joi, 28 septembrie 2017

Ce părere aveți? - Duminica a XXVI-a din Timpul de peste An (Anul A)

PARABOLA CELOR DOI FII
„Ce părere aveți?”
Ez 18,25-28; Ps 24; Fil 2,1-11; Mt 21,28-32

Sărbătoarea Paștelui era aproape,
iar autoritățile iudaice
erau cu adevărat preocupate
pentru ordinea de menținut în Templu.
Știau că Isus era în Ierusalim și se temeau 
ca situația să nu le scape de sub control. 
Dacă Isus ar fi continuat să învețe, 
iar lumea, la auzul mesajului său, 
l-ar fi urmat?

Contextul: confruntarea dintre Isus și mai marii iudeilor
Matei a descris situația conflictuală existentă între Isus și autoritățile iudaice de la Ierusalim. Dacă, pe de o parte, poporul îl primea pe Isus cu bucurie și îi aducea la el pe cei orbi și șchiopi, pe de altă parte, autoritățile criticau tot ceea ce Isus spunea și făcea. Isus a văzut că situația era foarte tensionată și a ales să petreacă noaptea în afara orașului. În ziua următoare, a intrat în templu și, în timp ce predică poporului, au sosit capii iudeilor. Dezaprobându-i comportamentul, aceștia din urmă l-au întrebat pe Isus: „Cu ce autoritate faci acestea? Cine ți-a data această autoritate?”.Lăsând în suspans provocarea mai marilor de la Templu, Isus le-a pus o întrebare cu privire la originea Botezului lui Ioan, iar apoi, în lipsa unui răspuns, nici el nu a răspuns la cele două întrebări provocatoare. Imediat după aceea, Isus i-a întrebat pe mai marii iudeilor: „Ce părere aveți?”, și le-a povestit parabola celor doi fii chemați de tatăl lor ca să lucreze în via sa. Subiectul simplu, inspirat din viața zilnică a unei familii, nu avea nevoie de explicații, însă îi implică direct pe cei care ascultau și care cunoșteau deja răspunsul. La sfârșit, Isus a explicat legătura dintre cei doi fii din parabolă și capii iudeilor, și toți au rămas fără cuvinte: și mesajul, și răspunsul se referă chiar la ei.
Isus este Învățătorul. El povestește arhiereilor și mai-marilor poporului parabola celor doi fii.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema convertirii.
  • În prima lectură, Ezechiel apără poziția lui Dumnezeu față de israeliți, vorbește despre responsabilitatea dreptului care se îndepărtează de calea cea bună și îi cere celui rău să se îndepărteze de păcat: „Dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască”. 
  • În a doua lectură, Paul îi îndeamnă pe Filipeni la unitate, le cere să evite concurența dintre ei și li-l propune pe Isus ca model: „Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus! El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om”.
  • În evanghelie, Isus povestește parabola celor doi fii, iar apoi le spune celor prezenți: „Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”.

Perspectiva: „ce părere aveţi?”, „merg înaintea voastră”, „pe calea dreptăţii”

1. „Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: Ce părere aveţi? Un om avea doi fii…”
Conflictul dintre Isus și autoritățile iudaice crease un climat tensionat la Ierusalim. Contextul era propice, iar confruntarea părea inevitabilă. Deoarece Învățătorul din Nazaret nu făcea parte din grupul lor și nici nu urmase școala lor, autoritățile iudaice se simțeau amenințate de prezența lui Isus în orașul sfânt. Mai mult, fiind un Învățător independent - care avea discipolii proprii și un mod specific de a învăța, însoțit de multe fapte miraculoase - Isus s-a exprimat critic de mai multe ori cu privire la modul de a învăța și de a trăi al arhiereilor. Problema era evidentă: lumea alerga la Isus și îi purta pe cei bolnavi ca el să-i vindece. În acest context, și menținerea ordinii în orașul sfânt devenise o problemă.

