miercuri, 2 august 2017

Slujitoarea Domnului - Adormirea Maicii Domnului (15 august)

FECIOARA MARIA
„Slujitoarea Domnului”
Apoc 11,19; 12,1-6.10; Ps 44; 1 Cor 15,20-26; Lc 1,39-56

Gândindu-se la misterul maternității divine
ce se împlinește în sânul ei
și la semnul dat de înger
cu privire la verișoara sa, Elisabeta,
Maria a pornit spre o cetate a lui Iuda.
Intrată în casa lui Zaharia,
s-a bucurat împreună cu Elisabeta
de darul maternității
și a recunoscut semnul dar de la îngerul Gabriel.

Contextul: vizita Mariei la Elisabeta
În primul capitol al evangheliei, Luca prezintă zorii timpului mesianic și ai împlinirii planului de mântuire. Chiar din primele versete, el descrie îndoiala preotului Zaharia cu privire la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, apoi relatează vestea adusă Mariei de îngerul Gabriel. Maria a primit semnul îngerului, și-a mărturisit credința în planul lui Dumnezeu și l-a zămislit pe Fiul Celui Preînalt. După aceste două evenimente, urmează plecarea Mariei la Elisabeta, ruda sa. Descrierea întâlnirii celor două verișoare cuprinde multe mesaje mesianice și teologice: în timp ce Elisabeta exclama cu glas puternic: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău”, Maria a tresăltat de bucurie recunoscând privilegiul rezervat ei de Dumnezeu, acțiunea divină în istoria oamenilor și fidelitatea lui Dumnezeu față de Israel.
Isus este fiul Mariei. El a venit între oameni pentru ca să-i răscumpere.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență vocația Mariei.
  • În prima lectură, prezentând „un semn mare”, Ioan permite o posibilă legătură între Maria și Biserică: „S-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. Ea era însărcinată; striga în chinurile nașterii, frământându-se să nască”.
  • În a doua lectură, Paul vorbește le spune corintenilor că Isus Cristos este începutul învierii tuturor: „Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți. Căci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om vine şi învierea din morți”.
  • În evanghelie, Luca prezintă întâlnirea Mariei cu Elisabeta și subliniază cântarea de bucurie a Mariei: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt!”

Perspectiva: „s-a dus în grabă”, „umilința slujitoarei sale”, „s-a întors la casa ei”

1. „În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda”
După primirea mesajului adus de îngerul Gabriel, Maria, care locuia la Nazaret, a plecat către o „cetate a lui Iuda”, astăzi numită Ain Karim, care se afla la doar șase kilometri de Ierusalim. Luca notează că Maria a parcurs călătoria de aproape o sută cincizeci de kilometri „în grabă”, adică cu mare credință și disponibilitate, dar apoi nu dă niciun detaliu în acest sene. Din context, se poate intui că Maria se gândea mult la misterul maternității sale divine - care se împlinește în sânul ei -, dar și la semnul dat îngerul despre Elisabeta, care era deja în luna a șasea. Un fapt apare clar: Maria dorea să se bucure împreună cu Elisabeta de misterul maternității.

Intrată în casa lui Zaharia, Maria a salutat-o pe Elisabeta și, în acel moment, bucuria și prezența Duhului Sfânt s-au revărsat în inima Elisabetei, a Mariei și a lui Ioan: copilul din sânul Elisabetei a tresărit de bucurie în fața copilului din sânul Mariei. Se destăinuia astfel semnul dat de înger, iar Maria a înțeles că au sosit zorile timpului mesianic.

„Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău”, a exclamat Elisabeta cu glas puternic la auzul salutului Mariei. Răspunsul Elisabetei cuprindea o dublă binecuvântare, în care se recunoștea că Dumnezeu își împlinește planul de mântuire prin Maria. În acel moment unic, în casa lui Zaharia exista o stare de bucurie, iar prezența lui Dumnezeu era recunoscută în copilul din sânul Mariei. Și Maria era fericită, pentru că a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul.

2. „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale”
Inima plină de bucurie a Mariei era pregătită pentru a mulțumi. Dumnezeu a copleșit-o cu haruri pe Maria, iar ea îi adresează o frumoasă cântare de laudă în care recunoaște faptul că Domnul și-a îndreptat privirea către ea, o umilă slujitoare, cu o vocație unică.

Datorită chemării sale speciale și a lucrurilor mari împlinite de Domnul în viața ei, toate generațiile o vor numi pe Maria fericită. Astfel, Domnul a arătat că numele lui e sfânt și că îndurarea lui se revarsă pentru toți cei care se tem de el. Laudă Domnului pentru totdeauna, cântă Maria. Domnul călăuzește omenirea și istoria: „El a arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălțat pe cei smeriți; pe cei flămânzi i-a copleșit cu bunuri, iar pe cei bogați i-a lăsat cu mâinile goale”.

Mare este Domnul, proclamă Maria. Domnul este de partea poporului său întotdeauna: „El l-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinților, lui Abraham şi urmașilor lui în veci”. Promisiunea Domnului rămâne în veci pentru întreaga omenire. 

3. „Maria a rămas cu Elisabeta cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei”
Descriind călătoria Mariei și relatând întâlnirea Mariei cu Elisabeta cu ajutorul limbajului biblic, Luca subliniază marea vocație dăruită de Dumnezeu Mariei, Fiica Sionului. Maria l-a purtat în sânul ei pe Isus, iar pentru acest privilegiu ea a devenit noua arcă a prezenței lui Dumnezeu între oameni.

Maria rămas trei luni împreună cu Elisabeta, mai exact, până la împlinirea semnului primit de la înger - nașterea lui Ioan -, apoi s-a întors la casa ei de la Nazaret. Peste puțin timp, Maria îl va naște pe Isus, și Ioan va fi profetul care îl va recunoaște în Isus pe Mesia cel așteptat.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
care pe Neprihănita Fecioară Maria, Născătoarea Fiului tău,
ai înălțat-o cu trupul şi sufletul la slava cerească,
dă-ne, te rugăm, harul, ca, tinzând pururi la cele de sus,
să ne învrednicim a fi părtași de mărirea ei”.

Gândurile mele
Prezența lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor era recunoscută în copilul purtat de Maria în sânul ei imaculat. 
Maria l-a purtat în sânul ei pe Isus, iar pentru acest privilegiu a devenit noua arcă a prezenței lui Dumnezeu între oameni.
Trimiteți un comentariu