duminică, 11 iunie 2017

Iubirea inefabilă - Preasfânta Treime (Anul A)

ISUS ȘI NICODIM
„Iubirea inefabilă”
Ex 34,4-6.8-9; 2 Cor 13,11-13; In 3,16-18

Nașterea din apă și Duh,
pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu,
este marea noutate adusă de Isus
în dialogul cu Nicodim.
Cum poate cineva să se nască din nou?
Întrebarea tulbura gândirea lui Nicodim,
care încă nu reușea să vadă
că Mesia,
cel trimis de Dumnezeu,
aducea mântuirea tuturor.

Contextul: Isus și Nicodim
Isus se găsea în Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Paștelui. În timpul nopții, un conducător al iudeilor, Nicodim, a venit la Isus pe ascuns, deoarece voia să vorbească cu el. Dialogul dintre Isus și fariseul de seamă, cu privire la mântuire, a rămas consemnat de discipolul Ioan. Acesta a remarcat faptul că Nicodim încă nu reușea să urmeze expunerea lui Isus, nici să înțeleagă noutatea pe care o aducea. Îl auzea pe Isus vorbind despre o naștere „de sus” și despre o naștere „din apă și Duh”, pentru a putea intra în împărăția lui Dumnezeu, dar nu înțelegea cum ar fi putut să se întâmple această naștere. Observând dificultatea lui Nicodim, Isus i-a spus clar învățătorului legii că mântuirea nu poate să vină de la Legea lui Moise, deoarece mântuirea este darul oferit de Mesia. Dacă Legea are rolul de a proteja viața, primirea lui Mesia înseamnă împlinirea oricărei legi, cu o inimă nouă, cerută chiar de lege și promisă de profeți. În acel moment, Nicodim a început să-l vadă în Isus pe puternicul Mesia, cel care poate să reînnoiască alianța și cultul de la templu. Și deoarece imaginea pe care și-o făcea nu era adevărată, ci falsă, Isus a făcut un salt calitativ în dialogul cu Nicodim, destăinuindu-i cine este el și care este misiunea sa.
Isus este Fiul, unicul născut. El îi destăinuie identitatea sa lui Nicodim.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema descoperirii în istorie a lui Dumnezeu Întreit.
  • În prima lectură, autorul sacru relatează momentul în care Domnul, coborât în nor, pe muntele Sinai, și-a revelat numele lui Moise: „Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și de adevăr”.
  • În a doua lectură, Paul îndeamnă la pace și îi salută pe creștinii din Corint cu o formulă trinitară: „Harul Domnului nostru Isus Cristos și dragostea lui Dumnezeu și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi toți!”
  • În evanghelie, Ioan povestește dialogul dintre Isus și Nicodim, accentuând iubirea inefabilă a lui Dumnezeu față de oameni: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Perspectiva: „l-a dat pe Fiul său”, „ca lumea să fie mântuită”, „cine crede în el”

1. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut”
Nicodim era fariseu și conducător al iudeilor, un membru al sinedriului. El era un renumit învățător al Legii, un maestru care cunoștea Scripturile și care le explica. Nicodim a văzut faptele minunate împlinite de Isus și credea că Învățătorul din Nazaret a venit de la Dumnezeu, asemenea lui Moise. Fiind un iubitor de adevăr și de lumină, Nicodim nu voia să-i scape ocazia de a vorbi direct cu el. Și cum Isus se găsește la Ierusalim cu ocazia Paștelui, s-a dus la el, dar pe ascuns, deoarece avea o faimă în Israel și nu dorea să fie văzut în compania lui Isus și a discipolilor acestuia.

