joi, 8 februarie 2018

În genunchi - Duminica a VI-a din Timpul de peste An (Anul B)

VINDECAREA UNUI LEPROS
„În genunchi”
Lev 13,1-2.45-46; Ps 31; 1Cor 10,31-11,1; Mc 1,40-45

Un om exclus și fără drepturi
a crezut că Isus era Mesia
și a îngenuncheat la picioarele lui:
și în acel moment 
s-au întâlnit rugăciunea și mila,
iar minunea s-a împlinit.
Cu fruntea sus și plin de bucurie,
omul vindecat de lepră 
a reintrat în comunitatea sa de credință
și a povestit tuturor istoria sa. 



Contextul: vindecarea unui lepros
Imediat după descrierea unei zile din viața lui Isus, evanghelistul Marcu povestește minunea vindecării unui lepros. Deși situația sa era cu adevărat gravă, omul bolnav a încălcat prescrierile Legii cu referință la situația sa și a intrat în sat, riscând să-i contamineze pe toți cu lepră. El s-a apropiat de Isus, s-a aruncat în genunchi la picioarele lui și i-a spus: „Poți să mă cureți”. Înțelegând situația critică a acelui nevoiaș și trecând peste prescrierile rituale, Isus a vorbit cu omul bolnav de lepră și chiar l-a atins. Și în acel moment s-a împlinit minunea. Celui vindecat nu va rămâne altă alternativă decât să se întoarcă acasă complet sănătos, să reintre în comunitatea sa, povestind oriunde și tuturor despre milostivirea lui Isus din Nazaret față de cei bolnavi.
Isus este Mesia. El vindecă un lepros. 

La izvoarele credinței
Textele liturgice scot în evidență tema milostivirii divine.
  • În prima lectură, autorul sacru încadrează lepra între situațiile impure și enumeră anumite norme cu referire la această boală: „Leprosul, în care este rana, să aibă hainele sfâșiate şi să umble cu capul descoperit, să-şi acopere barba şi să strige: «Impur! Impur!»! Tot timpul cât va avea rana, va fi impur: este impur. El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!”.
  • În a doua lectură, după ce a subliniat pericolele specifice idolatriei, Paul încheie cu aceste îndemnuri: „Fraților, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, toate să le faceți spre gloria lui Dumnezeu! Să fiți fără vină înaintea iudeilor, a grecilor şi a Bisericii lui Dumnezeu”.
  • Evanghelia îl prezintă mai întâi pe Isus vindecând un lepros, impunându-i să nu spună nimănui nimic și să se prezinte preotului, iar apoi subliniază cum cel vindecat a răspândit vestea minunii pretutindeni: „Însă el, ieșind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi veneau la el de pretutindeni”.

Perspectiva: „un lepros”, „l-a atins”, „a început să proclame tuturor”

1. „A venit la Isus un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: Dacă vrei, poți să mă cureți”
Deși avea o restricție rituală destul de clară din cauza situației de necurăție, un lepros a intrat în sat și s-a apropiat de Isus. Își cunoștea foarte bine situația, pe care o vedea ca o pedeapsă a cerului, dar nu putea să se resemneze nicidecum în fața suferinței. Știa din experiența proprie ce însemna să fii exclus din propria comunitate, pedepsit chiar și de Dumnezeu, și ce consecințe aducea nenorocirea de a nu avea îngrijirile cuvenite. În acel moment, nu-l mai interesa posibila contaminare cu lepră a celor din jur, nici riscul de a le pune vița în pericol. Rupând izolarea și încălcând Legea ce proteja viața, darul cel mai de preț, s-a apropiat de satul în care se afla mulțimea adunată în jurul lui Isus.

Al nimănui și fără drepturi, omul bolnav de lepră și-a făcut curaj și a intrat în sat. A auzit de la alții cine era Isus, iar acum știa clar ce dorea de la el. Făcându-și loc, s-a apropiat de Isus, s-a aruncat în genunchi la picioarele lui și i-a spus tot necazul. Gândea că așa cum i-a vindecat pe alții, cu siguranță, poate acum să-l vindece și pe el de lepră. Pentru ce să mai trăiască izolat de cei dragi? Pentru ce să mai rămână separat de ceilalți frați și chiar de Dumnezeu? Crede în puterile deosebite ale lui Isus, crede că îl are în fața lui pe Mesia. De aceea, fiecare cuvânt ce îl rostea devenea o adevărată invocație: „Dacă vrei, poți să mă cureți”.

2. „Lui Isus i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: Vreau, curăță-te!”
Privindu-i chipul, Isus i-a permis bolnavului de lepră să se apropie de el. Desigur, cunoștea importanța și validitatea prescrierilor rituale, dar nimic nu l-a împiedicat să se situeze deasupra acestora. Viața sărmanului om, părăsit și dat deoparte, valora mai mult. Îngenuncheat înaintea sa, implorând darul sănătății pentru ca să să-și poată relua viața alături de cei dragi, cel bolnav spera să-i fie ascultată rugăciunea și implora milostivire de la Isus.

Rugăciunea și milostivirea se aflau acum față în față și, înaintea suferinței, lui Isus i s-a făcut milă. Solidar cu omul bolnav de lepră, a întins imediat mâna, l-a atins și l-a însănătoșit. Și îndepărtând orice semn lăsat de lepră, Isus le-a arătat celor de față că milostivirea lui Dumnezeu nu privilegiază doar pe unii și nu face diferență între oameni. Apoi, avertizându-l cu hotărâre pe omul vindecat, i-a cerut să nu povestească nimănui despre cele întâmplate, ci să păstreze în taină secretul mesianic și să împlinească Legea: să plece imediat, să se arate preotului și să aducă jertfa prescrisă pentru curățirea sa. 

3. „Însă el, ieșind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea”
Bucuros de situația nouă - de marele dar al vieții împărtășit cu cei din familie și din comunitate -, cum ar fi putut oare să păstreze vestea minunii doar pentru el? Fusese îndepărtat, dar acum se afla din nou acasă, în comuniune cu cei dragi. Era un om înviat cu adevărat, unul care nu putea să nu se bucure de rugăciunea adresată lui Isus. Atât de mare îi era bucuria încât nu a mai ascultat de cuvintele spuse lui de Isus, ci a vorbit tuturor despre milostivirea divină, răspândind peste tot cuvintele și faptele lui Isus: a devenit un martor al împlinirii timpului mesianic, un adevărat misionar.

Evanghelia subliniază că, după vindecarea omului de lepră, Isus era constrâns să rămână în locuri retrase. Îl readuse acasă pe cel izgonit și suferind, dar el nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii. Situația se schimbase complet. Din acel moment, Isus era cel care stătea afară, iar lumea era cea care venea la el de pretutindeni. Și Isus îi va primi pe toți, ca frați și surori doritori de o viață mai bună. 

Pentru ca viața să fie trăită
„Dumnezeule, 
tu ne-ai spus că-ți faci lăcaș 
în inimile drepte şi curate:
dă-ne fericirea să trăim pururi în harul tău,
astfel încât să binevoiești a locui în noi”.

Gândurile mele
Când rugăciunea și milostivirea se găsesc față în față, minunea este inevitabilă.
Omul vindecat este un martor al împlinirii timpului mesianic, un misionar convins.
Trimiteți un comentariu