luni, 31 iulie 2017

Slava lui Isus - Schimbarea la Față a Domnului (6 august – Anul A)

TEOFANIA DE PE TABOR
„Slava lui Isus”
Dan 7, 9-10.13-14; 2 Pt 1, 16-19; Ps 96; Mt 17, 1-9

În teofania de pe Tabor, 
Petru, Iacob și Ioan
au văzut strălucirea feței lui Isus 
și auzit glasul venit din nor
care l-a confirmat că Fiul cel iubit.
Discipolii și-au dat seama 
de prezența gloriei lui Dumnezeu
și au fost cuprinși de o mare spaimă. 
Viziunea lor a fost întreruptă de Isus
atunci când i-a atins
 și le-a cerut să-l urmeze
pe drumul spre Ierusalim.


Contextul: schimbarea la față a lui Isus
Unui grup restrâns de discipoli, Isus îi vorbise deja despre sosirea iminentă a Fiului Omului și a împărăției sale. Cu acea ocazie, pentru prima dată, el a prevestit pătimirea sa. Le-a spus discipolilor că va trebui să meargă la Ierusalim, să sufere multe și să fie ucis, iar a treia zi să învie. Le vorbea chiar despre ziua crucii, zi pe care o simțea deja și pe care o vedea apropiindu-se. De asemenea, le-a spus că cei care doresc să-l urmeze, trebuie să renunțe la ei înșiși, să-și ia crucea și să-l urmeze pe el, Domnul lor. După toate acestea, evanghelia prezintă cum Isus, însoțit de Petru, Iacob și Ioan, a mers deoparte, pe un munte înalt, unde și-a schimbat înfățișarea: discipolii, alături de Isus glorios, i-au văzut pe Moise și pe Ilie, și au auzit un glas ieșit din norul luminos, care spunea că Învățătorul lor este Fiul cel iubit de care trebuie să asculte. Cuprinși de o spaimă mare, discipolii au căzut cu fața la pământ, iar după un anumit timp, când Isus s-a apropiat și i-a atins, au coborât împreună cu el, primind sarcina să nu spună deocamdată nimănui nimic din toate cele văzute.
Isus este Fiul lui Dumnezeu. El își descoperă slava cerească în fața a trei discipoli. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență slava divină a Fiului Omului.
  • În prima lectură, profetul Daniel povestește ceea ce a văzut într-o viziune: „Priveam în timpul viziunilor mele de noapte şi, iată, cineva ca un Fiu al Omului venea pe norii cerului! S-a apropiat de Bătrân şi a fost adus înaintea lui. Lui i s-au dat stăpânirea, gloria şi domnia şi toate popoarele, neamurile şi limbile îl slujesc”.
  • În lectura a doua, Petru mărturisește: „Preaiubiților, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai măreției lui”.
  • Evanghelia după Matei prezintă teofania schimbării la față a lui Isus și porunca dată discipolilor: „Să nu spuneți nimănui ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului nu va învia din morți”. 

Perspectiva: „pe un munte înalt”, „fața lui strălucea”, „o mare spaimă”

1. „Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt”
Evanghelia după Matei relatează cum Isus a urcat pe un munte înalt împreună cu Petru, cu Iacob și cu Ioan. Evanghelistul nu specifică numele muntelui, însă tradiția identifică acel munte cu Tabor. Evenimentul prezentat este foarte semnificativ și plin de evocări biblice care fac referință la Moise și la experiența de credință de pe muntele Sinai. În centrul relatării se găsește Isus, Mesia cel așteptat, cel care împlinește toate profețiile din vechime.

2. „Fața lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina”
Pe muntele înalt, Isus și-a „schimbat înfățișarea” (din grecescul „metamorphòthe”) înaintea discipolilor: fața lui strălucea ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina. Totodată, evanghelia menționează că, alături de Isus, au apărut Moise și Ilie - mediatorul legii și părintele profeților - care vorbeau cu el chiar despre moartea sa iminentă.

