru cei care primesc vestea cea bună,
patima și moartea lui Isus
sunt o împlinire a profețiilor din Scripturi
și nucleul planului de mântuire.
Venit pentru a sluji
și pentru a se dărui,
Isus și-a oferit viața
ca preț de răscumpărare.


Contextul: pătimirea lui Isus
Evanghelia relatează momentele importante trăite de Isus la Ierusalim, în ultima săptămână din viața sa. Mai marii poporului considerau că Isus era o amenințare reală pentru cultul de la templu. De aceea, ei organizaseră o conspirație împotriva lui și, declarându-l persoană indezirabilă, au decis condamnarea sa la moarte. Evitând însă cursa fariseilor, Isus s-a îndepărtat de Ierusalim, dar nu pentru mult timp. Îmbolnăvirea și apoi moartea prietenul său, Lazăr, l-au readus la Betania, foarte aproape de Cetatea Sfântă. De fapt, Isus cunoștea bine planul lui Dumnezeu. Chiar în duminica premergătoare sărbătorii Paștelui, a ales să intre în Ierusalim, așezat pe o măgăriță, în timp ce mulțimea îl aclama, zicând: „Osana! Fiul lui David! și spunând despre el: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileei”. Noua situație a reactivat imediat complotul pregătit de farisei. La numai patru zile de la intrarea sa solemnă, Isus se va găsi mai întâi în fața lui Pilat, iar apoi, legat, predat și condamnat la moarte, va parcurge calea care va culmina cu răstignirea pe cruce.
Isus este Fiul lui Dumnezeu. Răstignit pe Golgota, el își oferă viața ca preț de răscumpărare.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema slujitorului suferind.
  • În prima lectură, autorul sacru prezintă figura slujitorului suferind: „Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor, de aceea nu am fost umilit; de aceea mi-am făcut fața ca de cremene şi știu că nu voi fi făcut de rușine”.
  • În a doua lectură, Paul îl descrie pe Isus: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că e egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om”.
  • Evanghelia după Matei povestește pătimirea lui Isus, iar la sfârșit prezintă mărturisirea sutașului roman și a soldaților săi: „Văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înspăimântat şi au spus: «Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu»”.

Perspectiva: „Tu ești regele iudeilor?”, „Isus a strigat”, „Fiul lui Dumnezeu!”

1. „Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: «Tu ești regele iudeilor?»”
Relatând ultimele momentele importante din viața Învățătorului său, Matei îl invită pe lector să participe la intrarea solemnă a lui Isus în Cetatea Sfântă și să-l aclame pe Isus ca Fiu al lui David. De asemenea, evanghelistul dorește ca cel care ascultă vanghelia să se apropie de ultimele evenimente trăite de Isus fie în templu, în Ierusalim și în Cenacol, fie în Grădina Măslinilor, în pretoriu și pe Golgota. La baza motivul acestei participări se află înțelegerea misiunii lui Isus și a misterului răscumpărării.

Evanghelia relatează scena prezenței lui Isus înaintea lui Pilat. La întrebarea guvernatorului: „Tu ești regele iudeilor?”, Isus confirmă deschis că este rege. Regalitatea lui „Isus” (din aramaicul „Yeshu'a”, „Dumnezeu mântuiește”) nu era însă ca cea a romanilor, nici nu se opunea acesteia. Întrucât regalitatea lui Isus propunea actul slujirii în locul dominării – situându-se în afara jocului de putere bazat pe control și supunere - Isus rămâne în tăcere în fața strigătelor mulțimii, tăcerea sa fiind semnul milostivirii divine.

Zarva plină de răutate a mulțimii se lovea de tăcerea sacră a lui Isus, chiar în ziua dedicată sărbătorii. Paștele, sărbătoarea eliberării din Egipt, oferea posibilitatea grațierii unui condamnat, dar mulțimea agitată nu i-a cerut lui Pilat eliberarea lui Isus, ci a lui „Baraba” (din ebraicul „bar-abbà”, „fiul tatălui”). Învățătorul care făcuse bine tuturor și se apropiase de săraci și bolnavi era pus împreună cu un instigator, șef al zeloților și organizator al unei răscoale împotriva romanilor. Pe cine să elibereze și pe cine să condamne la moarte? Să-l grațieze pe Cristos sau pe „fiul nimănui”? Intrat în jocul invidiei și al puterii, poporul a ales un răzvrătitor și a întors spatele lui Cristos, iar Pilat, spălându-se pe mâni, l-a eliberat pe cel condamnat pentru crimă și l-a condamnat la moarte prin răstignire pe cel nevinovat. Pentru Isus, începea astfel calea crucii, a încoronării cu spini și intronizării pe cruce.

2. „Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: «Elí, Elí, léma sabactáni?», care înseamnă: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?»”
Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului, soldații l-au răstignit pe Isus între doi tâlhari și au pus pe cruce, chiar deasupra capului, motivul condamnării: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. Și deși era în plină zi, lumina a fost învăluită de întuneric, iar soarele s-a întunecat. Lipsit de toate, complet singur și expus privirilor tuturor, Isus atârna acum între cer și pământ. Unii îl blestemau și nu voiau nicicum să-l recunoască, iar alții îl umileau, râdeau de el și-l insultau.

Era aproape ora trei, după-amiază. De pe înălțimea crucii, Isus a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Cuvintele sale, pline de geamăt și durere, dar și de încredere și rugăciune, erau expresia iubiri și a dăruirii sale totale pentru orice om. Va mai avea doar un ultim strigăt puternic, semnul supremului său sacrificiu: viața oferită ca preț de răscumpărare pentru cei mulți.

3. „Centurionul și cei care împreună cu el păzeau pe Isus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înspăimântat și au spus: «Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!»”
Tăcerea a învăluit apoi și Golgota, și pe cei care îl insultă pe Isus, și pe cei care îl priveau și sufereau împreună cu el. Nu mai exista curiozitatea de mai înainte, nu se mai auzeau insulte. Nu mai exista nici chiar catapeteasma Templului; acesta se sfâșiase în două de sus până jos, iar Dumnezeu nu mai era în Templu. În momentul morții lui Isus, pământul s-a cutremurat, iar sutașul și soldații săi, cuprinși de o mare spaimă, au mărturisit: „Cu adevărat, acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

În Egipt, în acea noapte fatidică, sângele mielului îi salvase pe israeliți de la moarte. Pe Golgota, în afara Ierusalimului, Isus și-a sacrificat propriul sânge și a reînnoit alianța cu Dumnezeu, oferindu-și propria viață și plătind prețul de răscumpărare. Din acea după-amiază sacră, sângele preasfânt vărsat pe cruce face ca fiecare om să fie fratele său; de atunci, fiecare om este invitat să facă parte din comunitatea sa.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilință în Mântuitorul nostru,
care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce:
dă-ne harul să învățăm a-l urma în răbdare, şi astfel,
să ne învrednicim a fi părtași de învierea sa”.

Gândurile mele
Ultimele cuvinte rostite de Isus pe cruce au fost expresia iubiri și a dăruirii sale totale pentru orice om.
Pe Golgota, în afara Ierusalimului, , Isus și-a sacrificat propriul sânge și a reînnoit alianța cu Dumnezeu, oferindu-și propria viață și plătind prețul de răscumpărare.

Trimiteți un comentariu