miercuri, 2 august 2017

Doamne, ajută-mă! - Duminica a XX-a din Timpul de peste An (Anul A)

FEMEIA CANANEEANĂ
„Doamne, ajută-mă!”
Is 56,1.6-7; Ps 66; Rom 11,13-15.29-32; Mt 15,21-28

Femeia cananeeană avea o mare problemă:
fiica sa
era chinuită cumplit de diavol.
Auzind de faima lui Isus
- Mesia cel așteptat -
a ieșit din ținuturile în care se afla
și căuta să vorbească cu el,
deoarece credea că numai Isus
putea să-i readucă speranța în casă.
Rugăciunea ei va fi ascultată.

Contextul: femeia cananeeană
În conversația avută cu unii farisei și cărturari veniți de la Ierusalim, Isus discutase despre obiceiurile din bătrâni, despre ceea ce este curat și necurat. Isus declarase că toate alimentele sunt curate. Imediat conversația avută cu delegația de la Templu, Isus s-a retras spre ținutul Tirului și al Sidonului. Fiind încă pe teritoriul Galileei, s-a apropie de Isus o femei cananeeană, deși știa bine că îi era interzis să facă aceasta. Exprimându-și credința în Mesia, ea i-a cerut ajutor lui Isus, rugându-l să-i vindece fiica posedată de diavol. La început, chiar dacă discipolii au intervenit în favoarea ei, se pare că Isus nu i-a ascultat rugămintea. Era o străină! Femeia, însă, a insistat, s-a prosternat înaintea lui Isus și l-a rugat să-i asculte rugăciunea. În cele din urmă, lăudându-i credința, i-a vindecat fiica.
Isus este Mesia cel așteptat. El împlinește rugămintea insistentă a unei femei cananeene.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema mântuirii și a credinței în Isus Cristos.
  • În prima lectură, autorul sacru vorbește despre mântuirea tuturor oamenilor și afirmă că străinii vor fi primiți și ei în rândurile poporului ales: „Păziți judecata şi faceți dreptatea, căci mântuirea mea este aproape să vină şi dreptatea mea, să se dezvăluie! Iar pe fiii străinilor (...) îi voi face să vină la muntele meu cel sfânt, îi voi face să se bucure în casa mea de rugăciune”.
  • În a doua lectură, Paul afirmă că îndepărtarea fraților săi evrei de evanghelie a dus la misiunea sa față de păgâni, iar apoi își exprimă speranța că Israel va fi mântuit: „Dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor, dacă nu o înviere din morți? Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”.
  • În evanghelie, Matei prezintă mai întâi cazul unei femei cananeene, iar la sfârșit menționează replica lui Isus: „Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: «O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!» Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată”.

Perspectiva: „o femeie cananeeană”, „Doamne, ajută-mă!”, „mare este credința ta!”

1. „O femeie cananeeană a ieșit din ținuturile acelea şi a strigat: «Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David!»”
O femeie cananeeană a părăsit ținutul Tirului și al Sidonului cu dorința puternică de a-l întâlni pe Isus din Nazaret, Mesia cel așteptat. Nu se menționează dacă ea îl cunoștea deja pe Isus. Un lucru însă era foarte clar: femeia era conștientă de originile sale cananeene și știa că israeliții nu s-au considerat niciodată frați cu membrii poporului ei, din cauza diferențelor existente de secole. Și deși știa că un israelit nu intră niciodată în contact cu o persoană de altă religie, cu mult curaj, și-a propus să treacă peste obiceiuri și să-și asculte glasul inimii. Nu mai avea timp de pierdut: acasă avea o fiică grav bolnavă.

Femeia s-a apropiat de Isus și, îndurerată, a început să strige: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol”. Discipolii i-au spun lui Isus că strigătul femeii îi deranjează, iar apoi l-au întrebat: „De ce nu îi ascultă strigătul?” Ei ar fi voit ca Isus să-i împlinească rugămintea și astfel să se întoarcă la casa ei liniștită.

În acel moment, Isus a rupt tăcerea și a început să-și explice atitudinea. Desigur, notează evanghelistul, Isus a auzit rugămintea femeii, însă activitatea sa era în folosul poporului ales, iar minunile pe care le făcea erau pentru sărmanii rămași fără păstor. A fost trimis la oile pierdute ale casei lui Israel. Așadar, Mesia, cel așteptat de Israel, a venit de la Tatăl pentru a chema la convertire poporul ales.

2. „Doamne, ajută-mă!”
Când discipolii credeau că era deja un caz închis, femeia cananeeană s-a apropiat de Isus, s-a prosternat înainte lui și l-a implorat: „Doamne, ajută-mă!” De data aceasta, adresându-i-se femeii, Isus i-a spus că este trimis la oile pierdute ale casei lui Israel, nu la cei străini. Răspunsul acesta însă nu putea să o mulțumească, deoarece era vorba chiar de fiica ei. Nu putea să tacă și nici să renunțe la ultima speranță pe care o mai întrezărea. Dorea să primească cel puțin firimiturile care cădeau de pe masa fiilor lui Israel. Ea a înțeles și a crezut că iudeii sunt primii, dar spera ca, mai apoi, Isus să-i asculte și pe toți ceilalți.

Așadar, femeia cananeeană nu a renunțat și nu s-a dat bătută. În casa săracului sunt importante până și firimiturile. Oare nu este pentru toți împărăția lui Dumnezeu? Numai membrii poporului ales vor participa oare la ospățul mântuirii? Numai pentru ei sunt promisiunile lui Dumnezeu? Oare nu vor participa la banchetul mesianic și cei străini? „Doamne, ajută-mă!” oare nu este rugăciunea tuturor?

3. „Isus, răspunzând, i-a spus: «O, femeie, mare este credința ta! Să fie cum vrei tu!»”
În fața credinței în mântuirea oferită de Dumnezeu - credință mărturisită de femeia cananeană - reacția lui Isus a fost imediată: i-a ascultat rugăciunea și i-a vindecat fiica. Și astfel se deschidea un orizont nou, în care darul mântuirii va fi oferit tuturor.

Matei, discipolii și multe alte femei își vor aminti de cuvintele și de minunea făcută de Isus la cererea femeii cananeene. Doar mai târziu, vor înțelege că în comunitatea discipolilor care cred în Cristos - sau în „casa” în care ei frâng și binecuvântează pâinea - există pâine pentru toți. Din fericire, după evenimentul Isus Cristos, religia iudeilor și a primilor discipoli nu va mai putea ridica ziduri. Adevărul nu se mai găsea de o parte sau de cealaltă parte. Istoria își va găsi împlinirea în Isus Cristos și voința Tatălui ceresc va fi împlinită de toți copiii săi. Tatăl ceresc va avea grijă ca „cele douăsprezece coșuri pline cu pâine”, binecuvântate odinioară de Isus, să ajungă la toți.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, care le-ai pregătit
daruri nevăzute celor care te iubesc,
revarsă în inimile noastre căldura dragostei tale,
pentru ca, iubindu-te în toate şi mai presus de toate,
să dobândim făgăduințele tale, care întrec orice dorință”.

Gândurile mele
Tatăl ceresc va avea grijă ca „cele douăsprezece coșuri pline cu pâine”, binecuvântate odinioară de Isus, să ajungă la toți.
În comunitatea discipolilor lui Isus există pâine pentru toți.
Trimiteți un comentariu