Petru a intervenit în dialogul dintre Isus și cei doi mari reprezentanți din trecut. El a înțeles imediat că era bine ca el și ceilalți doi discipoli să rămână în fața lui Isus, Domnul lor, și a găsit soluția unei sărbători fără sfârșit: să rămână acolo, să facă trei corturi, să se apropie de „cortul” (din grecescul „skenè”, „cort”, cu referire la ebraicul „shekinah”, „slava lui Dumnezeu între oameni”) Domnului său și să se bucure de prezența sa divină.

Și în timp ce Petru vorbea încă – notează evanghelia – a apărut un nor luminos, norul slavei Domnului, și i-a învăluit pe Isus, pe Moise și pe Ilie. Apoi, o voce, asemănătoare cu cea care a răsunat la Botezul lui Isus în apele Iordanului, s-a auzit din nor și a reconfirmat destinul mesianic al lui Isus, ca Fiu unic preaiubit și Slujitor al Domnului. Discipolii nu aveau de unde să cunoască fața lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu a văzut-o vreodată, în schimb ei au recunoscut glasul divin, și au înțeles că acest glas le cerea să asculte de Isus, să aibă încredere în el și să-l urmeze pe calea spre Ierusalim. 

3. „Discipolii au căzut cu fața la pământ și s-au înspăimântat foarte mult”
Găsindu-se în fața slavei lui Dumnezeu, discipolii s-au înspăimântat foarte mult, iar unicul lor gest nu putea să fie decât unul de reverență: au căzut cu fața la pământ. Trăiau un moment extraordinar, deoarece vedeau strălucind pe fața lui Isus lumina pe care ei o recunoșteau ca simbol al slavei și al prezenței lui Dumnezeu. Era minunat! Isus, învăluit de aceeași lumină a lui Dumnezeu, li se descoperea ca Domnul lor. Viziunea, însă, nu a fost lungă. Isus, singur, s-a apropiat de discipolii săi și i-a atins, i-a trezit și i-a încurajat, coborând de pe munte împreună cu ei și poruncindu-le să nu vorbească nimănui despre viziune, până ce nu va fi înviat din morți. Un lucru era clar: înaintea lor se găsea o cale importantă de urmat, calea spre Ierusalim.

Pe munte, discipolii au simțit că se aflau în fața divinității și au descoperit slava lui Isus. În acel moment, însă, nu le-a fost ușor să înțeleagă marea misiune a lui Isus, Domnul lor. Din fericire, vor avea de acum înainte un cadru de referință în care, puțin câte puțin, vor putea să descopere chipul lui Isus revelat în apele Iordanului ca Fiul lui Dumnezeu, cel iubit: chiar acest chip le fusese reconfirmat în timpul viziunii. Pentru ei, a-l asculta pe Isus, însemna a-l însoți pe calea spre Ierusalim. 

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, care, prin slăvita Schimbare la față a Fiului tău unul-născut,
ai întărit misterele credinței cu mărturia legii şi a profeților
şi ai prevestit în chip minunat desăvârșirea tainei înfierii noastre,
dăruieşte-ne nouă, slujitorilor tăi, harul, ca, ascultând glasul Fiului tău preaiubit,
să ne învrednicim a deveni împreună-moștenitori cu el”.

Gândurile mele
Petru a intervenit în dialogul dintre Isus și cei doi mari reprezentanți din trecut. El a înțeles imediat că era bine ca el și ceilalți doi discipoli să rămână în fața lui Isus, și a găsit soluția unei sărbători fără sfârșit: să rămână acolo, să facă trei corturi, să se apropie de „cortul” Domnului său și să se bucure de prezența sa divină.
Discipolii vor avea un cadru de referință în care, puțin câte puțin, vor putea să descopere chipul lui Isus revelat în apele Iordanului, chipul Fiului lui Dumnezeu.


Trimiteți un comentariu