duminică, 17 septembrie 2017

De câte ori să iert? - Duminica a XXIV-a din Timpul de peste An (Anul A)

SERVITORUL NEÎNDURĂTOR
„De câte ori să iert?”
Sir 27,33-28,9; Ps 102; Rom 14,7-9; Mt 18,21-35

Iertarea nu are măsură,
deoarece este în strânsă legătură
cu practicarea iubirii și cu viața de zi cu zi.
Cine nu iartă, nu-și găsește pacea:
rupe orice legătură cu ceilalți
și, în consecință, nu poate să trăiască.
Cine iartă întotdeauna
reușește să aibă o viață liniștită.
Acceptă să fie iertat numai cine știe să ierte.

Contextul: discursul despre comunitate
În a doua parte a discursul despre comunitate (discursul al IV-lea), evanghelistul Matei aprofundează tema iertării aproapelui. Totul a început de la următoarea întrebare adresată de Petru lui Isus: „De câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea?” Discipolului care credea că a ierta de șapte ori ar fi fost mai mult decât suficient, Învățătorul îi cere să renunțe la logica numerelor și să vadă iertarea prin prisma milostivirii: Tatăl ceresc iartă întotdeauna toate și tuturor. Insistând apoi asupra faptului că nimeni nu ar trebui să pună limite iertării, Isus povestește parabola servitorului neîndurător și își prezintă învățătura despre iertare.
Isus este Învățătorul. El le spune discipolilor să ierte aproapelui întotdeauna.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema iertării.
  • În prima lectură, autorul sacru laudă înțelepciunea obținută prin practicarea Legii și prezintă câteva maxime despre iertare: „Iartă-i aproapelui tău nedreptatea şi atunci când te vei ruga păcatele îți vor fi dezlegate! Omul păstrează mânie împotriva altui om şi îndrăznește să caute vindecare de la Domnul? El nu are milă față de un om asemenea lui şi îndrăznește să se roage pentru păcatele lui? El, care este carne, păstrează ranchiună: cum poate să obțină iertarea lui Dumnezeu?”
  • În a doua lectură, Paul vorbește despre situația dintre cei slabi și cei puternici în comunitatea creștinilor din Roma și afirmă că viața are sens dacă este trăită pentru Domnul: „Fraților, nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. De fapt, dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim”.
  • În evanghelie, Matei vorbește despre dialogul dintre Petru și Isus, relatează parabola servitorului neîndurător și subliniază răspunsul dat de Isus lui Petru: „Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte”.

Perspectiva: „să-l iert pe fratele meu?”, „șaptezeci de ori șapte”, „fiecare fratelui său”

1. „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greșește împotriva mea? De șapte ori?”
Înzestrat cu multe calități și cu un spirit de acțiune, Simon Petru își dobândise o poziție în grupul celor doisprezece. El avea calități de lider, vorbea și intervenea în numele tuturor, iar acest fapt a fost remarcat de Isus. De fapt, chiar Isus i-a dat lui Petru supranumele de Chefa, care va devine apoi Petru, și i-a promis un rol deosebit în grupul de discipoli.

Evanghelia subliniază momentul în care Petru a ieșit din nou în evidență. După ce a ascultat învățătura lui Isus despre îndreptarea frățească, el dorea să știe ce trebuie să facă în cazul în care un frate greșește împotriva lui. Desigur, cunoștea regula iertarea de trei ori în cazul aceleiași greșeli și înțelegea insistența lui Isus despre împăcare, dar credea că poate să facă ceva mai mult. De aceea, după ce și-a exprimat nedumerirea cu privire la iertarea aproapelui său, Petru și-a prezentat ipoteza despre iertarea de șapte ori – care tindea spre perfecțiune - și aștepta oarecum o confirmare.

2. „Isus i-a spus: «Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte»”
Refuzând orice logică a numerelor și a calculelor cu privire la iertare, Isus i-a răspuns clar lui Petru: „Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte”. Ii propunea astfel un număr care nu va putea fi atins niciodată, iar această perspectivă îi arăta discipolului că iertarea nu poate fi corelată cu un număr, deoarece este nelimitată și în strânsă legătură cu iubirea și cu viața oamenilor.

