joi, 20 aprilie 2017

Întâlnirea cu Domnul - Duminica a II-a din Timpul Pascal (Anul A)

ÎNDOIALA LUI TOMA
Întâlnirea cu Domnul
Fap 5,12-16; Ps 117; Apoc 1,9-11.12-13.17-19; In 20,19-31

Dobândirea şi transmiterea credinței
sunt două teme centrale
în comunitatea creștină
atât de la început,
cât şi din timpurile moderne.
Toma nu credea
celor spuse despre Isus înviat.
Când Isus se va arăta din nou
cu semnele pătimirii
pe trupul său glorificat,
Toma va renunța la neîncredere
şi își va mărturisi credința.


Contextul: Isus şi îndoiala discipolului Toma
Martor ocular al celor întâmplate la Ierusalim și pe Golgota, Ioan relatează evenimentele despre Cristos înviat şi despre faptele care îi dovedesc învierea. Discipolul aşază aceste fapte în aceeași zi a săptămânii: în dimineața şi în seara primei zile după sabat, în ziua învierii, şi opt zile mai târziu. În prima apariție, el prezintă mandatul dat discipolilor de Isus în seara zilei de Paşti, iar în a doua apariție descrie episodul neîncrederii lui Toma. Isus îl invită pe Toma să vadă semnele pătimirii, iar când acesta își dă seama de lipsa sa de credință, mărturisește: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Isus este Domnul. El poartă pe trupul său glorificat semnele răstignirii şi îl invită pe Toma să le privească şi să le recunoască.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență credința în misterul învierii lui Isus.
  • Prima lectură prezintă entuziasmul primilor creștini şi mărturisirea de credinţă în Domnul: „Prin mâinile apostolilor se făceau semne și multe minuni în popor… Numărul celor care credeau - o mulțime de bărbați și femei – se mărea din ce în ce mai mult prin Domnul”.
  • În a doua lectură, în cadrul unei viziuni, Ioan îl vede pe Fiul Omului care spune: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă şi cel viu. Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor! Eu am cheile morții şi ale locuinței morților”.
  • În evanghelie, Ioan relatează prezența lui Isus înviat în seara primei zile a învierii şi opt zile mai târziu; deși ușile erau încuiate, Isus vine, stă în mijlocul discipolilor şi vorbește cu ei.

Perspectiva: „a stat în mijlocul lor”, „adu-ți degetul”, „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

1. „A venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pacea vouă!»”
Ucenicii erau împreună, probabil în Cenacolul din Ierusalim, în locul foarte important pentru ei. În acea cameră de la etaj, cu doar câteva zile în urmă, ei mâncaseră paștele împreună cu Învățătorul lor şi primiseră misiunea de a celebra euharistia, memorialul misterului lui Isus. Ioan îşi amintește bine că ușile erau închise de frica iudeilor. Erau speriați cu toții şi se găseau într-o stare de neliniște: nu îndrăzneau nicidecum să se arate în public.

Pe neașteptate, Isus a venit, s-a arătat celor prezenți şi a stat în mijlocul lor. El i-a salutat pe toți, zicând: „Shalom!”, „Pacea să fie cu voi!”, iar apoi le-a arătat semnele pătimirii de la mâini, de la picioare și de la coastă.

Acea seară s-a întipărit pentru totdeauna în mintea și în inima lui Ioan. Mai târziu, discipolul va mărturisi: „În acea seară, Isus m-a invitat să-i ating semnele rănilor, să constat că este chiar el, în carne şi oase, şi să văd urmele rănii din coastă. L-am recunoscut cu toții și bucuria noastră a fost mare, de nedescris. Domnul a dăruit fiecăruia dintre noi darul păcii şi ne-a trimis în lume, pe toți şi pentru totdeauna, ca discipoli ai săi. El ne-a cerut să-l slăvim pe Tatăl ceresc, să-i facem cunoscut numele şi să arătăm tuturor iubirea sa. În acea seară, își amintește Ioan, a început pentru noi un timp nou. Isus glorificat ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt, oferindu-ne posibilitatea să fim părtași la comuniunea cu Dumnezeu şi să împăcăm orice persoană cu el. Datorită victoriei Domnului asupra întunericului, mântuirea şi bucuria ajung acum la fiecare persoană, iar viața dobândește un sens nou”.

2. „Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna şi pune-o în coasta mea”
Toma a pierdut prima întâlnire cu Domnul înviat. Ce pierdere! Nu a fost prezent chiar la prima apariție a lui Isus glorificat. Desigur, discipolii i-au povestit totul lui Toma, dar acestuia îi era greu să accepte că Isus le-a apărut și că este viu, înviat. Nu avea încredere în mărturia lor. Îndoindu-se de cele spuse, Toma a rămas neîncrezător în mărturia confraților săi. Mai mult, el le-a cerut dovezi în sprijinul celor afirmate. El credea în învierea morților, dar voia să verifice cu simțurile sale faptul că Isus este deja părtaș la această înviere. Ca probă, Toma voia să atingă semnele rănilor lăsate de răstignire.

În duminica următoare, deși ușile erau încuiate, Isus a venit din nou în mijlocul discipolilor şi le-a adresat tuturor același salut de pace. El știa ce gândea Toma şi îi cunoștea dorința. De aceea, nu l-a lăsat să aștepte, ci i s-a adresat imediat și i-a dat posibilitatea să-şi împlinească dorința - să-i atingă semnele rănilor - şi să-şi exprime credinţă în el.

3. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Toma nu a mai ajuns să împlinească ceea ce gândise. El l-a văzut pe Isus înviat şi a crezut! Reacția sa imediată s-a concretizat într-o frumoasă și tainică mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Discipolul Toma a mărturisit că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat, iar mărturia lui s-a întipărit în mintea lui Ioan. De fapt, Ioan a văzut și a auzit cum Isus l-a lăudat pe Toma, pentru că l-a recunoscut prin credinţă, şi cum i-a invitat și pe Toma, și pe discipolii prezenți, dar şi pe cei care vor deveni discipolii săi, să creadă în el și atunci când nu îl vor mai vedea.

Pe calea credinței se găsesc în mod inevitabil și momente de criză. În acest sens, experiența discipolului Toma - o exprimare vie a credinței în Cristos înviat - rămâne un exemplu grăitor. Oare cine nu s-ar putea regăsi în situația de dubiu a lui Toma? Din fericire, începând cu acea zi memorabilă de duminică, cei care vor asculta evanghelia vor avea posibilitatea să-și exprime credința în Domnul înviat. Iar credința lor se va sprijini pe cuvântul Scripturii şi pe mărturia celor care l-au întâlnit şi l-au văzut pe Domnul Isus.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Dumnezeule pururi îndurător,
în celebrarea anuală a sărbătorii Paștelui,
tu înflăcărezi credința poporului consacrat ție;
te rugăm, sporește harul pe care ni l-ai dăruit,
pentru ca toți să ajungă să înțeleagă cum se cuvine
în ce baie au fost spălați, în ce Duh au fost renăscuți,
cu ce sânge au fost răscumpărați”.

Gândurile mele
Calea credinței trece în mod inevitabil prin momente de criză.
Experiența discipolului Toma rămâne un exemplu grăitor şi o exprimare vie a credinței în Cristos. El l-a văzut pe Isus şi a crezut în el. Reacția lui Toma a devenit o frumoasă și tainică mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Trimiteți un comentariu