vineri, 17 noiembrie 2017

Cu prisosință - Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An (Anul A)

PARABOLA TALANȚILOR
„Cu prisosință”
Prov 31,10-13.19-20.30-31; Ps 127; 1Tes 5,1-6; Mt 25,14-30

Ce atitudini sunt necesare
pentru așteptarea venirii Isus
la sfârșitul timpurilor?
O viață activă, 
în dăruire și în responsabilitate,
este răspunsul oferit de parabola talanților.
Răsplata de la sfârșit va fi mare
și va aparține celui care a muncit.

Contextul: discursul escatologic al lui Isus
Isus se afla la Ierusalim, aproape de sfârșitul activității sale. Trecuseră deja aproape trei ani de la prima vestire a împărăției lui Dumnezeu, iar acel moment de început, în care Isus se prezentase ca Mesia și Fiu al Omului, devenise deja istorie. De la acel început plin de har, mulți au ascultat cuvintele lui Isus; unii au văzut minunile pe care le-a făcut, alții l-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu. A sosit acum momentul să le lase discipolilor ultimele sale învățături despre a doua sa venire. Dacă în parabola celor zece fecioare le spusese că nimeni nu cunoaște ceasul venirii Fiului Omului, în parabola talanților Isus voia să le arate cum trebuie așteptată venirea Fiului Omului. Important este ca fiecare servitor să se străduiască să câștige și mai mult cu talanții încredințați, deoarece va sosi ziua în care va trebui să dea cont. Răsplata va fi mare, dar numai pentru cei care au folosit cu responsabilitate talanții încredințați.
Isus este Fiul Omului. El povestește parabola talanților.

La izvoarele credinței 
Textele liturgice scot în evidență tema așteptării cu responsabilitate a venirii Domnului.
  • În prima lectură, autorul sacru descrie exemplul unei femei puternice și harnice, în care se încrede inima soțului ei, al unei femei pricepute și cu grijă față de cei săraci: „Ea îşi desface palma către cel umil şi-şi întinde mâna către cel nevoiaş. Falsă este grațiozitatea şi deșartă e frumusețea femeii, dar cea care se teme de Domnul, ea trebuie lăudată. Daţi-i după rodul mâinilor sale şi lucrările ei s-o laude la porți!”
  • În a doua lectură, Paul vorbește despre ziua Domnului care va veni ca un hoț în timpul nopții și, îndemnând la veghere și la cumpătare, îi încurajează pe tesaloniceni și le spune: „Voi, fraților, nu sunteți în întuneric, încât ziua aceea să vă surprindă ca un hoț. Voi toți sunteți fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului”.
  • În evanghelie, Isus povestește parabola talanților, iar la sfârșit spune: „Oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are”.

Perspectiva: „le-a încredințat bunurile”, „bucuria stăpânului”, „va prisosi”

1. „Un om, voind să plece într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredințat bunurile sale”
În parabola celor zece fecioare, Isus vorbea despre necesitatea vegherii și spunea că nimeni nu cunoaște ceasul venirii Fiului Omului. De aceea, este necesar ca fiecare să fie pregătit pentru a intra în sala ospățului veșnic. Continuându-și învățăturile, Isus a povestit apoi parabola talanților, arătându-le discipolilor cum să se pregătească pentru întâlnirea de pe urmă cu Fiul Omului.

Povestirea din parabolă începe cu plecarea unui om într-o călătorie. Înainte de a pleca, însă, stăpânul i-a chemat pe servitori și le-a încredințat averea. I-a încredințat fiecăruia talanți după propria pricepere: unuia cinci, altuia doi și ultimului unul. Averea acelui om era enormă. Numai un talant valora șase mii de dinari, corespondentul a șase mii de zile de muncă. Primii doi servitori și-au înțeles imediat misiunea și, străduindu-se zi de zi cu pricepere și hărnicie, au dublat numărul talanților încredințați. Ultimul servitor, însă, a săpat o groapă în pământ și a ascuns talantul primit de la stăpân. 

