sâmbătă, 28 octombrie 2017

O unică iubire - Duminica a XXX-a din Timpul de peste An (Anul A)

PORUNCA CEA MAI MARE
„O unică iubire”
Is 45,1.4-6; Ps 17; 1Tes 1,5-10; Mt 22,34-40

Cu scopul de a proteja viața,
existau o adevărată rețea de porunci,
nu mai puțin de 613 de norme și precepte
Dar care este cea mai mare poruncă?
Isus va spune că 
iubirea față de Dumnezeu 
și iubirea față de aproapele
se găsesc pe același plan.

Contextul: confruntarea cu reprezentanții mișcărilor religioase
După întrebarea capcană despre tributul datorat Cezarului, formulată de scribi și de irodieni, și după tema polemică a învierii celor morți, propusă de saducei, evanghelia prezintă discuția despre cea mai mare poruncă. Era rândul fariseilor să intervină. După ce au ținut sfat, ei l-au întrebat pe Isus: „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în lege?” Întrebarea lor prelua o dezbatere aprinsă. Ce anume făcea ca o persoană să fie credincioasă? Ce sau cine anume se afla pe primul loc în viața de față de credință? Oare primul loc era ocupat de valoarea fraternității, de virtutea religiei, de porunca iubirii de aproapele sau de porunca iubirii față de Dumnezeu? Isus va răspunde la provocarea fariseilor folosindu-se atât de profesiunea antică de credință a iudeilor - „Ascultă Israel” -, cât și de porunca iubirii față de aproapele enunțată în cartea Leviticului. El va așeza cele două porunci împreună și va spune că iubirea față de Dumnezeu – o iubire ce implică în totalitate inima, sufletul și cugetul omului - se află pe același plan cu iubirea față de aproapele. 
Isus este Mesia cel așteptat. El învață despre iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema iubirii.
  • În prima lectură, autorul sacru enumeră anumite norme ce trebuiau să fie respectate atât în relația cu străinii, cu văduvele și cu orfanii, cât și în relația cu cei care împrumutau bani sau lăsau lucruri ca zălog, iar apoi, vorbind în numele lui Dumnezeu, spune: „Dacă strigă spre mine, eu îl voi asculta, căci eu sunt milostiv”.
  • În a doua lectură, spunând că tesalonicenii sunt un model pentru creștinii din Macedonia și Ahaia, Paul laudă credința acestora și subliniază: „Voi ați devenit imitatorii noștri şi ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt”.
  • În evanghelie, Isus vorbește despre cea dintâi poruncă, rezumată în cuvintele: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău”, iar apoi afirmă că a doua poruncă este asemenea primei porunci. 

Perspectiva: „poruncă cea mai mare?”, „a iubi”, „toată Legea şi Profeții”

1. „Un învățat al legii, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: «Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege»
Se știa că, în afară de cele zece cuvinte date de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, tradiția rabinică alcătuise o listă cu 613 norme și precepte. Dintre acestea, 248 erau considerate grave, iar restul erau apreciate mai puțin grave. Învățatul legii, menționat de evanghelie, știa că în fața atâtor și atâtor legi, norme și precepte era ceva firesc să te întrebi cu privire la prima și cea mai importantă poruncă. Știa, de asemenea, că iubirea era principiul ce se afla la baza oricărei legi și a oricărei acțiuni omenești. Dar pe el nu-l interesau toate acestea, deoarece avea alte intenții, de-a dreptul răutăcioase și ostile.

După discuția despre înviere, în care Isus închisese gura saduceilor, fariseii s-au adunat la un loc pentru a se pune de acord. Și voind să-l pună la încercare pe Isus, unul dintre ei l-a întrebat: „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în lege?” Întrebarea părea să nu aibă nimic deosebit. În realitate, însă, se referea chiar la fundamentul Legii. Oare ce va răspunde Isus?

2. „Să-l iubești pe Domnul (...) Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”
Ca membru al poporului lui Israel, Isus cunoștea cuvintele recitate de fiecare iudeu credincios în rugăciunea zilnică. Preluate din Cartea Deuteronomului, cuvintele acestei rugăciuni scoteau în evidență unicitatea lui Yahweh și consacrau iubirea fiilor lui Israel, ca răspuns la iubirea Domnului. Erau, așadar, adevărate cuvinte sacre, care arătau ce trebuia făcut pentru ca să trăiești fericit și să stăpânești pământul. Aceste cuvinte sacre se aflau chiar la baza Legii și protejau ceea ce se afla în centrul Legii, adică viața. Pentru acest fapt, se cerea ca aceste cuvinte să fie sădite în inimă și repetate copiilor, să fie rostite în casă și în afara acesteia. Erau cuvinte sacre scrise pe filacterii, fixate la mâna stângă și pe frunte. Răspunzând la întrebarea învățatului legii, Isus a citat chiar aceste cuvinte: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă”.

Apelând apoi la Cartea Leviticului, Isus a adăugat ceva nou. Dintr-un cod de norme și precepte rituale, el a formulat un rezumat al tuturor poruncilor și a spus cea de-a doua poruncă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, este asemenea primei porunci, a iubirii față de Dumnezeu. Cea de-a doua poruncă este una cu prima poruncă. Există, așadar, o unică iubire care se alimentează din același izvor și care se împărtășește celuilalt: este iubirea prin care îl iubesc pe aproapele, prin care îl iubesc pe Dumnezeu, prin care Dumnezeu își exprimă iubirea față de oameni.

Isus a învățat că iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele sunt asemănătoare. Persoana care-și implică toată inima, tot sufletul și tot cugetul pentru a-l iubi pe Dumnezeu este aceeași persoană care îl iubește pe aproapele ca pe sine însăși. Există o unică iubire! Această unică iubire este scopul a toate și izvorul celor zece cuvinte, al celor 248 de norme și celor 365 de precepte. 

3. „În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeții”
Evanghelia arată cum Isus i-a ajutat pe învățatul Legii și pe ceilalți ascultători să pună pe același plan porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, și să înțeleagă faptul că iubirea față de Dumnezeu este probată prin iubirea față de aproapele. Într-adevăr, toată Legii și toate alegerile zilnice au scopul de a-l ajuta pe om să-și trăiască viața cu bucurie și cu speranță, lăudându-l pe Dumnezeu și mulțumindu-i, respectându-l pe celălalt și împărtășind cu el pâinea de fiecare zi și dorința de libertate Grija pentru viață și respectarea Legii oare nu sunt plăcute lui Dumnezeu tocmai pentru că provin din izvorul iubirii divine și sunt locul respectului față de aproapele?

Cândva, în predica de pe munte, Isus le spunea ascultătorilor săi că nu a venit pentru a desființa Legea și Profeții, ci pentru a le desăvârși. Și așa a și făcut. În timp ce învăța în Templu, dar mai ales în ultimele sale zile trăite la Ierusalim, Isus a confirmat prin viața sa tot ceea ce a trăit și a vestit. Astfel, iubirea infinită a lui Isus a devenit izvor și model pentru orice om care îl ascultă și îl urmează.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic, te rugăm,
fă să crească în noi credința, speranța şi iubirea
şi, ca să ne învrednicim a dobândi ceea ce ne făgăduiești,
fă-ne să iubim ceea ce ne poruncești”.

Gândurile mele
Isus a învățat că iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele sunt asemănătoare. 
Grija pentru viață și respectarea Legii oare nu sunt plăcute lui Dumnezeu tocmai pentru că provin din izvorul iubirii divine și sunt locul respectului față de aproapele?
Trimiteți un comentariu