duminică, 26 noiembrie 2017

Întâlnirea cu celălalt - Cristos Regele Universului (Anul A)

CRISTOS REGELE UNIVERSULUI
„Întâlnirea cu celălalt”
Ez 34,11-12.15-17; Ps 22; 1Cor 15,20-26.28; Mt 25,31-46

La sfârșitul timpurilor
va fi o judecată.
Atunci, 
pe baza iubirii exprimate în întâlnirea cu celălalt, 
Dumnezeu îi va despărți pe cei fericiți 
de cei care se vor pierde 
Faptele de iubire și de atenție față de fratele sărac
vor fi recunoscute
ca fapte autentice de întâlnire cu Isus Cristos. 


Contextul: venirea Fiului Omului
Isus a ajuns la sfârșitul ultimului său discurs. El întrevedea deja ziua de mâine, învăluită în marele mister al suferințelor sale, şi dorea să vorbească despre venirea sa finală. Puțin mai înainte, povestind parabole despre cele zece fecioare și despre talanți, îndemna la veghere și la fapte bune. Acum, în cadrul unei scene escatologice mărețe, descrie impresionanta scenă a judecății de pe urmă. Toate popoarele îl vor întâlni la sfârșitul timpurilor. El va veni în glorie și va judeca după iubirea sau indiferența pe care fiecare a avut-o față de frații mai mici și nevoiași.
Isus este Fiul Omului. El va veni în glorie și îi va conduce pe ai săi în împărăția lui Dumnezeu.

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema judecății de pe urmă.
  • În prima lectură, profetul Ezechiel vestește că Domnul Dumnezeu este păstorul care are grijă de turma sa: „Așa spune Domnul Dumnezeu: mă voi îngriji eu de turma mea şi o voi salva din toate locurile unde a fost împrăștiată în ziua înnorată şi întunecată”.
  • În a doua lectură, Paul vorbește despre puterea deosebită a lui Isus Cristos: „După cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi readuși la viață. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui, apoi va fi sfârșitul, când el va încredința împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi putere”.
  • În evanghelie, Isus prezintă scena judecății de pe urmă și specifică: „Vă spun adevărul: ori de câte ori ați făcut acestea unuia dintre aceștia mici, care sunt frații mei, mie mi-ați făcut”.

Perspectiva: „toate popoarele”, „binecuvântații Tatălui meu”, „mie mi-ați făcut”

1. „Înaintea lui vor fi adunate toate popoarele”
Subliniind faptul că la sfârșit vor fi adunate toate popoarele înaintea lui Dumnezeu, evanghelia descrie o judecată universală, o despărțire clară pe baza poruncii iubirii. Această judecată îi revine numai lui Dumnezeu. Unii vor primi de la el viața veșnică și vor intra în „împărăție” împreună cu Isus; aceștia vor fi cei care au trăit ca fii ai Tatălui ceresc și au avut grijă de frații lor. Ceilalți, însă, se vor pierde pentru totdeauna.

Multe gânduri și întrebări îi asaltau pe cei care ascultau ultimul discurs al lui Isus. Oare era posibil ca totul să se reducă la o situație de apartenență, de alianță, de viață, sau la o situație de excludere, de pierdere și de moarte? Se afla în joc mântuirea și pierzania veșnică. Oare era vorba numai de recunoașterea și urmarea sau de refuzarea și negarea lui Isus Cristos? Exista un privilegiu al poporului israelit, ca popor al alianței, întrucât era destinatarul mântuirii lui Dumnezeu și îl avea pe Dumnezeu ca rege și păstor. Acesta era, într-adevăr, avantajul apartenenței la poporul ales. Evanghelia vorbește însă de următoarea schimbare: mântuirea este posibilă prin Isus Cristos. Întreaga omenire este condusă chiar de Dumnezeu înaintea tronului Fiului său, devenit centrul de convergență al întregii istorii și al tuturor popoarelor. Mântuirea este pentru toți, fără deosebire, este oferită în cadrul unui proiect mântuitor pe care Dumnezeu îl împlinește prin Isus Cristos, iar comportamentul unuia față de celălalt, în special față de cel sărac și nevoiaș, este criteriul de apartenență la împărăția lui Dumnezeu.

2. „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, primiți ca moștenire împărăția pregătită pentru voi”
Cadrul descris în evanghelie este escatologic. Scenariul provoacă o tensiune între trecut și viitor, iar prezentului îi impune o implicare și o decizie totală. Veniți! Aceasta este invitația regelui-judecător, a Fiului Omului, Isus Cristos, păstorul și Domnul tuturor. Veniți! Mântuirea constă în a fi împreună cu ceilalți frați, înseamnă a te bucura de binecuvântarea Tatălui ceresc în patria cerească.

Mântuirea este pentru toți cei care l-au întâlnit pe Isus Cristos, prezent în umilința și micimea celui flămând și însetat, a celui străin, gol, slab și închis. Isus însuși, ultimul între cei din urmă, este cel care se lasă întâlnit în fratele sărac, recunoscut sub hainele celui din urmă și necăjit. A-l primi pe cel din urmă înseamnă a-l primi pe Isus Cristos.

3. „Ori de câte ori ați făcut acestea unuia dintre aceștia mici, care sunt frații mei, mie mi-ați făcut”
Cei care ascultau „vestea cea bună” știu deja că în persoana celuilalt este prezent Isus Cristos. Înaintea lor se deschidea un orizont întins de speranță, un spațiu de întâlnire în care Isus, prin prezența sa tainică și în același timp provocatoare, apărea și pe calea vieții lor. Experimentau un mod nou de mărturisire a credinței. Faptele lor simple de iubire și de atenție față de celălalt erau fapte autentice de iubire și de atenție față de Isus Cristos. Isus, descoperit în evanghelie și în credință, se lăsa întâlnit în persoana celuilalt, devenit imagine a iubirii divine și loc de întâlnire. Și era chiar această întâlnire plină de iubire, posibilă și tainică, cea care făcea să izvorască mântuirea promisă, atât pentru cel care asculta „vestea cea bună”, cât și pentru orice om de bunăvoință.

Judecata divină nu stabilește cine este bun și cine este rău, ci definește numai destinația fiecăruia în lumina propriei orientări existențiale asumate în timpul vieții. Numai aici există un timp pentru a iubi și pentru a sluji, pentru schimbare și pentru convertire. Binecuvântat este cel care are grijă de ceilalți, chiar dacă nu o face dinadins. Numai aici există un timp pentru a ignora și pentru a refuza. La sfârșit va fi numai judecata. Prezentul este momentul decisiv în care fiecare, credincios sau nu, se decide pentru Dumnezeu sau împotriva lui Dumnezeu chiar în întâlnirea cu persoana celui sărac. În lumea cealaltă, dincolo de pragul morții, va fi numai o prezență nefericită sau veșnic fericită. 

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
care ai voit să refaci totul în Fiul tău preaiubit, Regele universului,
dă-ne, te rugăm, harul ca toată făptura,
eliberată din robie, să slujească maiestății tale
şi să te laude într-un glas, fără încetare”.

Gândurile mele
Judecata divină nu stabilește cine este bun și cine este rău, ci definește numai destinația fiecăruia în lumina propriei orientări existențiale asumate în timpul vieții.
Binecuvântat este cel care are grijă de ceilalți, chiar dacă nu o face dinadins.
Trimiteți un comentariu