duminică, 24 septembrie 2017

Primii și ultimii - Duminica a XXV-a din Timpul de peste An (Anul A)

BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU
„Primii și ultimii”
Is 55,6-9; Ps 144; Fil 1,20-24.27; Mt 20,1-16

Isus și ucenicii săi
erau pe calea spre Ierusalim.
Şi, înțelegând că Învățătorul lor este Mesia,
discipolii erau tot mai îngrijorați
pentru răsplata pe care o vor primi.
Eu au renunțat la toți și la toate,
ce se va întâmpla oare la Ierusalim?
Din parabola lucrătorilor în vie
ei vor înțelege că nu există privilegiați.

Contextul: calea lui Isus spre Ierusalim
Evanghelistul Matei a descris faptul cum Isus, plecând din Galileea, a traversat Pereea și Iudeea, cu scopul de a se îndrepta spre Ierusalim, destinația finală călătoriei. Pe drum, el a continuat formarea discipolilor săi și le-a dat multe învățături, printre care se aflau și modul de a-i înțelege pe cei divorțați și de a se comporta cu copiii și cu cei bogați. Printre învățăturile date se află și parabola lucrătorilor în vie, care are în centru răsplata pe care o vor primi cei care îl urmează pe el, cel trimis de Tatăl ceresc. În descrierea din parabolă, via aparține stăpânului și numai el este acela care dă un loc de muncă tuturor, angajând lucrători de dimineață până seara - în zorii zilei, la 9.00, la 12.00, la 15.00 și la 17.00. Seara, la primirea plății, toți lucrătorii vor primi aceeași sumă, atât primii, cât și ultimii, iar Stăpânul își va arăta generozitate față de toți cei pe care i-a chemat în via sa.
Isus e Învățătorul. El povestește o parabolă despre bunătatea lui Dumnezeu.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema bunătății lui Dumnezeu față de toți oamenii.
  • În prima lectură, autorul sacru mărturisește că Dumnezeu este cel de nepătruns, afirmă că Dumnezeu este cu totul Altul și în același timp aproape de om și, susținând că gândurile și căile lui Dumnezeu sunt total diferite de cele ale omului, îndeamnă: „Căutați-l pe Domnul cât timp se lasă găsit, chemaţi-l cât timp este aproape! Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa şi păcătosul, gândurile sale! Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei, la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare”. 
  • În a doua lectură, exprimându-și încrederea în Filipeni, Paul vorbește despre prizonieratul său și îndeamnă la trăirea credinței în Cristos, apoi spune: „Fraților, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viață, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. (…) Să vă purtați în chip vrednic de evanghelia lui Isus Cristos”.
  • În evanghelie, la sfârșitul parabolei despre lucrătorii trimiși să lucreze în vie, Isus accentuează generozitatea stăpânului și spune: „Ultimii vor fi primii, iar primii vor fi ultimii”.

Perspectiva: „lucrători în vie”, „stăpânul viei”, „ultimii vor fi primii”

1. „Împărăția cerurilor este asemenea stăpânului care a ieșit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa”
Discipolii știau că drumul ales de Isus ducea la Ierusalim. De asemenea, înțelegând faptul că Învățătorul lor împlinea profețiile despre promisiunile mesianice, erau destul de preocupați pentru ceea ce li se va întâmpla când vor ajunge în orașul sfânt. Oare ce misiune le va fi încredințată lor, celor care l-au urmat îndeaproape pe Isus timp de aproape trei ani? Și pentru că au renunțat la toate cu scopul de a-l urma pe Învățătorul lor, care le va fi răsplata?

Isus a văzut dorința de faimă și putere a discipolilor săi și, nevoind să le dezamăgească așteptările, le-a povestit o parabolă despre răsplata care le va fi oferită. Chiar de la început, Isus a subliniat faptul că însuși stăpânul din parabolă a ieșit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa, angajându-se să dea fiecărui lucrător un dinar, plata pentru o zi. În aceeași zi, stăpânul ieșit la 9.00 și la 12.00, dar și la 15.00 și la 17.00, și de fiecare dată a găsit lucrători care stăteau în piață. El i-a angajat pe toți cei găsiți în piață și le-a spus tuturor că le va da ce li se cuvine, dar fără ca să precizeze suma. Doar celor angajați la ora 17.00, care au așteptat toată ziua în piață, nu le-a promis nimic, știind foarte bine că acestora le-a rămas puțin timp de lucru.

2. „Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi»”
Continuând firul parabola, Isus a specificat faptul că, la lăsatul serii, stăpânul i-a răsplătit pe toți lucrătorii angajați să se ocupe de via sa. Începând cu ultimii, le-a dat tuturor un dinar, așa cum a stabilit. Le-a dat plata pentru o zi și celor din urmă, și celor dintâi, tratându-i pe toți în mod egal şi spunându-le că primesc ceea ce li se cuvine și că nu le face nicio nedreptate. În timp ce așteptau să-și primească plata, cei care au fost angajați la ora 6.00 se gândeau că vor primi mai mult, dar nu a fost așa. Dezamăgiți, ei au început să-și exprime nemulțumirea spunând că au suportat greutatea zilei și arșița.

Este semnificativ faptul că toți lucrătorii angajați să lucreze via, simbol al poporului lui Israel, sunt numiți prieteni de către stăpân. În acest mod, parabola își dezvăluie mesajul: Dumnezeu, stăpânul viei, este generos cu toți lucrătorii și nu poate să fie bun cu unii și nedrept cu alții. Dând tuturor aceeași plată - tocmită pentru o zi de muncă -, el nu-i nedreptățește pe cei dintâi, care la primirea plății sunt invidioși pe cei din urmă, ci vrea să-și demonstreze bunătatea față de toți cei care au fost angajați să-i lucreze via.

3. „Ultimii vor fi primii”
Parabola povestită de Isus le-a arătat discipolilor că intrarea în Împărăția cerurilor nu poate fi rezultatul unei răsplăți datorate de drept, nici nu se face pe baza meritelor personale. Răsplata așteaptă de ei - sau răsplata dată oricărui discipol - nu este plata pentru munca efectuată, ci este un dar al milostivirii divine: este rodul bunătății lui Dumnezeu. Bunătatea lui Dumnezeu nu este niciodată condiționată de faptele celor chemați să lucreze în via sa. Fiind stăpânul tuturor, el răsplătește fără limite pe oricine și este bun cu cei care îi slujesc, iar aceasta nu-l împiedică nicidecum să-și exprime bunătatea și față de cei care nu au lucrat în via sa.

Bunătatea lui Dumnezeu nu cunoaște margini. De aceea, atunci când Dumnezeu îi cheamă pe lucrători în împărăția sa începând cu cei din urmă, chemarea celor dintâi nu este în defavoarea dreptății sale, deoarece milostivirea divină se exprimă prin iubirea față de cei săraci și necăjiți. Calea lui Dumnezeu este diferită de cea a oamenilor, este calea milostiviri: înaintea lui, „ultimii vor fi primii”.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, care ai întemeiat toată legea sfântă
în iubirea față de tine şi față de aproapele,
dăruieşte-ne harul, ca, păzind poruncile tale,
să ne învrednicim a ajunge la viața veșnică”.

Gândurile mele
Dumnezeu nu este niciodată condiționat de faptele celor chemați să lucreze în via sa. El este al tuturor: răsplătește fără limite pe oricine și este bun cu cei care îi slujesc, iar aceasta nu-l împiedică să-și exprime bunătatea și față de cei care nu au lucrat în via sa.
Calea Domnului este diferită de ce a oamenilor: înaintea lui, „ultimii vor fi primii”.
Trimiteți un comentariu