Isus s-a folosit de contextul creat și, îndemnându-l pe Petru să-și schimbe felul de a gândi, le-a vorbit discipolilor despre legătura dintre iertarea și milostivirea lui Dumnezeu. În acest sens, le-a povestit o parabolă în care protagoniști erau un creditor și un debitor, mai exact, un rege - chemat mai apoi „stăpân” - și un slujitor de-al acestui rege, un colaborator de rang înalt. Voind să încheie contul cu servitorii săi, regele l-a chemat pe slujitorul care avea datoria cea mai mare, zece mii de talanți. Era o datorie enormă, o sumă exagerată, aproximativ 60 de milioane de zile de muncă, iar slujitorul nu putea să o plătească. Neavând posibilitatea să-și recupereze bunurile, stăpânul a poruncit ca servitorul și familia acestuia să fie vânduți, iar bunurile lor să fie confiscate. Dar ce nefericire! Chiar înfăptuirea dreptății ducea la o situație disperată.

Servitorul aflat în imposibilitate de plată nu avea nicio alternativă. Totul a luat însă o întorsătură fericită o dată cu îndurarea stăpânului a și cu promisiunea de a restituie totul. Mai mult, milostivirea stăpânului a dus atât la iertarea datoriei, cât și la posibilitatea ca servitorul să-și trăiască viața fără să se simtă vinovat. Așadar, iertat, a plecat foarte mulțumit, iar pe cale l-a întâlnit unul care îi datora o sută de dinari - valoarea a o sută de zile de muncă -, ceva de ignorat în comparație cu suma iertată de stăpân. Și uitând de milostivirea stăpânului, l-a înșfăcat pe aproapele său, l-a strâns de gât și i-a cerut să-i plătească datoria. Nu putea să audă rugămințile insistente și nici nu îi era milă de colegul său: chiar l-a aruncat în închisoare, până ce-i va plăti totul. În cele din urmă, comportamentul său neomenesc și răutăcios, foarte grav, va ajunge la urechile regelui, care, de fapt, era stăpânul amândurora, iar finalul fa fi dramatic. Mâniat, stăpânul a revocat iertarea acordată servitorului răutăcios și l-a dat apoi pe mâna călăilor, până va fi plăti toată datoria.

3. „Tot așa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă”
Din parabola servitorului neîndurător, Petru și ceilalți discipoli au înțeles că fiecare trebuie să ierte aproapelui din inimă, întotdeauna și totul. Practic, zilnic, ei depind de Dumnezeu și îi datorează lui Dumnezeu tot ceea ce au, inclusiv viața. Lipsa iertării blochează milostivirea lui Dumnezeu, face imposibilă iertarea păcatelor și duce la neprețuirea darului divin. În schimb, imitarea iertării primite de la Dumnezeu duce și la recunoașterea faptului că iertarea își are izvorul în Dumnezeu, și la recunoașterea celorlalți ca frați și fii ai unicului Tată ceresc. Iartă numai cine iubește și prețuiește iertarea primită.

Petru va ști ce înseamnă iertarea. Discipol timorat în fața dificultăților și confuz în fața agresorilor, dar iertat de cel care l-a chemat și regăsit în privirea plină de iubire a lui Isus, se va bucura de iertare. Petru va plânge amar, se va ridica și va mărturisi apoi iubirea și milostivirea pe care le-a simțit, devenind el însuși martor al iertării și canal al milostivirii divine.

Pentru ca viața să fie trăită
„Privește la noi, Dumnezeule,
Creatorul şi Stăpânul universului,
şi, ca să simțim puterea îndurării tale,
dă-ne harul să-ti slujim din toată inima”.

Gândurile mele
Iartă numai cine iubește și prețuiește iertarea primită. 
Devenit martor al iertării, Petru va fi el însuși un canal al iubirii divine milostive.
Trimiteți un comentariu