marți, 31 octombrie 2017

Un stil nou de viață - Toți Sfinții (01 noiembrie)

UN STIL NOU DE VIAȚĂ
Calea celor opt fericiri
Apoc 7,2-4.9-14; Ps 23; 1In 3,1-3; Mt 5,1-12a

Un stil de viață
specific săracilor în duh,
rezumat în cele opt fericiri,
devine cale spre sfințenie
și poartă spre răsplata veșnică.
Noul stil de viață propus de Isus
este o cale posibilă pentru toți,
deoarece este pe măsura omului,
după necesitățile sale
și conform aspirațiilor sale.

Contextul: începutul predicii de pe munte
Isus a privit în jurul său și a văzut multă lume dornică de a-i asculta cuvintele. Și fără a mai întârzia, „s-a urcat pe munte” și a proclamat cele opt fericiri, în fraze scurte și cu un caracter general și atemporal. În mod clar, se adresa discipolilor săi, iar prin ei întregii comunități, proclamându-i fericiți pe toți aceia care îl vor urma în slujire, în sărăcie și în umilință.
Isus este Învățătorul. El prezintă calea celor opt fericiri. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema sfințeniei.
  • În prima lectură, sfântul Ioan descrie numărul imens al celor chemați să fie sfinți: „După acestea, am văzut și, iată, o mulțime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în fața tronului şi în fața Mielului, îmbrăcați cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini”.
  • În a doua lectură, sfântul Ioan vorbește despre iubirea pe care Dumnezeu o are față de oameni: „Iubiţilor, vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem”.
  • În evanghelie, Isus proclamă cele opt fericiri, apoi conclude: „Bucuraţi-vă şi tresăltați de bucurie căci răsplata voastră mare este în ceruri”.

Perspectiva: „mulţimile”, „fericiţi cei săraci în duh”, „bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie”

1. „Văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a așezat, s-au apropiat de el discipolii săi”
La începutul primului mare discurs, predica de pe munte, evanghelistul Matei prezintă mulțimile și discipolii care îl ascultau pe Isus. El afirmă că tot ceea ce spunea și făcea Isus era măreț, o veste bună și o confirmare a vieții sale, era o evanghelie, o noutate care prelua promisiunile din vechime și care confirma așteptările poporului lui Israel.

Privind la mulțimile care îl căutau - bărbați și femei în căutarea unei vieți mai bune, sosiți în acel loc chiar pentru el -, Isus s-a urcat pe munte, iar oamenii l-au urmat, s-a așezat și ei s-au apropiat de el, a început să le vorbească, iar ei îl ascultau cu atenție. Se întâmpla ceva tainic în acel moment, o revelație, o descoperire unică: Isus, Învățătorul, destăinuia calea spre sfințenie celor care-l ascultau, celor doritori să devină discipolii săi și frați între ei.

Isus se adresa tuturor și nu excludea absolut pe nimeni. Învățăturile sale erau pentru cei care căutau o viață mai bună, posibilă și de dorit, dar, în același timp, erau învățături care răvășeau ordinea a toate, fără a lăsa loc de interpretări. Isus le prezenta oamenilor exigențe și promisiuni ce își găseau împlinirea o dată cu sosirea împărăției lui Dumnezeu, împărăție prezentă deja în persoana și în faptele lui.

2. „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor”
Evanghelia subliniază cum Isus a inaugurat un stil nou de viață, modul de viață al celor simpli și săraci, al celor care se roagă lui Dumnezeu cu insistență și umilință: felul de a trăi al celor care își pun încrederea în iubirea lui Dumnezeu. Într-adevăr, cei simpli, care nu se încred în puterea celorlalți, așteptau de la Dumnezeu ajutorul și împlinirea promisiunilor din vechime. Și chiar acestora le-a promis Isus împărăția lui Dumnezeu. Privind la prezent, la realitatea pe care o vedea în jur, dar și la viitor, la cele așteptate, Isus le-a arătat ascultătorilor săi legătura dintre sărăcie și împărăția cerurilor, dintre lacrimi și mângâiere, dintre milostivire și iubirea lui Dumnezeu, dintre persecuție și bucuria unei lumi noi.

După ce a vestit solemn că fericirea împărăției lui Dumnezeu este posibilă pentru toți, Isus a descris ascultătorilor săi calea celor opt fericiri. El a spus că noua împărăție aparține celor care o primesc cu o inimă plină de credință, cu inima celor „săraci în duh”, a celor blânzi, a celor ce plâng și a celor care doresc să se apropie de Dumnezeu. Această împărăție aparține celor curați cu inima și făcătorilor de pace, celor prigoniți pentru dreptate și celor care împlinesc voința lui Dumnezeu.

3. „Bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri” 
Din învățăturile prezentate mulțimii, discipolii au înțeles de la Învățătorul lor că cele opt fericiri erau și pentru ei. Ei au înțeles că erau o adevărată călăuză spre sfințenie și o poartă deschisă spre răsplata veșnică. Desigur, nu erau un ideal pentru un grup elitist, ci „magna charta” a împărăției lui Dumnezeu. Calea propusă de Învățătorul Isus era aceeași, și pentru grupul de discipoli, care îl urma deja pe Isus, și pentru orice om, în special pentru cel blând, cu inimă de sărac, pentru cel care primește binecuvântarea cerului și are marele avantaj de a-l avea pe Dumnezeu de partea sa, ca ajutor aici pe pământ și ca răsplată în ceruri.

Atât sărăcia, blândețea și prigoana, cât și binecuvântarea, milostivirea și iubirea formează cadrul noului stil de viață propus de Isus. Toate aceste situații și valori sunt într-o strânsă relație. Astfel, sărăcia în duh este expresia blândeții, este atitudinea celui care nu are nimic. De asemenea, sărăcia și blândețea sunt două condiții atât pentru primirea binecuvântării lui Dumnezeu, cât și pentru dăruirea de sine și slujirea celuilalt, ca frate. Totodată, în mod inevitabil, prigoana este cartea de vizită a discipolului care îl urmează pe Isus. El nu are o altă alegere decât cea a Învățătorului său, deoarece îi aparține Învățătorului său și împărtășește aceleași idealuri cu el. Totul se află apoi într-o strânsă legătură cu milostivirea, cu darul oferit și primit ca expresie a iubirii prin excelență, adică a lui Dumnezeu Tatăl. În sinteză, așadar, stilul de viață al celui sărac în duh, pe care evanghelia îl declară fericit, este exact calea propusă de cele opt fericiri.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare
meritele tuturor sfinților,
te rugăm, ca, având în fața ta o asemenea mulțime de mijlocitori,
să primim de la tine belșugul mult dorit al îndurării tale”.

Gândurile mele
Fericirile proclamate de Isus sunt călăuză spre sfințenie și poartă spre răsplata veșnică.
Calea propusă de cele opt fericiri nu este un ideal pentru un grup elitist, ci este „magna charta” a împărăției lui Dumnezeu.
Trimiteți un comentariu