sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Un Maestru unic - Duminica a XXXI-a din Timpul de peste An (Anul A)

VIAȚA FRĂȚEASCĂ
„Un Maestru unic”
Mal 1,14- 2,2.8-10; Ps 130; 1Tes 2,7-9.13; Mt 23,1-12

Isus demască atitudinea fariseică
din timpul său
și îi îndeamnă pe discipolii săi
să se comporte ca frați între ei, 
dar și cu ceilalți.
Acesta este idealul propus de Isus:
a trăi frățește
întro comunitate 
care îl urmează pe Unicul maestru
și care are un singur Tată ceresc.

Contextul: denunțarea practicii religioase a fariseilor
După ce a relatat controversele dintre autoritățile iudaice și Isus, evanghelistul Matei introduce al cincilea mare discurs al lui Isus, discursul escatologic, în care grupează multe afirmații la adresa conducătorilor spirituali. La începutul acestui discurs, Isus a denunțat practicile religioase ale fariseilor. Criticând atitudinea celor care legau poveri apăsătoare, greu de purtat, și le puneau pe umerii altora, Isus denunța ipocrizia și demasca practicile religioase ale acelora care căutau să fie văzuți de oameni și care, înlăturându-l pe Dumnezeu, se așezau pe ei în centru. Totodată, Isus îi îndemna pe discipoli să-l urmeze pe unicul maestru, Cristos, și să descopere măreția Dumnezeu, cu umilință și în slujirea frățească.
Isus este Mesia cel așteptat. El denunță ipocrizia fariseilor și îi îndeamnă pe discipoli să-l urmeze.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență rolul maeștrilor spitrituali. 
  • În prima lectură, profetul Malahia îi mustră pe preoții care nu ascultă de vocea Domnului și nu cinstesc numele său sfânt, și se întreabă cu privire la misiunea de a respecta alianța: „Oare nu este un singur tată pentru noi toţi? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt, profanând alianța părinților noștri?”
  • În a doua lectură, Paul vorbește despre sentimentele sale și ale confraților săi în mijlocul tesalonicenilor: „Fraților, ne-am făcut blânzi în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii. Atât de ataşaţi eram de voi, încât ne-ar fi plăcut să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre, pentru că ne deveniserăţi dragi”.
  • În evanghelie, Isus denunță ipocrizia maeștrilor spirituali și îi îndeamnă pe discipoli să se comporte între ei ca frați, iar apoi le spune: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru! Căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălțat!”

Perspectiva: „pe catedra lui Moise”, „unul este Învățătorul vostru”, „slujitorul vostru”

1. „Cărturarii şi fariseii s-au aşezat pe catedra lui Moise”
Grupul „fariseilor”, „al celor separați”, înființat cu două secole înainte de venirea lui Isus, se distingea printr-o respectare exemplară a Legii. Și chiar dacă observau cu rigurozitate prescrierile rituale, totuși, ei erau considerați destul de deschiși față de orice noutate. Se știa faptul că aveau un program de viață foarte bine structurat: se rugau și studiau Legea opt ore pe zi, opt ore se dedicau muncii, iar alte opt ore se odihneau. Datorită rigurozității și tenacității lor în păstrarea propriei identități religioase, fariseii erau foarte respectați de oameni.

Evanghelia îl prezintă pe Isus denunțând comportamentul duplicitar al cărturarilor și al fariseilor. Isus devoalează faptul că fariseii, deveniți învățători ai Legii, i-au luat locul lui Moise. Ei s-au așezat pe „catedra lui Moise” - pe scaunul de onoare din sinagogă, destinat numai celui care a dobândit titlul oficial de „rabbi”, doctor în Lege -, organizează și conduc sinagoga, dar transmit altora o învățătură pe care ei nu o pun în practică. Iar această situație era gravă. Era în pericol nu numai ortodoxia învățăturii, ci mai ales importanța vestirii și a observării Legii și a cuvântului lui Dumnezeu.

Denunțarea este evidentă. Cei care și-au asumat misiunea de a interpreta Legea, adică fariseii, nu se comportau în sintonie cu învățătura pe care o transmiteau altora. Ei îngreunau observarea legilor cu numeroase prescrieri, cu scopul de a garanta observare riguroasă a acestora. Impuneau poveri apăsătoare pe umerii altora, norme greu de respectat, dar pe care apoi ei le evitau. Mai mult, îndrăzneau să se comporte cu aroganță, ocupând locurile de onoare la ospețe și primele locuri în sinagogi, cu scopul evident de a fi salutați în piețe și de a fi numiți „rabbi”. Acest comportament nu ascundea oare o mare ipocrizie?

2. „Voi să nu fiți numiţi «rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi!”
În contrast cu pretențiile fariseilor, pe care tocmai le denunțase, Isus le-a cerut discipolilor să nu accepte ca ceilalți să-i numească „rabbi”, nici „tată” și nici „maestru”. El le-a spune pe față, încă o dată, că ei toți sunt frați și că Dumnezeu este unicul lor Învățător, Tatăl ceresc este unicul lor Tată, iar Cristos este unicul lor Maestru.

În noua comunitate a discipolilor, toți sunt frați între ei și toți au marea demnitate de a fi prin Isus, Fiul, fii ai unicului Tată ceresc. Diferența între unul și celălalt nu se află în locul și în scaunul pe care îl ocupă, sau în salutul pe care îl primește, ci în slujirea pe care o oferă propriului frate, punând în valoare darul primit. 

3. „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru!”
Vremurile noi inaugurate de Isus cereau atitudini noi, iar primii discipoli au înțeles foarte bine noutatea adusă de Isus. Trăind deja împlinirea timpurilor mesianice și a profețiilor care anunțaseră că Dumnezeu însuși va pune Legea sa în inimile oamenilor, primii discipoli se comportau ca frații atât între ei, cât și cu cei pe care îi întâlneau. Căutau astfel să pună în practică nu numai învățăturile primite, dar și exemplul pe care l-au primit de la Învățătorul lor.

În contextul nașterii primei comunități creștine, denunțarea atitudinii fariseice nu numai că nu putea să treacă neobservată, ci ridica mari întrebări. Cei care s-au așezat pe catedra lui Moise vor continua oare să se comporte ca mai înainte, cu aroganță și mândrie? Ce se va întâmpla acum? Oare vor lua și locul lui Isus, Cristosul lui Dumnezeu? Vor mai continua să impună poveri apăsătoare și noii comunități a discipolilor?

Viața și credința creștină va scrie propria sa istorie, iar discipolii vor consemna dispariția vechii atitudini fariseice din mijlocul comunității creștine. Pentru discipoli, va rămâne întotdeauna vie provocarea de a recunoaște paternitatea divină și de a promova dimensiunea fraternă, desigur, sub conducerea unicului Maestru și a unicului Tată.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi milostiv,
numai prin darul tău, 
credincioşii te pot sluji cum se cuvine;
înlătură orice piedică din calea noastră,
ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduinţelor tale”.

Gândurile mele
În comunitatea creștină toți sunt frați între ei și toți au cinstea de a fi prin Isus, Fiul, fii ai unicului Tată ceresc. Diferența între unul și celălalt nu se află în locul și în scaunul pe care îl ocupă sau în salutul pe care îl primește, ci în slujirea pe care o oferă propriului frate, punând în valoare darul primit.
Trimiteți un comentariu