joi, 29 iunie 2017

Dăruirea propriei vieți - Duminica a XIII-a (TO/A)

MISIUNEA DISCIPOLULUI
„Dăruirea vieți”
2 Re 4,8-11.14-16; Ps 88; Rom 6,3-4.8-11; Mt 10,37-42

A fi ucenic al lui Isus
nu este ușor, nici comod.
Mijloace de subzistență minime, 
ajutor spontan de la alţii
și încredere în asistența caritativă
sunt adevărate provocări de înfruntat.
Mai mult, misiunea cere 
renunțare la propria familie
și o cruce purtată în fiecare zi.
Pentru ce răsplată toate acestea?

Contextul: discursul misionar
Evanghelia prezintă partea finală a discursului misionar. Sunt propuse exigențe și sfaturi pe care Isus le-a dat discipolilor pentru timp de misiune. El le-a spus deschis că iubirea față de el trebuie să depășească iubirea pe care o au față de tată, față de mamă și față de proprii copii. În mod inevitabil, misiunea oricărui discipol este ca o cruce. Este consecința urmării propriului Învățător și a dăruirii vieții, cu scopul de a se regăsi apoi în propria comunitate, împreună cu ceilalți frați și surori. Pe calea misiunii, discipolul nu va fi niciodată singur: îl vestește pe Isus și, în același timp, Isus îl însoțește și se identifică cu el; întâlnește multe persoane și fiecare gest de împărtășire, chiar cel mai simplu - un pahar cu apă rece - are o răsplata îmbelșugată. În definitiv, totul se reduce la fidelitatea în credință.
Isus este Domnul. El îi asistă pe discipolii săi în misiunea încredințată. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema misiunii discipolilor și a răsplății divine.
  • În prima lectură, profetul Elizeu menționează ospitalitatea unei femei sunamite, care l-a recunoscut ca pe trimis al lui Dumnezeu, și îi dă acesteia vestea unei răsplăți nesperate: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu”.
  • În a doua lectură, Paul afirmă că toți cei botezați în Cristos sunt chemați la o viață nouă: „Am fost înmormântaţi împreună cu el prin Botez în moartea lui pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă”.
  • În evanghelie, Isus le arată discipolilor condițiile pentru a-l urma și vorbește despre răsplata rezervată celor care îi primesc pe trimișii săi: „Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”.

Perspectiva: „a lua crucea”, „pe mine mă primeşte”, „un pahar cu apă rece”

1. „Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine”
Evanghelia subliniază faptul că discipolii au fost chemați să urmeze aceeași cale a dăruirii și a sărăciei, asemenea Învățătorul lor. Ei vor fi trimiși ca niște miei în mijlocul lupilor, iar siguranța lor va fi providența cerească; prin mandatul primit, ei îl vor mărturisi pe Isus înaintea oamenilor, iar destinul lor îi va conduce spre bucuria vieții veșnice în casa, Tatălui ceresc.

Toți discipolii sunt în jurul lui Isus, iar cei care doresc să-i urmeze calea trebuie să împlinească anumite condiții. Isus le spune că iubirea lor față de el trebuie să depășească iubirea pe care ei o au față de familie, față de tată, mamă și proprii copii. Îl urmează cu demnitate pe el, numai acela care își duce propria cruce. Împărtășirea iubirii și purtarea crucii sunt două condiții cu adevărat mari. Dar care este semnificația acestor condiții? Care le este scopul? Sunt două alegeri radicale și cu întâietate maximă: iubirea la care face referință Isus nu este doar afectivitate, iar crucea nu se identifică cu cea de pe. La ce anume fac referință aceste două condiții atât de importante?

Isus i-a ajutat pe discipoli să întrezărească faptul că ucenicia lor este caracterizată de o adeziune personală față de el și față de evanghelie. Ei îi aparțin lui - unicul Învățător – și, în același timp, fiecare are o cruce, o cruce personală. Urmându-l pe el, ei învață cum să-și dăruiască viața pentru cauza sa, adică să se îndepărteze de un model de viață egocentric și să se orienteze spre o viață centrată pe evanghelie. Doar urmându-l pe el, vor învăța să descopere frumusețea unei existențe noi, a unui mod de a trăi care iubește și se dăruiește prin slujire, care pune accentul pe evanghelie și propune relații noi. Este vorba de un mod de viață reînnoit și susținut mereu de iubire. Pe scurt, dăruindu-și viața pentru el și pentru cauza evangheliei, discipolii se împlinesc în perspectiva unei existențe pătrunsă de iubire. 

2. „Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis”
Isus le spune discipolilor că ei continuă misiunea sa în mijlocul oamenilor. Folosindu-se de un aspect cultural în uz - de situația ambasadorului care se bucură de aceeași demnitate cu a celui care l-a trimis - Isus afirmă că nu există deosebire între primirea discipolului său și primirea sa. Mai mult, merge mai în profunzime și subliniază că cine îl primește pe el, reprezentat de discipoli, îl primește pe Dumnezeu.

Primirea discipolilor lui Isus nu se referă la o simplă ospitalitate, ci la vestirea evangheliei. Chiar din acest moment, este semnificativ faptul că Isus nu mai este singur în misiunea de vestire a evangheliei, ci este împreună cu discipolii săi.

3. „Cine va da de băut fie şi numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”
Evanghelia și istoria primei comunități creștine mărturisesc că discipolii și-au împlinit misiunea în mijlocul oamenilor, ajutați fiind de cei pe care i-au întâlnit. Trăind între ceilalți ca frați și vestind evanghelia, și-au purtat propria cruce și s-au bucurat, împreună cu ceilalți, de aceeași providență a Tatălui ceresc. Erau mici, adică umili, expuși pericolelor și fără importanță în ochii celorlalți. Erau persoane simple. Dar cel mai mic gest de primire a lor - chiar un pahar cu apă rece – era perceput ca un gest de generozitate, vrednic de o mare recompensă.

Purtarea crucea era, desigur, o metaforă plină de semnificații. Doar mai târziu, după moartea și învierea lui Isus, discipolii vor înțelege că crucea fiecăruia dintre ei se referă atât la propriile renunțări, suferințe și încercări, cât și la dăruirea propriei vieți, pentru vestirea evangheliei și pentru slujirea celorlalți. În afară de unul singur, care a avut un destin aparte, toți vor urma calea lui Isus. Toți își vor oferi viața pentru cauza evangheliei, după exemplul unicului Învățător. Toți vor fi vrednici de Învățătorul lor, până la sfârșit, și vor primi marea răsplată a Împărăției cerurilor.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, tu ne-ai înfiat prin harul tău 
şi ne-ai făcut fii ai luminii:
nu îngădui să fim învăluiţi de întunericul greşelii,
ci păstrează-ne pururi în strălucirea adevărului”.

Gândurile mele
Primirea discipolilor lui Isus nu se referă la o simplă ospitalitate, ci la vestirea evangheliei.
Purtarea crucea era, desigur, o metaforă plină de semnificații: cuprindea atât propriile renunțări, suferințe și încercări, cât și dăruirea propriei vieți.
Trimiteți un comentariu