luni, 31 iulie 2017

Doamne, salvează-mă - Duminica a XIX-a din Timpul de peste An (Anul A)

ISUS UMBLĂ PE APĂ
„Doamne, salvează-mă”
1 Re 19, 9.11-13; Ps 84; Rom 9,1-5; Mt 14, 22-33

Din experiența unică
avută în acea noapte
- imprimată pentru totdeauna
în istoria credinței -
discipolii au înțeles că
Isus este unicul Domn. 
Luntrea bătută de vânturi 
și de valurile mării a rezistat,
deoarece Isus avea putere
asupra mării, asupra vântului,
asupra răului.

Contextul: misterul lui Mesia
Mersul pe apă și potolirea vântului sunt descrise de evanghelistul Matei imediat după înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Era noapte. Împreună cu discipolii săi, Isus se găsea pe malul lacului Genezaret, iar mulțimea entuziasmată privea la el ca la un rege, dispus să le împlinească așteptările și să-i scape de probleme. Cunoscând intențiile mulțimii și încercând să evite orice zarvă, Isus i-a zorit pe discipoli să urce într-o luntre și să meargă înainte, pe țărmul celălalt, urmând ca apoi să lase mulțimea să plece. În cele din urmă, Isus a urcat pe munte ca să se roage, iar spre sfârșitul nopții, în timp ce luntrea discipolilor era în larg, la mai multe stadii de uscat, zguduită puternic de vânt și de valuri, s-a apropiat de ei mergând pe apă. Pe moment, discipolii credeau că văd o fantasmă, Petru s-a îndoit de el, dar mai apoi, când a urcat în luntre, toți l-au recunoscut pe Isus și și-au mărturisit credința în el. 
Isus este Mesia. El este recunoscut ca atare de către discipolii săi.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență prezența lui Dumnezeu și credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu.
  • În prima lectură, autorul sacru prezintă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Horeb, în timpul profetului Ilie: „Iată, Domnul era pe punctul să treacă! Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de liniște adâncă”.
  • În a doua lectură, Paul recunoaște că fraților săi după același neam, iudeilor, le aparțin înfierea şi mărirea şi legămintele şi legea şi cultul şi promisiunile lui Dumnezeu, iar apoi încheie: „Ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin”. 
  • În evanghelie, Matei relatează minunea mersului pe apă, descrie îndoiala lui Petru, iar apoi descrie mărturia de credință a discipolilor: „Cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: «Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!»”

Perspectiva: „i-a zorit pe discipoli”, „curaj, eu sunt”, „l-au adorat”

1. „După ce Isus a săturat mulțimile, îndată i-a zorit pe discipoli să urce în barcă și să meargă înaintea lui pe țărmul celălalt”
În timp ce persoanele care s-au bucurat de minunea înmulțirii pâinilor se întorceau la casele lor, iar discipolii se îndreaptă cu luntrea spre celălalt țărm al lacului, Isus s-a urcat singur pe munte. Fusese numai la dispoziția celor nevoiași și bolnavi, toată ziua, iar acum voia să fie în comuniune cu Dumnezeu: singur fiind, se ruga și vorbea cu Tatăl ceresc.

În noapte, târziu, luntrea cu discipoli se găsea în mijlocul mării și era zguduită de valuri și de vânt puternic. Învăluiți de întuneric și de furia apelor, discipolii înfruntau o adevărată încercare și se luptau pentru a supraviețui. Lumina răsăritului era încă departe.

2. „Isus le-a vorbit îndată: «Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!»”
Matei povestește că în acea noapte, spre dimineață, discipolii îl văd pe Isus umblând pe mare, însă nu îl recunosc. Pe moment sunt înspăimântați și în tulburarea lor cred că văd o fantasmă. Doar atunci când îl aud pe Isus că le spune: „Aveți încredere, eu sunt, nu vă temeți!” își dau seama că este chiar Învățătorul lor. Atunci Petru îi răspunde: ”Doamne, dacă ești tu, poruncește să vin la tine pe apă”. Și Isus îi permite.

A umbla pe apă însă nu este ceva posibil pentru oameni, ci este o expresie a supranaturalului. Petru se lasă dus de dorința sa. Îl ascultă pe Isus care îi spune: ”Vino!” și coboară din barcă. Este chemat de Isus, privește spre Isus și umblă pe apă spre el. Are încredere în Isus și în apă, însă când privește spre vânt, adică spre temerile sale, se îndoiește, se scufundă și strigă: ”Doamne, salvează-mă”. Este un discipol care are cu adevărat credință, însă destul de puțină pentru o încercare așa de mare. Este unul care are puțină încredere în Isus. Este unul care încă are nevoie de probe, unul care se îndoiește, care are nevoie de mâna puternică a lui Isus.

3. „Cei care se aflau în barcă l-au adorat spunând: «Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!»”
Discipolii au rămas încremeniți în fața minuni: vântul se potolise, de asemenea și valurile, și nu mai vedeau o fantasmă, deoarece în luntrea lor se urcase însuși Isus. Plini de uimire, toți s-au închinat înaintea lui, iar singurele cuvinte găsite - care confirmau că Învățătorul lor este Mesia - erau o profundă mărturisire de credință: „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu!”

Evenimentul trăit de discipoli era cu totul deosebit, așa cum deosebită era și acea unică noapte, plină de teamă. Totul era învăluit de mister. Numai și numai la auzul cuvintelor Învățătorului lor, discipolii l-au recunoscut pe Isus și l-au primit în luntre. Numai ascultând cuvintele lui Isus, ei au putut să se încreadă în el, să fie salvați din apele învolburate și să devină protagoniștii unui moment unic: toții împreună, în luntre și în siguranță, și-au mărturisit credința în Domnul. Pentru ei, Isus era cu adevărat Domnul vieții, cel care are putere asupra mării, asupra vântului, asupra răului.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, 
luminați de Duhul Sfânt,
noi îndrăznim să te numim Tată;
desăvârșește în inimile noastre spiritul de fii adoptivi,
ca să putem intra în moștenirea făgăduită”.

Gândurile mele
Mersul pe apă este o expresie a supranaturalului.
Evenimentul trăit de discipoli în mijlocul apelor învolburate era cu totul deosebit, așa cum deosebită era și acea unică noapte, plină de teamă. Totul era învăluit de mister.
Trimiteți un comentariu