vineri, 12 mai 2017

Împreună pentru totdeauna - Duminica a V-a din Timpul Pascal (Anul A)

TESTAMENTUL LUI ISUS
„Împreună pentru totdeauna”
Fap 6,1-7; Ps 32; 1 Pt 2,4-9; In 14,1-12

Acea memorabilă cină,
în care Isus a încredințat discipolilor
testament său spiritual,
a rămas un moment de referință
pentru totdeauna.
Spunând că se duce
să le pregătească un loc,
Isus îi asigură pe discipoli
că va fi pentru mereu împreună cu ei:
cine îl va întâlni pe el,
îl va întâlni pe Tatăl.


Contextul: discursul de rămas bun
Isus lua ultima sa cină împreună cu discipolii săi, chiar în seara în care urma să fie arestat. În cadrul acelei lungi conversații, și-a luat rămas bun de la ai săi și a lăsat ultima sa dorință comunității care îi va prelua mesajul. Practic, Isus le-a încredințează discipolilor testamentul său spiritual, un discurs orientat spre viitor în care i-a asigurat că, deși nu va mai fi prezent în mijlocul lor ca până în acel moment, îi va însoți întotdeauna pe calea vieții, iar ei vor crede în Tatăl și în el. În mijlocul provocărilor de zi cu zi, discipolii nu vor fi niciodată singuri.
Isus este Domnul. El îi asigură pe discipoli de prezența sa continuă.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidentă dorința lui Isus de a fi calea, adevărul şi viața.
  • Prima lectură descrie alegerea celor şapte diaconi și misiunea lor, „servirea la mese”, iar apoi menționează misiunea celor doisprezece apostoli: „Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului”.
  • În a doua lectură, Petru îi îndeamnă pe creștini să fie ca niște „pietre vii” care slujesc împreună cu Cristos, „piatra din capul unghiului”, la edificarea templului duhovnicesc: „Voi sunteţi un neam ales, o descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestiți faptele mărețe ale celui care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină”.
  • În evanghelie, Isus îi îndeamnă pe discipoli să aibă credinţă în Dumnezeu şi în el, le vorbește despre plecarea sa la Tatăl şi le spune: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”.

Perspectiva: „credeți”, „eu sunt calea, adevărul şi viața”, „arată-ni-l pe Tatăl”

1. „Credeți în Dumnezeu, credeți şi în mine!”
Discursul lui Isus de la ultima cină a rămas profund imprimat în memoria lui Ioan şi a celorlalți discipoli. Într-adevăr, era o seară total deosebită, cu o cină specială şi cu mesaje alese și pline de sens. Parcă se oprise roata timpului pentru ca toți să observe cu grijă clipele care vor sosi. Dar niciunul dintre discipoli nu avea cum să întrezărească ziua de mâine, cu problemele și mai ales cu provocările noi care vor influența existența și misiunea lor. Isus le vorbise de multe ori despre apropierea iminentă a crucii sale, iar acum se găsesc în pragul momentelor prevestite. Ce se va întâmpla oare cu ei când Isus nu va mai fi în mijlocul lor? Cum vor pune în practică învățătura primită și prin ce rituri își for exprima credința în Tatăl ceresc și în Isus?

Aflându-se în fața morții iminente a Învățătorului lor, discipolilor se apropiau de clipele despărțirii, de momente marcate de preocupare și de neprevăzut. Ce se va întâmpla oare în zilele următoare și cum vor trece peste dificultățile ce vor începe să apară? Și în timp ce întrebări grele îi asaltau, iar răspunsurile întârziau să apară, discipolii au auzit ceste cuvinte chiar de la Isus: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuințe”. Erau cuvinte pline de mângâiere și de încurajare, cuvinte care cuprindeau un demn la credință și un apel la încredere. Întrucât vor veni zile tulburi și de încercare, va trebui ca fiecare să se încreadă tot mai mult în Dumnezeu și în Isus Cristos.