2. „Bine, servitor bun şi credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!”
După mai mult timp, stăpânul s-a întors și i-a chemat pe servitori pentru ca să-i răsplătească pentru munca depusă. Primii doi servitori s-au prezentat imediat înaintea stăpânului lor și i-au spus cum au investit totul. Cei cinci talanți încredințați erau acum zece, iar cei doi ajunseseră la patru. În cele din urmă, s-a prezentat și cel de-al treilea slujitor. Acesta și-a exprimat opinia față de stăpânul său, pe care îl considera aspru și avar, a justificat faptul că nu a făcut nimic și i-a restituit stăpânului talantul primit cu mult timp în urmă.

Răspunsul stăpânului nu a fost același, desigur, pentru cei trei slujitorii. Bine dispus, stăpânul a vorbit frumos cu primii doi servitori și le-a oferit o răsplată binemeritată: bucuria de a fi întotdeauna cu el. Cu ultimul slujitor s-a comportat însă diferit. Fiindu-i teamă de stăpân, ultimul slujitor nu a lucrat și nu a riscat nimic; el nu a folosit talantul încredințat. Iar acum, la judecata stăpânului, a avut curajul să-l critice chiar pe cel care îi încredințase o avere. Din nefericire, cel de-al treilea slujitor nu numai că va rămâne fără talantul încredințat, ci va fi exclus și de la bucuria stăpânului său. În loc să fi lucrat și să aducă profit prin cele încredințate, slujitorul l-a disprețuit și l-a criticat chiar pe binefăcătorul său. 

3. „Oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are”
În centrul parabolei talanților se află comportamentul slujitorilor, marcat de sârguință în cazul primilor doi slujitori, și plin de teamă în cazul ultimului. Semnificația talanților se află într-o strânsă legătură atât cu uleiul care alimenta flacăra în candelele purtate de fecioare, cât și cu iubirea față de aproapele, mai ales față de cei nevoiași. Talanții semnifică iubirea primită și oferită. De aceea, a subliniat Isus, va intra la ospățul veșnic al Domnului și va fi părtaș de bucuria cerească numai acela care va avea semnul de recunoaștere: talanții.

Sărbătoarea Paștelui se apropia tot mai mult, dar pentru discipolii lui Isus nu se arăta încă niciun motiv de bucurie. Exista multă nesiguranță, iar ziua de mâine se întrezărea prea plină de încercări. Discipolii auzeau numai critici, uneltiri și multe întrebări. Oare se împlineau cuvintele lui Isus cu privire la destinul său de la Ierusalim? Parabola talanților, în care stăpânul pleacă departe și lasă averea slujitorilor săi, oare la cine se referea? Să fi fost vorba chiar despre plecarea lui Isus?

Evanghelistul Matei mărturisește că mai lipsea doar puțin timp până la ziua în care discipolii vor avea răspunsuri la întrebările din acele zile, premergătoare sărbătorii Paștelui. Parabola talanților se referea la Isus și la discipolii săi. Stăpânul plecat departe era Isus. El va fi mai întâi înălțat pe cruce, iar apoi la cer, dar se va întoarce și va fi cu ai săi. Isus va fi prezent în semnul pe care el însuși l-a lăsat, iar discipolii săi nu îl vor mai întâlni fizic, cum l-au întâlnit în acei trei ani de neuitat; discipolii îl vor întâlni pe Isus în tot ceea ce le-a încredințat, mai ales în persoana aproapelui, și această întâlnire va avea loc până la întoarcerea sa. Când, din nou, vor fi toți înaintea lui Isus, discipolii se vor prezenta cu talanții primiți, dar și cu cei câștigați în timpul de har al așteptării.

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi milostiv,
numai prin darul tău, credincioșii te pot sluji cum se cuvine;
înlătură orice piedică din calea noastră,
ca să alergăm cu bucurie în întâmpinarea făgăduințelor tale”.

Gândurile mele
Talanții încredințați sunt semnul iubirii primite și oferite.
Va fi părtaș de bucuria cerească acela care va avea semnul de recunoaștere: talanții.
Trimiteți un comentariu