În dialogul lui Isus cu Nicodim, se poate observa cu ușurință faptul că gândirea lui Nicodim, bazată pe Legea lui Moise, nu avea răspunsurile despre mântuire. Vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu și despre mântuire - subiecte ce erau în afara discuțiilor erudite, deoarece erau opera acțiunii Duhului Sfânt - Isus a introdus în discursul său misterul unei nașteri „de sus” și al unei nașteri „din apă și Duh”. Mai întâi, el i-a vorbit lui Nicodim despre o renaștere care să conducă la o nouă cunoaștere a Tatălui ceresc, apoi, i-a descoperit învățatului Legii perspectiva unei vieți noi, divine, îndemnându-l să se îndrepte cu mintea dincolo de posibilitățile de interpretare ale Legii lui Moise. Practic, Isus îi spunea învățatului Legii să observe modul de acțiune al Duhului Sfânt.

Lui Nicodim, Isus i-a destăinuit și faptul că el este Fiul omului „înălțat” - adică glorificat, ridicat pe lemn asemenea șarpelui de bronz din pustiu - și dorința Tatălui ceresc față de oameni: cel care crede în Fiul să primească darul Duhului, iubirea lui Dumnezeu, viața veșnică.

2. „Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”
Isus i-a spus lui Nicodim că Dumnezeu, din totdeauna, iubește lumea cu o iubire fără margini. Mai mult, în acest timp, Dumnezeu a decis să-și arate iubirea sa față de oameni și l-a trimis în lume pe Fiul său, unicul născut. De acum înainte, mântuirea constă în a crede că Isus, Fiul Omului înălțat, este Fiul, unicul născut, trimis de Tatăl pentru a descoperi tuturor iubirea inefabilă a lui Dumnezeu. A-l primi pe Isus înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu, a-l refuza pe Isus înseamnă a nu accepta iubirea divină.

Fiul a venit în lume nu pentru a judeca lumea, ci pentru a o mântui. De fapt, Fiul este unicul care s-a coborât din cer, este cel care descoperă cine este Tatăl, este cel care îl apropie pe om de Tatăl. Odată cu venirea Fiului în mijlocul oamenilor, nimeni nu este părăsit și nimeni nu poate să se simtă singur. Izvorul vieții, Dumnezeu, cel care a creat toate, prin Fiul său dăruiește iubirea sa, harul său, Duhul său, fiecărei persoane.

3. „Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”
În relația cu Isus, Nicodim a început să întrevadă lumina harului și să se apropie de revelația Fiului, unul născut. Încetul cu încetul, el a primit cuvintele lui Isus și a început să înțeleagă faptul că nașterea „de sus” nu era visul tinereții fără de sfârșit, adică al nașterii „din nou”, ci era o stare a celui născut „din apă și Duh Sfânt”, adică a celui care trăiește în lumină și primește darul de a deveni fiu al lui Dumnezeu.

Evanghelia va mai semnala prezența lui Nicodim. El va apărea din nou la Ierusalim, pentru a-l apăra pe Isus, cerându-le mulțimilor să se îndepărteze de prejudecăți și să primească darul Duhului Sfânt. Tot Nicodim, chiar în momentele de durere, a recunoscut lumina, a adus o cantitate însemnată de mir și aloe și l-a ajutat pe Iosif din Arimateea să pregătească trupul lui Isus pentru a fi depus în mormânt. În cele din urmă, Nicodim își va exprima apartenența la grupul discipolilor lui Isus, și își va mărturisi credința în Isus: se va naște din apă și Duh Sfânt și va cunoaște iubirea inefabilă a Tatălui ceresc.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, Părinte ceresc,
tu l-ai trimis în lume pe Fiul tău, Cuvântul adevărului,
şi pe Duhul tău, izvorul sfințeniei,
pentru a le descoperi oamenilor misterul minunat al vieții dumnezeiești.
Dă-ne, te rugăm, harul, ca, mărturisind adevărata credinţă,
să recunoaștem slava veșnicei Treimi
şi să adorăm unitatea celor trei persoane în mărirea puterii sale”.

Gândurile mele
Nicodim a primit cuvintele lui Isus și a înțeles că nașterea „de sus” nu era visul tinereții fără de sfârșit, ci era starea celui născut „din apă și Duh”, adică a celui care trăiește în lumină și primește darul de a deveni fiu al lui Dumnezeu.
Când ne naștem, primim ca moștenire veșnicia

Trimiteți un comentariu