Evanghelia consemnase momentele și cuvintele prin care Isus îi asigurase pe discipoli că acolo unde va fi el, va fi și slujitorul său. Acum, subliniază faptul că Isus se duce să le pregătească un „loc” (din grecescul „topos”, „loc”, „așezare”), pentru ca să fie și ei acolo unde este el. Isus le spunea discipolilor că plecarea sa avea ca scop pregătirea acestui „loc”.

2. „Isus a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”
În numele celorlalți discipoli, Toma își exprimă dificultatea de a-l urma pe Isus spre locul în care se îndreaptă. Mai mult, Toma îi spune deschis lui Isus că ei nu cunosc nici destinația spre care el se îndreaptă, nici calea pe care o urmează. Desigur, cu puțin mai înainte Învățătorul le-a vorbit despre Tatăl, însă ei nu cunoșteau încă acea cale care ducea spre Tatăl. Ce le rămânea oare de făcut? Ca discipoli, cum ar fi putut să-și urmeze Învățătorul?

La întrebările lui Toma, Isus a răspuns: „Eu sunt calea, adevărul și viața”, iar apoi a afirmat explicit că apropierea de Tatăl se face prin el. Evanghelia a consemnat faptul că discipolii l-au recunoscut pe Isus ca Învățător și ca Fiu al Tatălui ceresc, că, recunoscându-l, ei l-au cunoscut și pe Tatăl.

3. „Filip i-a zis: Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”
Filip era fascinat de faptul că a-l întâlni pe Isus însemna a-l întâlni pe Tatăl și că a-l cunoaște pe Isus însemna a-l cunoaște pe Tatăl. În ultimii trei ani, Filip l-a urmat pe Isus îndeaproape, ascultându-i învățăturile și văzându-i minunile. Acum, la ultima cină, discipolul îndrăznește să întrebe ce nu a întrebat niciodată. Dând glas dorinței ce sălășluia în taina inimii sale, îi cere lui Isus să-i arate slava sa, adică pe Tatăl, și îi zice: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”.

Dorința tainică de a vedea slava lui Isus nu sălășluia numai în inima lui Filip, ci în inima tuturor discipolilor care îl urmau pe Isus, iar răspunsul consemnat de evanghelie: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”, nu este adresat numai lui Filip, ci tuturor acelora care cred în Isus. Acest răspuns este plin de înțeles și de taină: cei care îl „văd” pe Fiul, pot să-l „vadă” în el pe Tatăl.

În acea ultimă seară memorabilă, discipolii erau destul de abătuți, și aveau pentru ce să fie triști, deoarece erau îngrijorați pentru siguranța zilei de mâine. Deocamdată, le era foarte greu să înțeleagă cuvintele Învățătorului lor. Mai târziu, însă, cu ajutorul Duhului Sfânt, le va fi destăinuită discipolilor semnificația profundă a ceea ce Isus le-a transmis la ultima cină. Vor înțelege că ei trebuie să-l recunoască pe Isus, Învățătorul și Mântuitorul, pe cel venit de la Tatăl, și că „locul” pregătit de Isus este un „sanctuar”, este el însuși. O dată ce a pregătit acest loc, Isus se va întoarce din nou între discipoli și va fi prezent întotdeauna în mijlocul comunității discipolilor: și îi va conduce pe toți spre el și spre Tatăl ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
„Atotputernice, veșnice Dumnezeule,
actualizează necontenit în noi sacramentul pascal,
pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoiești prin sfântul Botez,
întăriți de ajutorul tău, să aducă multe roade,
şi să ajungă la bucuriile vieții veșnice”.

Gândurile mele
La ultima Cină, Filip a îndrăznit să-i ceară lui Isus ce nu a îndrăznit să-i ceară niciodată în cei trei ani de activitate publică: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”.
Răspunsul dat de Isus la întrebarea lui Filip este plin de înțeles și de taină: cei care îl „văd” pe Fiul, pot să-l „vadă” în el pe Tatăl.

Trimiteți un comentariu