duminică, 1 noiembrie 2015

Pomenirea tuturor Credincioşilor Răposații III (02 noiembrie)

RĂSPLATA VOASTRĂ
Calea spre fericire
Înț 3,1-9; Ps 41; Ap 21, 1-5.6-7; Mt 5,1-12 

Un stil de viață
specific celor săraci,
rezumat în cele opt fericiri,
devine cale spre sfințenie
și poartă spre răsplata veșnică.
Este o cale posibilă 
pentru toți,
deoarece este pe măsura omului,
după trebuințele sale
și conform viselor sale.



Contextul: începutul predicii de pe munte
Isus privește în jur și vede multă lume doritoare de a-i asculta cuvintele. Atunci ”se urcă pe munte” și proclamă cele opt fericiri, în fraze scurte, cu caracter general și atemporal, fericiri care răstoarnă valorile lumești din orice timp. În mod clar și decis Isus se adresează discipolilor săi, iar prin ei întregii comunități, și arată tuturor învățătura sa despre modul în care trebuie să se comporte față de ei înșiși, față de ceilalți și față de Dumnezeu. El proclamă fericiți pe toți aceia care îl urmează în slujire, în sărăcie și în umilință.
Isus este Învățătorul. El prezintă calea celor opt fericiri.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema sfințeniei.
  • În prima lectură autorul sacru afirmă că sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu, sunt în pace, căci Dumnezeu i-a încercat şi i-a găsit vrednici de el, și spune: “În timpul vizitării lor, vor străluci şi vor alerga ca scânteile printre paie”.
  • În a doua lectură sfântul Ioan vorbește de o viziune în care descrie biserica de la sfârșitul timpurilor, simbolizată de Ierusalimul cel nou și descrisă în toată splendoarea sa, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei: ”Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”.
  • În evanghelie Isus proclamă cele opt fericiri apoi conclude: “Bucuraţi-vă şi tresăltați de bucurie căci răsplata voastră mare este în ceruri”.

Perspectiva: “mulţimile”, “fericiţi cei săraci în duh”, “bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie”

1. “Văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi”
La începutul primului mare discurs al lui Isus, discursul de pe munte, Matei prezintă mulțimile și discipolii care înțeleg ceea ce le spune Isus, deoarece știu deja că este ceea ce el trăiește mai întâi. Tot ceea ce spune și face Isus este măreț, o veste bună. Este o confirmare a vieții sale. Este evanghelie, o noutate care reia cele din vechime și care transformă cele prezente, și le face să fie potrivite pentru om, după trebuințele sale și conform viselor sale.

Isus vede mulțimile, un grup anonim de oameni, care îl caută: el știe că sunt bărbați și femei care doresc o viață mai bună. Este acolo pentru ei. De aceea se urcă pe munte și ei îl urmează, se așează și ei se apropie, le vorbește și ei îl ascultă. În acel moment are loc o revelație și o descoperire, Isus, Învățătorul, va destăinui calea spre sfințenie, iar cei care îl ascultă vor descoperi cum pot deveni discipolii săi și frați între ei.

Cuvintele lui Isus sunt pentru toți. Nimeni nu este exclus. Învățăturile sale sunt la dispoziția oricui, pentru o viață mai bună, posibilă și de dorit. Sunt pentru orice om. Și în același timp, aceste cuvinte și aceste învățături răstoarnă ordinea a toate, fără a lăsa loc de interpretări. Cuprind exigențe și promisiuni care își găsesc împlinirea odată cu sosirea împărăției lui Dumnezeu, deja prezentă în persoana și în faptelele lui Isus.

2. ”Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor”
Isus inaugurează un nou stil de viață specific celor săraci. El știe că chiar ei, săracii, se roagă lui Dumnezeu cu insistență și umilință, punându-și încrederea numai în iubirea lui Dumnezeu. Fără să se încreadă în puterea celorlalți, ei sunt aceia care așteaptă de la Dumnezeu ajutorul și împlinirea promisiunilor din vechime. De aceea Isus le promite lor împărăția lui Dumnezeu. El privește la prezent, sau mai bine spus la realitatea care îl înconjoară, dar și la viitor, adică la cele așteptate și le arată raportul care există între sărăcie și împărăția cerurilor, între lacrimi și mângâiere, între milostivire și iubirea lui Dumnezeu, între persecuție și bucuria unei lumi noi.

Isus vestește solemn că fericirea împărăției lui Dumnezeu e posibilă pentru toți și prezintă apoi calea celor opt fericiri. Această Împărăție este a celor care sunt dispuși să o primească cu atitudine de deschidere față de Dumnezeu, atitudine care e specifică celor ”săraci cu duhul” (din ebraicul “anawìm”), celor blânzi, celor ce plâng și celor care doresc să se apropie de Dumnezeu. Această Împărăție aparține celor care o răspândesc printr-o purtare caracteristică milostivilor și celor curați cu inima, făcătorilor de pace și celor prigoniți pentru dreptate, care împlinesc voința lui Dumnezeu.

3. “Bucuraţi-vă şi tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri”
Discipolii de față observă că cele opt fericiri sunt proclamate și pentru ei. Aceste fericiri sunt călăuză spre sfințenie și poartă spre răsplata veșnică. Calea propusă de acestea nu este un ideal pentru un grup elitist, ci este ”magna charta” a împărăției lui Dumnezeu, adaptată grupului de discipoli care îl urmează deja pe Isus și potrivită pentru orice om, în special celor blânzi, care au inimă de sărac, care primesc binecuvântarea cerului și care au marele avantaj de a-l avea pe Dumnezeu de partea lor, aici pe pământ ca ajutor, iar în ceruri ca răsplată.

Sărăcia, blândețea, prigoana, și binecuvântarea, milostivirea, iubirea formează un cadru care marchează un stil de viață. Totul este în relație. Sărăcia în duh este blândețe, o atitudine a celui care nu are nimic. Sărăcia și blândețea sunt drept condiții pentru primirea binecuvântării lui Dumnezeu, pentru ca cineva să se poată dărui pe sine și pentru ca să-l slujească pe celălalt, ca frate. În mod inevitabil, prigoana este ca o carte de vizită a discipolului care îl urmează pe Isus. E clar că nu există o altă alegere. Discipolul îi aparține lui Isus și de aceea el va fi încercat pentru cauza pe care o împărtășește. Totul apoi este în strânsă legătură cu milostivirea, care este atât o formulare autentică a celui care iubește, cât și o expresie a iubirii prin excelență, adică a lui Dumnezeu Tatăl. Pe scurt, acesta este cadrul de viață al săracului, pe care evanghelia îl declară fericit.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
“Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile noastre:
sporeşte în noi credinţa
în Fiul tău înviat din morţi
şi întăreşte-ne speranţa
în învierea slujitorilor tăi răposaţi”.

Gândurile mele
Fericirile proclamate de Isus sunt călăuză spre sfințenie și poartă spre răsplata veșnică.
Calea propusă de cele opt fericiri nu este un ideal pentru un grup elitist, ci este ”magna charta” a împărăției lui Dumnezeu, adaptată grupului de discipoli care îl urmează deja pe Isus și potrivită pentru orice om.
Trimiteți un comentariu