sâmbătă, 9 septembrie 2017

Celălalt și limitele sale - Duminica a XXIII-a din Timpul de peste An (Anul A)

ÎNDREPTAREA FRATERN
Propriile limite
Ez 33,1.7-9; Ps 94; Rom 13,8-10; Mt 18,15-20

Scopul îndreptării fraterne
nu este condamnarea celui care a greșit,
ci câștigarea propriului frate. 
Cu ajutorul fratelui și a comunității
se dorește ca cel care a păcătuit
să-și recunoască greșelile,
să se împace cu ceilalți
și să-și trăiască viața cu bucurie.
Şi toate acestea sunt posibile 
numai dacă celălalt 
este acceptat cu limitele sale.

Contextul: îndreptarea fraternă
La începutul celui de-al patrulea discurs despre comunitate, discipolii se aflau într-o anumită competiție între ei. Preocupați de întrebarea: „Cine este cel mai mare în împărăția cerurilor”, ei i-au cerut lui Isus criterii pentru a stabili o ierarhie în cadrul grupului lor. În fața acestei provocări, Isus a răspuns cu un gest simbolic: a chemat la el un copil, l-a pus în mijlocul lor și le-a spus discipolilor să devină asemenea acelui copil. Le-a dat apoi câteva învățături cu privire la respectul și la iubirea față de cei mici și le-a povestit parabola despre păstorul care a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi pe munte și s-a dus să o caute pe cea rătăcită. În acest context, Isus a introdus învățătura despre îndreptarea fraternă și despre rugăciunea în comun, prin care le-a spus discipolilor atât ce să facă atunci când unul dintre ei a greșit, cât și cum să se îngrijească de cei care au părăsit comunitatea lor. 
Isus este Învățătorul. El îi învață pe discipoli cum să trăiască în comunitate. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență îndreptarea fraternă și rugăciunea în comun.
  • În prima lectură, profetul Ezechiel îi avertizează pe contemporanii săi despre purtarea lor rea și le vestește în numele lui Dumnezeu: „Când îi voi spune celui rău: «Răule, vei muri!», dar tu nu-i vei spune ca să-l avertizezi pe cel rău de la calea sa, el, cel rău, va muri din cauza nelegiuirii sale, iar eu voi căuta sângele lui din mâna ta”.
  • În a doua lectură, Paul îi îndeamnă pe creștinii din Roma: „Fraţilor, să nu datorați nimic nimănui, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că cel care îl iubește pe altul a împlinit deja Legea! (…) Iubirea nu face niciun rău aproapelui. Așadar, plinătatea Legii este iubirea”. 
  • În evanghelie, Isus le vorbește discipolilor despre responsabilitatea pe care o au față de aproapele, îi asigură că rugăciunea lor va fi ascultată de Tatăl ceresc și promite prezența sa în mijlocul celor adunați în numele său: „Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor”.

Perspectiva: „fratele tău”, „pe pământ și în ceruri”, „să ceară orice lucru”

1. „Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochi!”
De ce să observi greșeala celuilalt și cum trebuie să te comporți față de cel care a greșit? Cine este în stare să rezolve un caz dificil și să intervină cum se cuvine pentru a-l ajuta pe cel care a greșit? Cine poate să spună că o purtare nu este corectă și cine poate să-și asume responsabilitatea luării unei decizii pentru evitarea unui scandal?

Propunând idealul unei comunități responsabile de binele tuturor membrilor ei și așezând în centru învățătura lui Isus, evanghelia după Matei oferă un răspuns la întrebările discipolilor despre practicarea îndreptării fraterne. Gest autentic de iubire, îndreptarea fraternă recunoaște greșeala, mai bine spus, păcatul celuilalt, și îl acceptă cu limitele sale: cel care a greșit nu este judecat, ci este mustrat între patru ochi, dar cu grijă și cu respect. Celălalt este frate, unul care are nevoie de înțelegere și de iertare. Dar dacă celălalt refuză grija frățească și alege o altă cale, atunci nu mai este vorba de un caz între două persoane, ci de o cerere de ajutor între frați: în acest caz se cere ajutorul a una sau două persoane, investite cu autoritate și înzestrate cu înțelepciune, cu scopul de a-l aduce pe fratele rătăcit pe calea cea dreaptă.

