joi, 19 aprilie 2018

Păstorul cel bun - Duminica a IV-a din Timpul Pascal (Anul B)

PĂSTORUL CEL BUN 
„Iubirea dumnezeiască”
Fap 4,8-12; Ps 117; 1In 3,1-2; In 10,11-18 

Isus, păstorul cel bun, 
și-a oferit viața pe cruce, 
la Ierusalim, 
iar a treia zi a înviat din morți, 
împlinind astfel 
planul de mântuire al Tatălui ceresc. 
Toți cei care vor crede în Isus 
vor face parte din turma sa 
și vor deveni părtași la iubirea dumnezeiască. 


Contextul: Isus, păstorul cel bun
Isus îl vindecase pe orbul din naștere în timpul sărbătorii Corturilor, iar lumea binedispusă a început să dezaprobe criticile iudeilor despre cel vindecat și despre Isus. După minunea vindecării orbului, evanghelistul Ioan relatează discursul despre păstorul cel bun ținut de Isus într-un context de dispută, dar și de sărbătoare, chiar în timpul sărbătorii „Hanukkah”, a „Dedicării. Dacă în discursurile precedente Isus s-a prezentat ca izvor de apă vie și ca lumină a lumii, în acest discurs se prezintă ca păstorul cel bun. Relatarea începe cu o prezentare generală despre păstor, despre oi și despre staul. Isus introduce un fragment în care afirmă că el este poarta oilor, iar apoi - și acesta este textul central - declară că el este păstorul cel bun, că își cunoaște oile și își dă viața pentru ele. La sfârșitul discursului este menționată reacția celor prezenți. 
Isus este păstorul cel bun. El își dă viața pentru oile sale. 

La izvoarele credinței 
Textele liturgice scot în evidență tema păstorului. 
  • În prima lectură, autorul sacru - după ce a prezentat vindecarea unui olog și arestarea lui Petru și Ioan - prezintă cel de-al treilea discurs al lui Petru, în care mărturisește și spune conducătorilor poporului și bătrânilor: „Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morți, în el stă acesta înaintea voastră vindecat!”. 
  • În a doua lectură, Ioan mărturisește: „Iubiților, vedeți câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem”. 
  • Evanghelia prezintă partea centrală a discursului despre păstorul cel bun, în care Isus subliniază mai întâi că el își dă viața pentru oile sale, iar apoi dezvăluie raportul dintre el și Tatăl și dintre el și oile sale: „Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine aşa cum mă cunoaște Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi”. 

Perspectiva: „păstorul cel bun”, „eu cunosc oile mele”, „îmi dau viața” 

1. „Isus a zis: Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi”
Discipolii se aflau la sărbătoarea Corturilor împreună cu Isus, Învățătorul lor, și se bucurau de faptul că lumea era de partea lor și admira atât faptele, cât și învățăturile lui Isus. Prezența lui Isus era tot mai evidentă. Învățătorul tocmai vindecase un orb din naștere. El făcea bine tuturor și avea cuvinte de har pentru toți. Evanghelia notează însă că unii nu erau mulțumiți de prezența lui Isus. Cei nemulțumiți - responsabilii poporului - erau destul de puțini, este adevărat, dar nu puteau să accepte noutatea adusă de Isus: aveau inima împietrită și rosteau numai cuvinte pline de dispreț la adresa lui Isus.

În acest context de admirație, dar și de critică, discipolul Ioan a ascultat discursul despre păstorul cel bun și, chiar de la început, a înțeles că era un discurs foarte important. Și cum să nu-i rămână bine întipărit în minte acel discurs, dacă era de față când Isus s-a prezentat ca bunul păstor, folosind o imagine foarte cunoscută și cu multe înțelesuri? Ioan nu va uita niciodată momentul incendiar în care conducătorii poporului s-au coalizat împotriva lui Isus. Conducătorii poporului au mărturisit întotdeauna că numai Dumnezeu este păstorul cel bun, singurul care își cunoaște turma, poporul lui Israel. Numai Dumnezeu este păstorul ideal despre care vorbesc Scripturile. Cum ar fi putut ei să accepte cuvintele lui Isus? Cum ar putea un om să spună: „Eu sunt”, să-și atribuie numele divin și să-și revendice plinătatea stării dumnezeiești? Conducătorii poporului se întrebau între ei: „Cum poate Isus să-și dea viața pentru turma sa și să îndeplinească o misiune sacră în planul de mântuire al lui Dumnezeu?” 

2. „Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine aşa cum mă cunoaște Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi” 
Isus a spus că între el, păstorul cel bun, și oi, turma sa, există o legătură de comuniune și de cunoaștere reciprocă. El îi iubește pe discipoli și pe toți aceia care îl urmează, dezvăluindu-le izvorul iubirii sale față de toți: iubirea dintre el și Tatăl. Iubirea dumnezeiască realizează comuniunea dintre el, Păstorul cel bun, și toți cei care îl urmează. Mai mult – subliniază evanghelia -, Isus își dă viața pentru toți cei care cred în el și îi face părtași la comuniunea cu Tatăl ceresc. Dăruirea vieții sale este expresia inestimabilă a iubirii divine.

Continuându-și discursul, Isus afirmă că mai are și alte oi care nu se află în staulul lui Israel. Și aceste oi sunt ale sale, iar el le va aduce în staul și pe acestea și ele vor asculta glasul său și vor crede în el. Când se va întâmpla aceasta, va exista o singură turmă și un singur păstor. 

3. „De aceea mă iubește Tatăl, pentru că îmi dau viața pentru ca s-o iau din nou” 
Discursul Învățătorului îi destăinuia lui Ioan ceea ce avea să se întâmple curând. Era o revelație despre decizia lui Isus: oferirea propriei sale vieți și împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu la Ierusalim, peste numai câteva zile.

Doar mai târziu, după moartea și învierea lui Isus, discipolul Ioan va înțelege și semnificația profundă a discursului Învățătorul său, în care s-a prezentat ca păstorul cel bun, și reacția dură a conducătorilor poporului împotriva lui Isus. Cu ajutorul Duhului Sfânt, discipolul va ajunge să înțeleagă faptul că Isus, păstorul cel bun, împlinise promisiunea mesianică: venirea escatologică a Domnului. În evanghelie și în scrisorile sale, Ioan le va mărturisi tuturor fraților săi în credință că Isus este păstorul plin de grijă care și-a dat viața nu numai pentru fiii lui Israel, ci și pentru toți aceia care cred în el și împărtășesc iubirea Tatălui ceresc. Și Ioan va repeta mereu această mărturie până la adânci bătrâneți, pentru ca toți, fără nicio deosebire, să aibă viață din plin și să devină copii ai lui Dumnezeu.

Pentru ca viața să fie trăită 
„Dumnezeule atotputernic şi veșnic,
călăuzeşte-ne spre bucuriile cerești,
pentru ca şi smerenia turmei să ajungă acolo
unde a intrat Cristos, bunul păstor, 
mergând biruitor înaintea ei”. 

Gândurile mele 
Imaginea păstorului cel bun dezvăluie și grija lui Isus pentru fiecare om, și iubirea Tatălui ceresc față de toți oamenii, copiii săi.
După moartea și învierea lui Isus, discipolul Ioan va înțelege semnificația profundă a momentului în care Învățătorul său se prezentase ca păstorul cel bun care își dă viața pentru turma sa.
Trimiteți un comentariu