vineri, 21 iulie 2017

Împărăția cerurilor - Duminica a XVI-a din Timpul de peste An (Anul A)

DISCURSUL ÎN PARABOLE
„Împărăția cerurilor”
Înț 12,13.16-19; Ps 85; Rom 8,26-27; Mt 13,24-43

Predica lui Isus 
inaugurează împărăția cerurilor
în mijlocul oamenilor.
Din acest moment,
cei care primesc mesajul evangheliei
sunt îndemnați să trăiască în pace 
și să se bucure de evenimentele zilnice.
Cu multă răbdare și grijă, 
Dumnezeu susține creșterea împărăției sale.


Contextul: discursul în parabole
Matei a consemnat deja momentul în care Isus, predicând vestea cea bună și vindecând orice boală, a vestit împlinirea timpurilor noi și inaugurarea prezenței împărăție lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. De data aceasta, îl prezintă pe Isus povestind parabola neghinei, a grăuntelui de muștar și a plămezii. Aceste trei parabole au ca temă împărăția cerurilor. Unii dintre contemporanii lui Isus credeau că inaugurarea acestei împărății se va face cu putere și faimă și că prezența acesteia va elimina tot ceea ce e contrar atât cultului de la templu, cât și Legii lui Moise. Dar nimic din toate acestea nu se găsea în predica lui Isus. Din contră, Isus subliniază în predica sa că a venit pentru a inaugura timpurile mesianice în mod pacific și gradual, cu umilință și cu răbdare. 
Isus este Fiul Omului. El vorbește despre împărăția cerurilor. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema împărăției cerurilor.
  • În prima lectură autorul, sacru recunoaște domnia universală a lui Dumnezeu și mărturisește: „Puterea ta este începutul dreptății şi, fiind stăpânitor peste toate, te face să fii indulgent cu toți”. 
  • În lectura a doua, Paul spune creștinilor din Roma: „Fraților, de asemenea, şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru că nu știm ce să cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite”. 
  • În evanghelie, Isus povestește trei parabole, spunând că el nu a venit să inaugureze cu putere împărăția cerurilor, ci în mod tainic, iar apoi conclude: „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!”

Perspectiva: „împărăția cerurilor”, „sămânța, grăuntele de muștar, plămădeala”, „drepții”

1. „Împărăția cerurilor”
Matei era mereu aproape de Isus și îl urma cu fidelitate. Astfel, a avut bucuria de a-l vedea pe Isus predicând evanghelia și vindecându-i pe toți cei care îl căutau. Ca discipol și credincios adevărat, și-a dat seama că sosise un timp sfânt și a încercat să înțeleagă momentele pe care le trăia. De pe buzele lui Isus, a auzit vestea cea bună a împărăției cerurilor și a observat legătura tainică ce exista între împărăția inaugurată de Învățătorul său și semnificația regalității lui Dumnezeu nu doar față de poporul lui Israel, ci față de toți oamenii și față de întreaga creație.

Din respect față de numele divin, Matei nu menționează numele Dumnezeu în acest pasaj evanghelic, ci îl substituie cu termenul cer. Pentru el, împărăția cerurilor este împărăția lui Dumnezeu, timpul și locul în care se exprimă acțiunea lui Dumnezeu și în care oamenii trăiesc o situație nouă, ca rezultat al domniei lui Dumnezeu. 

2. Împărăția cerurilor este ca sămânța bună, ca un grăunte de muștar, ca o plămadă
Împărăția cerurilor se aseamănă mai întâi cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. În timpul nopții, un dușman a semănat neghină prin grâu, iar când servitorii și-au dat seama i-au stăpânului să smulgă imediat neghina. Stăpânul, însă, a amânat separarea acestora până la seceriș: a privilegiat soarta seminței în detrimentul neghinei, accentuând cu insistență faptul că grâul, în pofida coexistenței cu neghina, va crește și va ajunge la maturitate. Numai la sfârșit, răul va fi separat de bine.

De asemenea, împărăția cerurilor este fie asemenea unui grăunte de muștar, pe care un om îl seamănă în ogorul său, fie asemenea unei plămezi ascunsă de o femeie în trei măsuri de făină. Începutul împărăției este plăpând, însă are în sine o forță vitală care îi garantează un final surprinzător și măreț.

Folosindu-se de parabole, Isus spunea că împărăția cerurilor este inaugurată prin predica sa adresată tuturor și fără deosebire. Prin faptele și cuvintele sale, de fapt, Dumnezeu seamănă „sămânță bună” (vestea cea bună) în inima fiecărui om, dar nu în mod spectacular, ci în mod tainic. „Cei buni” (grâul) nu pot să se separe de „cei răi” (neghina) și să formeze o comunitate a celor puri, deoarece ei trăiesc împreună evenimentele obișnuite ale vieții. În „comunitatea mesianică” (planta de muștar) este prezentă și activă împărăția cerurilor. „Începutul modest al acestei împărății” (predica și activitatea publică a lui Isus) și manifestarea sa lentă nu pot fi comparate cu împlinirea sa, cu momentul în care „popoarele” (păsările) vor intra și vor face parte din împărăția lui Dumnezeu. Să nu se teamă nimeni, deoarece - în ciuda slăbiciunii sale aparente - mesajul lui Isus este plin de încredere prin „forța lentă și plină de viață a evangheliei” (plămada). Doar „la sfârșit” (secerișul), prin intervenția divină, judecata va fi făcută numai de Dumnezeu, iar binele va triumfa asupra răului. 

3. „Atunci cei drepții vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte”
Matei „a avut urechi” pentru a asculta mesajul transmis de Isus în parabolele neghinei, grăuntelui de muștar și plămezii. Atent la semnele timpului, el s-a delimitat și s-a îndepărtat de grupul celor care credeau în sosirea împărăției cerurilor cu măreție și fală, și crezut cu tărie că Isus a venit pentru a inaugura împărăția lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor în mod gradual și pe neobservate.

Comunitatea primilor creștini a văzut dinamismul inițial al împărăției cerurilor inaugurate de Isus. Încetul cu încetul, conform planului lui Dumnezeu, această împărăție a intrat în istorie și a început să schimbe tot mai mult. În acest sens, putem spune că timpul istoriei este perioada răbdării și al convertirii: spațiul în care neghina se găsește împreună cu sămânța bună, dar și un timp de libertate și de iubire, favorabil pentru toți. Judecata lui Dumnezeu se va împlini numai la sfârșit, când cei drepți vor străluci ca soarele - ca fii ai lui Dumnezeu - trăind ca frații. În timpul călătoriei de pe acest pământ, însă, numai cei care „au ochi” recunosc operele providenței divine în viața oamenilor, și numai cei care „au urechi” aud vorbindu-se despre faptele minunate împlinite de mâna Domnului.

Pentru ca viața să fie trăită
„Privește cu îndurare, Doamne, la slujitorii tăi
şi înmulțește cu bunătate asupra lor
darurile harului tău, pentru ca, înflăcărați de speranță,
credinţă şi iubire, să stăruie cu grijă
pururi trează în împlinirea poruncilor tale”.

Gândurile mele
Comunitatea primilor creștini a văzut dinamismul inițial al împărăției cerurilor. 
Împărăția cerurilor a fost inaugurată prin vestea cea bună vestită de Isus. Prin faptele și cuvintele sale, Dumnezeu a semănat sămânța cea bună în inima fiecărui om, dar nu în mod spectacular, ci în mod tainic.
Trimiteți un comentariu