Îndreptarea fraternă este plină de grijă și eficace doar atunci când comunitatea îl acceptă pe celălalt cu limitele sale și când cel care a greșit recunoaște consecințele propriilor fapte și se îndreaptă. Dar dacă toate acestea nu se întâmplă - deoarece este vorba de un păcat grav și public -, atunci este adunarea comunității aceea care analizează purtarea greșită, cu scopul de a avea grijă de propriul membru. Dragostea de frați poate să-l determine să se schimbe pe cel care a greșit. Iar dacă nici în fața comunității nu este dispus să-și asume consecințele propriilor fapte, atunci el, cel care a greșit, este pasibil de pedeapsă, cum ar fi excomunicarea, deoarece nu este în comuniune cu ceilalți frați. Și nu este vorba de o excludere sau de o pedeapsă, ci de o îndreptare fraternă, cu scopul de a evita scandalul. În orice moment, cel care a greșit va putea să-și recunoască propriile limite și, în consecință, să se întoarcă.

2. „Adevăr vă spun: tot ce veți lega pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în cer”
Comunitatea este și locul în care se transmit valorile evanghelice, și spațiul în care sunt îngrijiți toți cei care fac parte din comunitate. În puține cuvinte, este ambientul privilegiat în care își trăiesc credința persoanele care știu că sunt pe cale, adică știu că nu sunt perfecte. În acest sens și fără a face diferențe, se poate spune că specificul comunității creștine este vestirea reconcilierii obținută de Isus Cristos.

Responsabilitatea comunității creștine este mare. Dacă puțin mai înainte Isus i-a dat lui Petru misiunea de a „lega” și de a „dezlega” - exercitarea puterii de a guverna -, acum, evanghelia subliniază faptul că și comunitatea are puterea de a-i împăca pe membrii săi între ei și cu Tatăl ceresc. Această accentuare are consecințe enorme, deoarece deciziile luate de comunitate aici pe pământ sunt acceptate și în cer.

3. „Iarăşi vă spun: dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri”
Aprofundând tema îndreptării frățești, Matei proiectează o rază de lumină necesară înțelegerii întrebărilor cu privire la învățăturilor expuse de Isus. Oare ce ar trebui să se ceară Tatălui ceresc pentru frații care greșesc, dacă nu chiar convertirea lor? Când se va înțelege suficient faptul că Isus este păstorul cel bun venit să caute oița pierdută? Ar putea oare Tatăl ceresc să nu-i asculte pe cei care se unesc în rugăciune pentru a-i cere ceva? Oare nu este chiar voința Tatălui ceresc ca niciunul dintre cei mici să nu se piardă?

Când doi sau trei sunt reuniți în numele lui Isus, Tatăl ceresc și Isus sunt prezenți în mijlocul lor și ascultă rugăciunea și a celui care se roagă, și a celui care a greșit, și a celui care s-a rătăcit. Și astfel regăsirea devine posibilă, iertarea nu întârzie, iar reîntoarcerea în comunitate este o mare bucurie. 

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, care l-ai trimis pe Fiul tău
pentru a ne răscumpăra şi a ne face copiii tăi adoptivi,
te rugăm, privește cu bunătate la fiii iubirii tale
şi dăruiește-le tuturor celor care cred în Cristos
libertatea adevărată şi moștenirea veșnică”.

Gândurile mele
Îndreptarea fraternă este plină de grijă și eficace doar atunci când comunitatea îl acceptă pe celălalt cu limitele sale și când cel care a greșit recunoaște consecințele propriilor fapte și se îndreaptă.
Când doi sau trei sunt reuniți în numele lui Isus, Tatăl ceresc și Isus sunt prezenți în mijlocul lor și ascultă rugăciunea și a celui care se roagă, și a celui care a greșit, și a celui care s-a rătăcit.
Trimiteți un comentariu