duminică, 1 noiembrie 2015

Pomenirea tuturor Credincioşilor Răposații II (02 noiembrie)

PE BAZA IUBIRII
Judecata de pe urmă
Is 25, 6a.7-9; Ps 24; Rm 8, 14-23; Mt 25, 31-46 

La sfârșitul timpurilor
va fi o judecată.
Atunci Dumnezeu îi va despărți
pe cei fericiți de cei care se vor pierde.
Judecata de pe urmă se va face pe baza iubirii
exprimate în întâlnirea cu celălalt.
Faptele de iubire și de atenție
față de fratele sărac,
devenit o imagine a iubirii divine,
sunt fapte autentice de întâlnire cu Isus Cristos.


Contextul: venirea Fiului Omului
Isus ajunge la sfârșitul ultimului său discurs. El întrevede deja ziua de mâine, învăluită în marele mister al suferințelor și morții sale. De aceea dorește să vorbească despre venirea sa finală celor care îl urmează. Puțin mai înainte, povestind cele două parabole despre cele zece fecioare și despre talanți, îndemna la veghere și la fapte bune. Acum, în cadrul unei scene escatologice mărețe, descrie impresionanta scenă a judecății de pe urmă. La sfârșitul timpurilor toate popoarele îl vor întâlni. El va veni în glorie și va judeca după iubirea sau indiferența pe care fiecare a avut-o față de frații mai mici și nevoiași.
Isus este Fiul Omului. El va veni în glorie și îi va conduce pe ai săi în împărăția lui Dumnezeu.

La izvoarele Cuvântului
Textele liturgice scot în evidență tema judecății de pe urmă.
  • În prima lectură Isaia profețește despre ziua în care Domnul va nimici moartea pentru totdeauna: ”Domnul oştirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ cu cărnuri grase, un ospăţ cu vinuri alese”.
  • În a doua lectură Paul spune: ”Duhul însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Copii şi deci moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, de vreme ce suferim împreună cu el ca să fim şi preamăriţi împreună cu el”.
  • În evanghelie Isus povestește despre judecata finală și specifică: ”Vă spun adevărul: ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.

Perspectiva: “toate popoarele”, “veniți”, “mie mi-aţi făcut”

1. “Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele”
Evanghelia spune că la sfârșit vor fi adunate toate popoarele înaintea lui Dumnezeu. Se vorbește despre o judecată universală, despre o despărțire clară pe baza poruncii iubirii. Această judecată îi revine numai lui Dumnezeu. Unii vor primi viața veșnică. Aceștia vor intra în ”împărăție” și vor fi împreună cu Isus. Sunt aceia care au trăit ca fii ai Tatălui ceresc și au avut grijă de frații lor. Ceilalți însă se vor pierde pentru totdeauna.

Multe gânduri și întrebări îi asaltă pe cei care ascultă acest ultim discurs al lui Isus. Este oare posibil ca totul să se reducă la o situație de apartenență, de alianță, de viață, sau de excludere, de pierdere și de moarte? În joc se află mântuirea și pierzania veșnică. Oare este vorba numai de recunoașterea și urmarea sau de refuzarea și negarea lui Isus Cristos? Există un privilegiu al poporului israelit, ca popor al alianței, întrucât este destinatarul mântuirii lui Dumnezeu și deoarece îl are pe Dumnezeu ca rege și păstor. Acesta este avantajul apartenenței la poporul ales. Acum, însă, se vorbește de această schimbare: mântuirea este posibilă prin Isus Cristos. Întreaga omenire este condusă chiar de Dumnezeu înaintea tronului Fiului său, devenit centrul de convergență al întregii istorii și al tuturor popoarelor. De acum înainte participarea la mântuire este oare un semn de bunăvoință? Mântuirea este acum pentru toți, fără deosebire, în cadrul unui proiect mântuitor pe care Dumnezeu îl împlinește prin Isus Cristos? Comportamentul unuia față de celălalt, în special față de cel sărac și nevoiaș, poate deveni criteriu de apartenență la împărăția lui Dumnezeu?

2. “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, primiţi ca moştenire împărăţia pregătită pentru voi”
Cadrul este escatologic. Scenariul provoacă o tensiune între trecut și viitor și impune prezentului o implicare și o decizie totală. Veniți! Aceasta este invitația regelui-judecător, adică a Fiului Omului, Isus Cristos, păstorul și Domnul tuturor. Mântuirea constă în a avea parte la împărăția lui Dumnezeu împreună cu ceilalți frați, înseamnă a te bucura de binecuvântarea Tatălui ceresc.

Acum mântuirea este pentru toți cei care l-au întâlnit pe Isus Cristos, prezent în umilința și micimea celui flămând și însetat, a celui străin, gol, slab și închis. Isus însuși, ultimul între cei din urmă, este cel care se lasă întâlnit în fratele sărac, recunoscut sub hainele celui din urmă și necăjit. A-l primi pe acesta din urmă înseamnă a-l primi pe Isus Cristos.

3. “Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceştia mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.
Cei care ascultă această ”veste bună” știu deja că în persoana celuilalt este prezent Isus Cristos. Se deschide astfel un orizont întins de speranță, un spațiu de întâlnire în care Isus, prin prezența sa tainică și în același timp provocatoare, apare și pe calea vieții lor. Acesta este un mod nou de trăire a credinței. Faptele lor simple de iubire și de atenție față de celălalt devin fapte autentice de iubire și de atenție față de Isus Cristos. Isus descoperit în evanghelie și în credință, se lasă întâlnit în persoana celuilalt, devenit imagine a iubirii divine și loc de întâlnire. Și este chiar această întâlnire plină de iubire, posibilă și tainică, cea care face să izvorască mântuirea promisă, atât pentru cel care ascultă această veste bună, cât și pentru orice om binevoitor.

Acest fapt este foarte semnificativ: judecata divină nu stabilește cine este bun și cine este rău, ci definește numai destinația fiecăruia în lumina propriei orientări existențiale asumate în timpul vieții. Numai aici există un timp pentru a iubi și pentru a sluji, pentru schimbare și pentru convertire. Binecuvântat este cel care are grijă de ceilalți, chiar dacă nu o face dinadins. Numai aici există un timp pentru a ignora și pentru a refuza. La sfârșit va fi numai judecata. Prezentul este momentul decisiv în care fiecare, credincios sau nu, chiar în întâlnirea cu persoana celui sărac se decide pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu. În lumea cealaltă, adică dincolo de pragul morții, va fi numai o prezență nefericită sau veșnic fericită.

Pentru ca viața să fie trăită
(Rugăciunea zilei)
“Ascultă cu bunătate, Doamne, rugăciunile noastre:
sporeşte în noi credinţa
în Fiul tău înviat din morţi
şi întăreşte-ne speranţa
în învierea slujitorilor tăi răposaţi”.

Gândurile mele
Judecata divină nu stabilește cine este bun și cine este rău, ci definește numai destinația fiecăruia în lumina propriei orientări existențiale asumate în timpul vieții.
Binecuvântat este cel care are grijă de ceilalți, chiar dacă nu o face dinadins.
Trimiteți un comentariu