Autoritățile iudaice știau că Isus învăța cu autoritate și că vorbele lui erau confirmate cu vindecări miraculoase. Dar de data aceasta, Isus învăța chiar în Templu, iar această activitate nu era văzută cu ochi buni, deoarece sărbătoarea Paștelui era aproape. Exista riscul unei situații neclare. Dacă lumea l-ar fi urmat pe Isus, ce s-ar fi întâmplat? Fără a mai sta pe gânduri, câțiva arhierei și bătrâni ai poporului s-au apropiat de Isus și l-au întrebat: „Cu ce autoritate faci acestea? Cine ți-a dat această autoritate?”

În fața provocării autorităților de la Ierusalim, Isus a răspuns cu o întrebare despre originea Botezului lui Ioan, iar în lipsa unui răspuns, nici Isus nu a răspuns la cele două întrebări de mai înainte. Întrebându-i: „Ce părere aveți?”, el le-a povestit apoi parabola unui om cu doi fii. În timpul relatării, a accentuat faptul că tatăl i-a spus primului fiu să meargă să lucreze în via sa. Fiul a răspuns: „Nu vreau”, dar s-a răzgândit, i-a părut rău, a mers și a lucrat. Același lucru, tatăl l-a cerut și celui de-al doilea fiu; acesta a răspuns: „Eu mă duc, Doamne”, considerând că era o datorie, dar nu a ascultat, nu a mers să lucreze. „Care dintre aceștia doi a făcut voința tatălui”, i-a întrebat Isus. „Primul”, au răspuns autoritățile iudeilor.

2. „Isus le-a zis: Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu”
Mesajele din parabolă erau clare: via era simbolul poporului lui Israel; rugămintea tatălui adresată fiilor cuprindea grija acestuia pentru vie; da-ul și nu-ul fiilor era sinteza răspunsului liber sau iresponsabil, de încredere sau de infidelitate, la rugămintea tatălui. O dată descifrat mesajul, destinatarii parabolei se găseau în fața acceptării sau refuzării cuvântului Tatălui ceresc, cuvânt vestit cu autoritate de Isus. Convertirea propusă deja de Ioan, pe țărmurile Iordanului, iar acum propusă de Isus însuși, chiar în templu, ducea chiar la acceptarea sau respingerea voinței lui Dumnezeu.

Decizia de a accepta rugămintea Tatălui era strâns legată de convertire. Această decizie era expresia libertății și a fidelității, era un gest personal de care depindea soarta fiecăruia. Vameșii și desfrânatele – a subliniat Isus -, nu numai că au acceptat mesajul lui Ioan și s-au botezat, ci, mai mult, au primit vestea cea bună a evangheliei. Pentru acest fapt, cei nevoiași și cei păcătoși vor merge în împărăția lui Dumnezeu înaintea mai marilor de la Ierusalim. 

3. „Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el”
Autoritățile iudeilor și-au dat seama că, refuzând să răspundă la întrebarea lui Isus cu privire la originea Botezului lui Ioan, de fapt, au recunoscut refuzul de a primi Botezul pocăinței dat de Ioan. Au recunoscut că au refuzat să se convertească, iar acum, răspunzând la cele două întrebări ale lui Isus, au recunoscut că parabola le era adresată chiar lor. Au înțeles și au văzut ceea ce nu voiau să accepte: falsitatea celui de-al doilea fiu se referea la refuzul lor de a primi mesajul lui Isus, iar schimbarea primului fiu se referea la convertirea celor păcătoși.

Cine primește mesajul lui Isus, se mântuiește. Cine refuză mesajul lui Isus, refuză să se convertească și, în consecință, se pierde. Evanghelia subliniază faptul că soarta oricărui om depinde de propria sa decizie, de a spune da sau de a spune nu mesajului transmis de Isus. 

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, care îţi dezvălui atotputernicia
mai ales prin milă şi iertare, te rugăm, revarsă necontenit harul tău asupra noastră,
pentru ca, grăbindu-ne în întâmpinarea făgăduinţelor tale,
să ne facă părtaşi de bunurile cereşti”.

Gândurile mele
Da-ul și nu-ul fiilor din parabolă sunt sinteza răspunsului liber sau iresponsabil, de încredere sau de infidelitate, la rugămintea tatălui, sunt o acceptare sau o refuzare a realității și a celuilalt.
Soarta creștinului depinde de decizia de a spune da sau nu mesajului evangheliei.
Trimiteți un comentariu